Alienarea parentală, recunoscută ca formă de abuz asupra copilului

Recunoaşterea fenomenului alienării parentale s-a făcut prin intermediul Dispoziţiei Colegiului Psihologilor din România (CPR) nr. 2/2016, care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 144 din 25 februarie. Actul a fost emis de CPR în principal în baza practicii de specialitate din domeniul expertizei psihologice judiciare şi a Protocolului privind recunoaşterea alienării parentale.

"Se recunoaşte fenomenul alienării parentale/părinteşti ca formă de abuz psihologic (emoţional) sever asupra copilului, constând în activitatea de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenţia alienării (înstrăinării) copilului de către celălalt părinte", scrie în dispoziţia publicată recent.

Totodată, CPR a recunoscut prevederile Protocolului privind recunoaşterea alienării parentale (încheiat la 1 februarie 2016 între Institutul de Psihologie Judiciară - IPJ şi Asociaţia Română pentru Custodie Comună - ARPCC) şi necesitatea formării profesionale a psihologilor în domeniul alienării parentale.

Alienarea parentală ar putea fi inclusă în legislaţie

Semnatarii Protocolului privind recunoaşterea alienării parentale susţin că în perioada următoare vor solicita autorităţilor să preia în legislaţie practicile din străinătate folosite la combaterea acestui fenomen.

"În baza prezentului protocol, semnatarii vor cere organismelor abilitate ale statului să preia în legislaţia şi în practica judecătorească bunele practici din străinătate legate de combaterea acestui fenomen. (...) Semnatarii prezentului protocol vor coopera cu organele statului pentru includerea acestor prevederi (ale protocolului - n. red.) în legislaţie, normele de aplicare şi în regulamentele de intervenţie în caz de abuz", scrie în protocol.

În prezent, nici protocolul, nici dispoziţia CPR nu produc efecte concrete în cazurile din România, însă aceste documente ar putea sta la baza eventualelor modificări ce ar putea include în legislaţie măsuri pentru combaterea fenomenului de alienare parentală.

"Dispoziţia CPR este importantă nu atât ca efecte juridice, ci ca punct de plecare în abordarea înstrăinării sistematice pe care o fac uneori părinţii, mai mult sau mai puţin inconştient. Această înstrăinare a copilului faţă de celălalt părinte este o greşeală faţă de copil, este negarea unui drept pe care îl are un copil: acela la doi părinţi. Calificarea alienării în sensul unui abuz este importantă, căci în acest mod instanţele pot înţelege efectele psihologice concrete pe care le pot avea aceste comportamente ale părinţilor în creşterea şi educarea unui copil", ne-a spus Liliana Grădinaru, avocată şi consultantă pe Forumul AvocatNet.ro.

În actul încheiat între IPJ şi ARPCC sunt identificate mai multe acţiuni ce pot fi asimilate practicii de alienare parentală. Concret, se face referire la:

• efectuarea unor campanii de denigrare a modului în care părintele alienat (părintele-ţintă) îşi exercită drepturile şi obligaţiile părinteşti;
• împiedicarea în orice mod şi cu orice pretext a exercitării autorităţii părinteşti, precum şi menţinerii, construirii şi dezvoltării relaţiei de ataşament reciproc între părinte şi copil;
• obstrucţionarea contactului dintre copil ori adolescent şi părintele alienat;
• împiedicarea dreptului legal de exercitare a dreptului la familie şi la relaţii de familie;
• restricţionarea deliberată a accesului părintelui alienat în timp util la informaţii personale relevante cu privire la copil ori adolescent, inclusiv la informaţiile legate de activitatea şcolara şi extraşcolară, deplasarea copilului în alte localităţi, situaţia medicală sau de modificare a adresei de reşedinţă/domiciliu;
• depunerea unor plângeri în scop de şicană împotriva unui părinte, împotriva membrilor familiei acestuia sau împotriva bunicilor sau altor persoane din anturajul părintelui alienat, pentru a îngreuna, împiedica sau periclita prezenţa lor în viaţa copilului sau adolescentului;
• schimbarea fără justificare a reşedinței copilului într-un loc îndepărtat, cu scopul de a face dificil copilului ori adolescentului interacţiunea cu celălalt părinte, cu familia acestuia sau cu bunicii;
• schimbarea unităţii de învăţământ sau a medicului de familie ale copilului fără acordul părintelui alienat, în condiţiile în care acest părinte este disponibil.

În cazurile în care se va identifica alienarea parentală, semnatarii protocolului susţin adoptarea unor măsuri adecvate care să fie dispuse de instanţă, printre care atenţionarea şi, eventual, sancţionarea alienatorului, obligarea acestuia la consiliere psihologică ori psihoterapie sau chiar schimbarea locuinţei copilului la părintele alienat.

Notă: Protocolul privind recunoaşterea alienării parentale poate fi consultat integral în fişierul anexat articolului.