Cele mai citite editoriale din 2015: Din cele 12 texte, unul sigur a fost și pe gustul tău

1. Moartea nu ia şpagă – 31 octombrie

Unii oameni au ajuns să se creadă invincibili deşi, în realitate, nu sunt decât nişte inconştienţi norocoşi. Din când în când, culegem roadele acţiunilor lor. Sunt sigur că, dacă proprietarii clubului ar putea plăti pe cineva să evite tragedia de aseară, ar face-o sincer şi din toată inima. Din păcate, e târziu. Nu poţi plăti moartea. Ea are alte monede de schimb. Unele pe care noi nu le înţelegem.

2. AvocatNet.ro face bani pe spinarea noastră – 23 mai

Așa mi-a scris cineva recent într-un email, înfierând nerușinarea de care dăm dovadă. Și nu e prima dată când aud lucruri de acest gen, așa că ar fi bine să le discutăm direct și deschis, la fel cum am făcut-o întotdeauna. Și, cu prilejul acesta, poate că e momentul să spunem ce este și ce nu este AvocatNet.ro.

3. Trăim un fel de sfârșit al lumii. Al lumii de până acum – 22 noiembrie

Din ce în ce mai mulți tineri au perspective reduse de integrare în societate. Dacă luăm această cifră și o combinăm cu o rată de analfabetizare din ce în ce mai mare, cu o radicalizare a gândirii și întoarcerea spre religie ca ultimă salvare a individului, rezultă un mix din care vor apărea revolte, incidente brutale și nu revoluții luminate.

4. Dacă nu putem să fim buni, să încercăm să fim măcar politicoși – 18 aprilie

Să fii politicos pare desuet. Sau, cel puțin, e incomod. E mai ușor să spui ce vrei, sa faci ce simți, să nu te încorsetezi în norme și etichete sociale, asezând toate aceste gesturi sub umbrela cuprinzătoare a "libertății de exprimare".

5.  A unsprezecea poruncă: Nu deznădăjdui – 7 martie

Poate n-a fost ieri. Poate nu este azi. Poate nu va fi nici mâine. Dar mereu vine o zi în care totul se așază firesc ca și cum n-ar fi fost niciodată spulberat. Așa să știți.

6. Fericiți cei care pot să uite – 14 martie

Ca sa supraviețuiești marilor suferințe trebuie să știi să uiți. Să te descotorosești de trecut ca de o haină veche care nu-ți mai vine bine. Și ce simplu ar fi dacă n-ar fi atât de complicat.

7. Învață să dansezi! Prin viață. – 10 ianuarie

Pierdem atâta timp căutând existența perfectă, încât uităm să trăim viața bună pe care o avem. Ne concentrăm prea mult pe ceea ce ne lipsește și pierdem din vedere ce există deja frumos și bun chiar sub ochii noștri. În încercarea de a controla viața, făurim planuri și ne construim mental drumuri: o să fiu; o să fac; o să am. Când, de fapt, mai important este că sunt; că fac; că am.

8. Despre amânări și alte păcate – 28 martie

Suferim de amânare. Ne propunem lucruri, facem planuri, notăm dorințe. Pe care apoi tărăgănăm să le punem în practică. Ne propunem să citim mai mult, să medităm mai asiduu la ce ni se întâmplă, să ne relaxăm, să iubim mai frumos, să vedem mai colorat, să simțim mai profund, să râdem mai des, să zâmbim în permanență. Dar pe toate le amânăm.

9. ISIS vs. noi. Ce alegem: viața noastră sau viața copiilor noștri? – 14 noiembrie

Valul de atentate din ultima vreme a dezlănţuit un val de ura şi dorinţa de răzbunare. Urmarea este, la nivel legislativ, că vor apărea multe iniţiative care să pună în practică planuri extinse de monitorizare a acţiunilor noastre. Justificate sau nu, aceste planuri au un efect extrem de ciudat asupra vieţii copiilor noştri. Într-un fel, că la şah, cei de la ISIS ne-au dat un mat din care e greu să ieşim fără să fim închişi definitiv. Ce alegem: viaţă prezentă sau perspectiva unei vieţi ciudate în viitor?

10. Anul ăsta am murit de câteva ori. Dar am înviat de fiecare dată – 1 ianuarie

Textul de mai jos e puțin despre bilantul anului care tocmai s-a încheiat. Și încă un pic despre rezoluțiile pentru cel care abia începe. Mai mult și mai mult, însă, textul ăsta e despre ACEI oameni din viețile noastre. Cei care ne fac să râdem mai tare și să simțim mai vesel. Și care, când n-au cum să stăvilească furtunile din noi, ne țin sufletul de mână și nu ne lasă să trecem singuri prin ele.

11. De-a viața ascunselea – 21 februarie

După ce trăim dureri care ne zdruncină, noi, oamenii, începem să construim ziduri. Și, când zic ziduri, mă gândesc la edificiile acelea complicate - cioplite din frici, gânduri și alte nimicuri - cu care ne înconjurăm sufletele, încercând să le protejăm de răni noi. Ne păcălim astfel că fragilitatea noastră este în siguranță. Că o să suferim mai puțin. Că n-o să ne mai doară niciodată la fel de tare. Pierdem, însă, din vedere ceva important: zidurile noastre nu-i țin pe ceilalți în afară. Ne fac pe noi prizonieri înăuntru.

12. Au trecut 12 luni și tot atâtea vieți – 11 iulie

Marile schimbări din viață, cele generatoare de suferințe, îți explodează de multe ori în față. N-ai timp să înțelegi ce se întâmplă și ele deja s-au produs. Un mic cataclism și puf! lumea ta arată cu totul altfel. Te trezești captiv într-o poveste pe care n-o recunoști, n-o ințelegi, nu știi încotro merge. Știi doar că te doare de arde, că vrei ce aveai înainte, că ți-e dor înăbușitor. Dar, cumva, mai mult pe nesimțite decât conștient, lumea capătă din nou sens, după ce părea a și-l fi pierdut pentru totdeauna. La mine, a trecut un an până sensul mi s-a arătat din nou. 12 luni. 365 de zile. Și încă am momente în care nu-mi vine să cred. Că trăiesc cu adevărat viața de acum. Că am trăit-o cândva pe cea de dinainte.

Care a fost editorialul vostru preferat și de ce v-a plăcut?