Repararea prejudiciului în materie fiscală: ce trebuie să știi despre dobânzile pe care ți le plătește Fiscul

Decizia Curții Constituționale nr. 694 din 20 octombrie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevederilor art. 124 alin. (1) raportate la cele ale art. 70 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 948 din 22 decembrie 2015.

Mai precis, Decizia nr. 694/2015 a stabilit că Fiscul trebuie să plătească dobânzi contribuabililor dacă nu le restituie la timp banii, după cum AvocatNet.ro a explicat AICI. Cu alte cuvinte, persoanele care au plătit în mod nejustificat o anumită sumă au dreptul să primească din partea instituției dobânzi aferente banilor respectivi, calculate încă de la data la care a fost efectuată plata.

Într-un comunicat remis redacției AvocatNet.ro, Mădălin Niculeasa și Bogdan Mărculeț, avocați ai firmei de avocatură Niculeasa Law Office, au explicat că, în acest caz, judecătorii CCR au canonizat „problema reparaţiei prejudiciului în materie fiscală, prin învăţăturile pe care le transmite celor interesaţi”.

Cei doi avocați se referă, în mod special, la următoarele învățături:

• sediul materiei în ceea ce priveşte repararea prejudiciului în contencios administrativ, inclusiv în contenciosul fiscal se află în Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, şi nu neapărat în Codul de procedură fiscală. Consecinţele pot fi nemăsurate în condiţiile în care termenele şi limitele dreptului sunt stabilite de legea contenciosului administrativ şi nu de Codul de procedură fiscală.
• partea interesată poate solicita în faţa instanţei de contencios administrativ inclusiv acordarea de dobânzi, ceea ce înseamnă că procedura specială adoptată de organele fiscale cu privire la dobânzile ce pot fi solicitate de contribuabil devine caducă.
• instanţa constituţională recunoaşte obligaţia organelor fiscale de a soluţiona cu celeritate cererile contribuabililor sub sancţiunea acoperirii beneficiului nerealizat.
• în materie fiscală, acoperirea prejudiciului ar trebui să se facă prin acordarea de dobânzi fiscale, ce reprezintă echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat creditorului, asigurând punerea acestuia în situaţia patrimonială în care s-ar fi aflat dacă obligaţia debitorului ar fi fost executată întocmai.
• dobânda trebuie să acopere atât valoarea pierderii efectiv suferite de creditor, cât şi valoarea câştigului nerealizat, evident ţinând seama de faptul că daunele trebuie să fie directe şi previzibile. Curtea constituţională insistă în repetate rânduri asupra aplicabilităţii în materie fiscală a principiului reparării integrale a prejudiciului. Ceea ce, coroborat cu cele de mai sus, deschide o serie de perspective noi pentru contribuabili în materia atragerii răspunderii organelor fiscale.
• în materia prejudiciului ce trebuie acoperit de către organele fiscale, instanţa constituţională afirmă în mod expres faptul că nu există justificări obiective căre să întemeieze diferenţe substanţiale de tratament juridic între stat şi contribuabil. Principiul egalităţii contribuabilului cu statul în materia prejudiciului ce trebuie acoperit este stabilit în mod expres.  Astfel, aşa cum observă şi Curtea Constituţională, materia prejudiciului se alătură unui număr din ce în ce mai mare de instituţii fiscale în care diferenţa de tratament între stat şi contribuabil începe să se estompeze, ceea ce poate reprezenta o tendinţă a procedurii fiscale în viitor.
• instanţa constituţională atrage atenţia asupra faptului că Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cod ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, conţine o soluţie similară, pe anumite ipoteze, precum cea declarată neconstituţională, astfel încât instanţa constituţională cheamă instanţele judecătoreşti să valorifice prezenta decizie şi în ceea ce priveşte situaţia legislativă în vigoare în acest moment

Avocații firmei de avocatură Niculeasa Law Office consideră că „poate principala învăţătură a Deciziei instanţei constituţionale este aceea că dreptul fiscal nu reprezintă o enclavă în care contribuabilul este deposedat de orice mijloace şi instrumente juridice asociate în mod tradiţional dreptului privat”.

În acest sens, au explicat Mădălin Niculeasa și Bogdan Mărculeț, „punerea unui semn de egalitate între tratamentul juridic al contribuabilului şi cel al statului marchează deschiderea pe care dreptul fiscal o are atât faţă de contenciosul administrativ, Codul civil şi Codul de procedură civilă, deschidere care este de cele mai multe ori trecută cu vederea atât de organele fiscale cât şi de contribuabil, în general. Consfinţirea acestei deschideri, în ajunul adoptării noilor coduri în materie fiscală, reprezintă, cu certitudine, un element care va marca evoluţia acestora”.