avocatnet.ro 
Această nouă abordare reiese din preluarea masivă a jurisprudenței în materie de TVA a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în normele Codului fiscal, precum și din prevederile articolului 11 din Codul fiscal.
Prin urmare, dacă organele fiscale au la dispoziție informațiile necesare pentru a stabili că cerințele de fond sunt îndeplinite, respectiv că achiziția este reală, nu poate impune condiții suplimentare de formă care pot anula dreptul de deducere.
Până acum, au existat numeroase situații în care din cauza formei (informațiile înscrise în facturi) se putea pierde dreptul de deducere.
De exemplu, dreptul de deducere a taxei nu era recunoscut de organele fiscale dacă facturile proveneau de la un furnizor căruia, chiar și ulterior achiziției, îi fusese anulat codul de TVA.
Atenție! Conținutul articolului 11 din Codul fiscal este foarte important în acest context: „Autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic, ajustând efectele fiscale ale acesteia, sau pot reîncadra forma unei tranzacții/activități pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției/activității”.
În continuare, articolul menționat arată că organul fiscal este obligat să motiveze în fapt decizia de impunere, în astfel de situații, și prevede că în domeniul TVA și al accizelor, autoritățile fiscale trebuie să țină cont de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Prin urmare, organele fiscale au dreptul de a anula TVA, dacă acesta a fost exercitat în mod abuziv, respectiv dacă:
- tranzacțiile în cauză, în pofida aplicării formale a condițiilor prevăzute de dispozițiile legale, au drept rezultat garantarea unor avantaje fiscale care ar contraveni scopului acelor dispoziții legale;
- trebuie dovedit, în mod obiectiv, faptul că scopul esențial al operațiunilor în cauză este de a se obține un avantaj fiscal.
În acest context, dreptul de deducere a TVA se poate păstra chiar dacă furnizorul este inactiv?
De reținut pentru această analiză este Cauza C-277/14 PPUH, despre care AvocatNet.ro a scris AICI.
În această cauză, organele fiscale poloneze nu au recunoscut dreptul de deducere a TVA unei societăți din cauza faptului că facturile de achiziții au fost emise de un operator inexistent (neînregistrat în scopuri de TVA, nu depunea declarații fiscale și nici nu plătea taxe).
Compania poloneză a invocat faptul că achizițiile au fost făcute de bună credință de vreme ce furnizorul era înregistrat la registrul comerțului și avea un număr de identificare fiscală.
Curtea de Justiție a UE a decis că autoritățile fiscale nu pot refuza dreptul de deducere pentru că societatea din Polonia are calitatea de persoană impozabilă, a primit și a plătit în mod efectiv bunurile în cauză indicate pe facturile emise de furnizor și a utilizat aceste bunuri în scopul operațiunilor sale taxabile. Curtea a constatat că facturile conțin informațiile necesare la identificarea persoanei care le-a întocmit și a naturii respectivelor bunuri.
Decizia CJUE stabilește că este sarcina administrației fiscale care a constatat fraude sau neregularități comise de persoana care a emis factura să stabilească, în raport cu elemente obiective și fără a solicita din partea destinatarului facturii verificări a căror sarcină nu îi revine, că acest destinatar știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă privind TVA-ul.
Deși autoritățile fiscale din România trebuie să țină cont de jurisprudența Uniunii Europene atunci când efectuează verificările pe TVA, o atenție sporită se acordă contextului care a stat la baza emiterii deciziilor CJUE.
În Polonia, la momentul emiterii deciziei în cazul PPUH, societatea nu putea efectua o verificare rezonabilă a informațiilor privind inregistrarea în scopuri de TVA a furnizorului, a faptului că acesta este o persoană activă din punct de vedere fiscal, care își îndeplinește obligațiile de declarare și plată a taxelor, neexistând o bază de date cu societățile care nu au un comportament fiscal adecvat, investigațiile pe care ar fi trebuit să le facă PPUH pentru a afla aceste informații fiind considerate nerezonabile.
În schimb, în România există o bază de date actualizată în care contribuabilii declarați inactivi fiscal sunt înregistrați, iar accesarea acestei baze de date, din perspectiva atoritatilor fiscale, nu presupune costuri nerezonabile pentru persoanele impozabile înregistrate în România.
În consecință, chiar dacă jurisprudența Uniunii Europene permite deducerea TVA atunci când se dovedește în mod obiectiv că a avut loc o livrare ori o prestare, trebuie să se acorde importantă și celorlalte aspecte legale privind exercitarea dreptului de deducere.
Astfel, dacă achiziția a fost efectuată de la un contribuabil care, la data achiziției, figura înregistrat în registrul contribuabililor inactivi publicat pe site-ul ANAF, beneficiarul nu are drept de deducere a TVA pentru aceste achiziții chiar dacă ele sunt reale și au fost destinate realizării de operațiuni taxabile.
MariaLM