Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. - Alineatul (2) al articolului 30 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
„(2) Periodic, din 5 în 5 ani, locurile de muncă în condiții speciale de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) sunt supuse procedurii de reevaluare a încadrării în condiții speciale, stabilită prin hotărâre a Guvernului.”
Art. II. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, angajatorii care, în urma procedurii de reevaluare, nu au mai obținut avizul de încadrare în condiții speciale de muncă datorează contribuția de asigurări sociale în cota prevăzută de lege pentru condiții normale de muncă, aceștia nemaiavând temei legal pentru încadrarea persoanelor în condiții speciale de muncă.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA
PREȘEDINTELE SENATULUI,
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
București, 16 decembrie 2015.
Nr. 325.
Comentarii articol (0)