Cuantumul ajutorului de deces pentru anul curent este prevăzut în Legea nr. 340/2015 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016, care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 942 din 19 decembrie 2015.
Potrivit acestui document, câştigul salarial mediu brut folosit la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 este de 2.681 de lei, în creştere cu 266 de lei faţă de 2015.
Aceeaşi majorare este valabilă pentru ajutorul de deces, în cazul asiguratului sau pensionarului. Concret, cuantumul ajutorului este de 2.681 de lei, faţă de 2.415 lei, cât era anul trecut.
În acelaşi timp, cuantumul ajutorului de deces creşte şi în cazul membrului de familie al asiguratului sau al pensionarului, de la 1.208 lei la 1.341 lei (133 de lei în plus).
În anul 2015, creşterea cuantumului ajutorului de deces a fost de doar 117 lei (asiguratul/pensionarul), respectiv 59 de lei (membrul de familie al asiguratului/pensionarului).
Ajutorul de deces poate fi achitat, conform informaţiilor puse la dispoziţie de Casa Naţională de Pensii Publice, unei singure persoane. Aceasta poate să fie soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau oricare altă persoană, care trebuie să facă dovada plăţii cheltuielilor de deces.
Ajutorul de deces este achitat în maximum 24 de ore de la solicitare de către angajator, instituţia care gestionează bugetul asigurărilor pentru şomaj sau casa teritorială de pensii, după caz.
Notă: Mai multe informaţii despre procedura de solicitare a ajutorului de deces găsiţi în acest articol.
Comentarii articol (7)