Agenda fiscală a ANAF pentru luna în curs stabilește ziua de 10 martie ca termen pentru depunerea a patru declarații.
Concret, contribuabilii trebuie să depună până joi la ANAF următoarele:
Declarația de înregistrare fiscală/de mențiuni pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, Formularul 010. Se depune de către persoanele juridice care au obligația să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depășirii plafonului legal de scutire, în termen de 10 zile de la data atingerii ori depăşirii plafonului. Data atingerii sau depăşirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins ori depăşit.
Declarația de înregistrare fiscală/Declarația de mențiuni pentru persoane fizice române, Formularul 020. Se depune de persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligația să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depășirii plafonului legal de scutire.
Declarația de înregistrare fiscală/Declarația de mențiuni pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, Formularul 070. Se depune de către contribuabilii persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire. Sunt exceptați contribuabilii care desfășoară exclusiv activități într-o formă de asociere.
Declarația de mențiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA, în vederea aplicării regimului de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal, Formular 096. Se depune de persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal, care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA.
Fiecare formular trebuie completat în două exemplare, înscriindu‐se cu majuscule toate datele prevăzute.
Un exemplar, semnat și ștampilat, se depune la registratură organului fiscal competent sau se comunică prin poștă, cu confirmare de primire, în timp ce al doilea exemplar se păstrează de către persoană impozabilă.
Atenție! 10 martie este data-limită pentru plata taxei pentru serviciul de reclamă şi publicitate. Vă reamintim că plata trebuie efectuată de orice persoană care beneficiază de servicii de reclamă şi publicitate în România în baza unui contract sau a unui alt fel de înţelegere încheiată cu altă persoană, cu excepţia serviciilor de reclamă şi publicitate realizate prin mijloacele de informare în masă scrise şi audiovizuale.
De asemenea, 10 martie este ultima zi pentru plata impozitului pe spectacole şi depunerea declaraţiei privind încasările din spectacole. Obligaţia revine persoanelor fizice şi juridice care organizează manifestări artistice, competiţii sportive sau orice altă activitate distractivă, cu caracter permanent sau ocazional, cu excepţia spectacolelor organizate în scopuri umanitare.
Notă: Următoarele termene pentru depunerea declaraţiilor şi plata taxelor în luna martie vor fi zilele de 15 și 25. Agenda fiscală a lunii în curs poate fi consultată, integral, aici.