Debitorii care nu-şi achită de bunăvoie datoriile nefiscale riscă să ajungă în situaţia de a fi executaţi silit, aşa cum stabileşte în prezent Codul de procedură civilă. Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege şi nu se încheie până la recuperarea datoriilor prevăzute în titlul executoriu, la care se adaugă şi dobânzile, penalităţile şi cheltuielile efective de executare.
Executarea silită poate fi pornită, la cererea persoanelor îndreptăţite, împotriva oricărei persoane fizice sau juridice, indiferent că aceasta din urmă este de drept public sau de drept privat.
Ce sunt datoriile nefiscale? |
---|
Datoriile nefiscale nu au o definiţie propriu-zisă, însă putem spune că datoriile ce nu sunt reglementate de legislaţia fiscală sunt considerate datorii nefiscale. Informaţii mai multe găsiţi în articolul "Prescripţia datoriilor nefiscale: După cât timp scapi de plata creanţelor". |
Singurul organ de executare recunoscut de actul normativ este executorul judecătoresc, excepţie făcând titlurile executorii ce au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene şi bugetului Comunităţii Europene a Energiei Atomice. "Astfel, doar acest organ administrativ poate înfiinţa popriri, poate nota somaţii imobiliare, poate scoate la licitaţie bunuri mobile ori imobile şi, de asemenea, poate aplica sechestre", a afirmat, la solicitarea AvocatNet.ro, avocatul Adrian Cuculis.
Important! Dreptul creditorilor de a cere executarea silită a datoriilor nefiscale este valabil, în principiu, timp de doar trei ani. La expirarea acestui termen, datoriile se prescriu şi nu mai pot fi recuperate. Informaţii mai multe despre termenul general şi celelalte termene de prescripţie găsiţi aici.
Din ce moment se poate începe executarea silită
În principiu, începerea executării silite se poate face din momentul în care datoria nefiscală devine exigibilă (adică atunci când creditorul poate să ceară de îndată achitarea obligaţiei). Totuşi, termenul este diferit în funcţie creanţa aflată în discuţie.
"Ca răspuns general, putem spune că executarea silită poate să înceapă de la momentul exigibilităţii datoriei, sau, mai pe scurt, de când datoria trebuie plătită. Evident, sunt varietăţi de termene şi nu putem să avem pentru toate creanţele un punct fix de începere a executării silite. Spre exemplu, în contractele de credit bancar, părţile agreează că dreptul unei bănci de a începe procedura de executare silită poate să înceapă după ce mai mult de 60 de zile împrumutatul nu şi-a plătit în integralitate rata lunară. Dacă luăm cazul unui împrumut între două părţi, fără a avea legătură cu contractele bancare, părţile convin ca, la o anumită dată, dacă cel împrumutat nu restituie banii, să poată începe executarea silită. Sau putem avea situaţii cu rezultat variabil, cum ar fi, spre exemplu, contractele de asigurare, când datoria contractuală devine executabilă în funcţie de evenimentul efectiv petrecut şi asigurat", ne-a explicat Adrian Cuculis.
Totodată, avocatul a punctat că "trebuie să cunoaştem, de asemenea, că hotărârile judecătoreşti pot fi puse în executare, la rândul lor, chiar de pe fondul cauzei, fără a fi definitive, spre exemplu în materia dreptului muncii sau a dreptului familiei, ori în cazul ordonanţelor preşedinţiale de urgenţă, însă pe riscul creditorului, având în vedere că hotărârea poate fi modificată într-o cale superioară de atac".
Potrivit Codului de procedură civilă, executarea silită se poate face doar la cererea creditorilor, atunci când datoriile nefiscale sunt certe (adică existenţa lor rezultă din titlul executoriu), lichide (adică obiectul lor este determinat sau determinabil) şi exigibile (adică termenul de plată pe care-l aveau datornicii a expirat).
Cererea de executare silită (împreună cu titlul executoriu, dovada achitării taxelor de timbru şi celelalte înscrisuri prevăzute de lege) se transmite executorului judecătoresc competent, care o înregistrează şi deschide dosarul de executare. Apoi, în trei zile de la înregistrarea solicitării, acesta trebuie să ceară instanţei de executare încuviinţarea executării silite. (Din octombrie 2014 şi până la începutul lunii februarie a acestui an, încuviinţarea executării silite a fost făcută de către executorii judecătoreşti, însă această competenţă a fost întoarsă la instanţe pentru respectarea exigenţelor dreptului la un proces echitabil. Detalii, aici.)
"Cererea de încuviinţare a executării silite se soluţionează în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia la instanţă, prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 48 de ore, iar motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunţare. Încheierea va cuprinde (...) arătarea titlului executoriu pe baza căruia se va face executarea, suma, atunci când aceasta este determinată sau determinabilă, cu toate accesoriile pentru care s-a încuviinţat urmărirea, când s-a încuviinţat urmărirea silită a bunurilor debitorului şi modalitatea concretă de executare silită, atunci când s-a solicitat expres aceasta", dispune în prezent Codul de procedură civilă.
Concret, odată ce executarea silită este încuviinţată, creditorul are dreptul să ceară executorului judecătoresc să apeleze la toate modalităţile de executare prevăzute de lege, pentru a-şi recupera datoriile. De reţinut este că datornicii trebuie să primească o copie a deciziei de încuviinţare, o copie a titlului executoriu şi o somaţie.
Poprirea conturilor şi vânzarea bunurilor, două dintre modalităţile de executare silită
Trecerea efectivă la executarea silită a datoriilor nefiscale se poate face numai după expirarea termenului indicat în somaţie sau în încheierea prin care s-a încuviinţat executarea. Apoi, executorul judecătoresc este liber să apeleze la modalităţile de executare prevăzute de lege.
"Ţinând cont de dispoziţiile Codului de procedură civilă, executarea silită a datoriilor poate începe printr-o simplă poprire şi se poate extinde până la vânzarea bunurilor imobile pe care un debitor le deţine. Se poate aplica atât procedura sechestrului pentru bunurile mobile, concomitent cu vânzarea bunurilor imobile, cât şi poprirea conturilor. În momentul de faţă, toate procedurile pot fi conduse simultan, neexistând o dispoziţie prin care să fie interzisă urmărirea debitorului în toate modalităţile prevăzute de către legea procesual-civilă", a lămurit avocatul Adrian Cuculis.
Ce documente sunt considerate titluri executorii? |
---|
Titluri executorii sunt considerate hotărârile judecătoreşti, încheierile şi procesele-verbale întocmite de executorii judecătoreşti (cele care constituie titluri executorii potrivit legii), înscrisurile autentice notariale (care constată o datorie certă, lichidă şi exigibilă), titlurile de credit (de exemplu, cambia, biletul la ordin şi cecul), înscrisurile sub semnătură privată (numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute concret de lege), precum şi orice alte înscrisuri care au, în baza legii, putere executorie. |
Mai exact, aşa cum reiese din Codul de procedură civilă, executarea se poate face fie prin urmărirea mobiliară (sechestrarea bunurilor mobile, poprirea, urmărirea fructelor şi a veniturilor imobilelor), fie prin urmărirea imobiliară (urmărirea bunurilor imobile).
"Regula este că toate bunurile debitorului pot fi urmărite, însă putem întâmpina situaţii în care, avându-se în vedere că bunul urmărit este în coproprietate, spre exemplu, soţ/soţie, creditorul nu va putea să execute silit un bun imobil sau mobil până nu îi va deschide partajul debitorului, iar instanţa de executare va dispune partajarea acelor bunuri. De asemenea, nu pot fi executate, în cazul unui garant ipotecar, bunurile exterioare ipotecii instituite, pe când în cazul unui împrumutat principal se aplică regula executării tuturor bunurilor sale", a adăugat specialistul contactat de redacţia noastră.
Totuşi, trebuie menţionat că legea nu permite urmărirea silită a unor bunuri precum cele de uz personal/casnic indispensabile traiului datornicului şi familiei sale, obiectele de cult, alimentele şi combustibilul necesare datornicului şi familiei sale, precum şi scrisorile, fotografiile şi tablourile personale/de familie.
În ceea ce priveşte poprirea veniturilor pentru acoperirea datoriilor nefiscale, Adrian Cuculis ne-a spus că aceasta se poate face asupra tuturor veniturilor periodice (ce-i drept, cu unele excepţii): "În principal, toate veniturile periodice pot fi poprite până la 1/2, dacă există mai mult de un creditor urmăritor. Dacă avem un singur creditor, suma poprită poate fi de 1/3. Conturile de depozit pot fi executate integral, iar sumele de bani pe care o persoană i le datorează debitorului pot fi, de asemenea, încasate şi poprite integral. Avem, evident, şi excepţii instituite de către Codul de procedură civilă: sumele care sunt destinate unei afectaţiuni special prevăzute de lege şi asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziţie (spre exemplu, pensia alimentară sau alocaţia ori ajutorul de stat pentru persoane cu handicap), creditele nerambursabile ori finanţările primite de la instituţii sau organizaţii naţionale ori internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte. Pentu persoanele juridice, este important de cunoscut faptul că sumele aferente plăţii drepturilor salariale viitoare pentru o perioadă de trei luni de zile sunt şi ele protejate, pentru a putea fi plătiţi angajaţii".
Atenţie! Atunci când creditorul lasă să treacă, din propria vină, şase luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, executarea se perimă. Într-o asemenea situaţie, dacă perimarea este constatată la cerere de către instanţa de executare, toate actele de executare sunt desfiinţate şi este nevoie de o altă cerere de executare silită pentru începerea unei noi proceduri. Informaţii pe larg despre perimarea executării silite găsiţi aici.
Cum poate fi contestată executarea silită a datoriilor nefiscale
Persoanele interesate sau vătămate prin executare au la dispoziţie, în baza Codului de procedură civilă, varianta contestării executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc sau a oricărui act de executare. Totodată, cu ajutorul contestaţiei la executare, se poate cere şi anularea încheierii de încuviinţare a executării silite, atunci când aceasta a fost dată fără îndeplinirea condiţiilor legale.
"În contextul realităţii juridice din România, ţara noastră, pe fondul unei situaţii economice general precare, s-a confruntat în mare parte cu executări din partea băncilor, fapt pentru care contestaţia la executare este mijlocul specific legislativ prin care un împrumutat se poate apăra în faţa băncii. (...) De reţinut, în esenţă, că mijlocul specific este contestaţia la executare, ce trebuie formulată în termen de 15 zile de la primirea actelor de la executor, atunci când suntem nemulţumiţi de actele încheiate de către acesta, sau până la trei ani de zile, atunci când suntem în faţa unui titlu executoriu pe care urmează să îl atacăm invocând apărări ce vizează încheierea unui contract, aspecte penale sau orice altă circumstanţă ce ar putea să anuleze acel titlu", a afirmat Adrian Cuculis.
Mai precis, actul normativ amintit stabileşte că, dacă nu se prevede altfel, o contestaţie referitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în 15 zile de la data când:
- contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă;
- cel interesat a primit comunicarea ori înştiinţarea privind înfiinţarea popririi (dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit);
- debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.
Încheierile nedefinitive ale executorului judecătoresc pot fi contestate în termen de 15 zile de la comunicare, iar "contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită", după cum se arată în Codul de procedură civilă.
Contestaţiile la executare se fac la instanţa de executare, iar acestea trebuie să respecte cerinţele de formă aplicabile cererilor de chemare în judecată.
Executarea silită poate fi suspendată
Pentru a proteja drepturile datornicilor, legislaţia în vigoare prevede posibilitatea suspendării executării silite a datoriilor nefiscale. Aceasta poate fi ori provizorie, ori de fond.
"Legiuitorul, pentru conservarea drepturilor debitorului, a instituit o procedură specială, ce se numeşte suspendarea executării silite, şi, de dată mai recentă, restrângerea executării silite. În ceea ce priveşte suspendarea executării silite, trebuie să avem în vedere că ea poate fi cerută doar dacă există şi o contestaţie la executare, în sensul că nu poţi cere suspendarea dacă nu ai o nemulţumire cu privire la procedura de executare silită. Se disting şi aici două tipuri de suspendare a executării silite, şi anume suspendarea provizorie şi suspendarea de fond. Suspendarea provizorie se formulează pe cale de urgenţă, se judecă în câteva zile şi dăinuie până când contestaţia la executare primeşte termen de judecată şi părţile se înfăţişează înaintea instanţei de judecată pentru a discuta în mod primordial suspendarea de fond a procedurii de executare silită. De menţionat că suspenarea de fond dăinuie până la finalizarea litigiului", a explicat specialistul consultat de redacţia noastră.
Referitor la restrângerea executării silite, avocatul a subliniat că aceasta "presupune obligarea creditorului la executarea silită doar a unui singur imobil sau a excluderii de la executarea unui imobil, ţinând cont de situaţia efectivă a fiecărui debitor şi dacă prin vânzarea unui bun mobil sau imobil ar fi suficientă stingerea creanţei, practic urmărindu-se prin această procedură înlăturarea de la executarea simultană a mai multor bunuri ce ar depăşi valoarea creanţei".
Important! Încetarea executării silite se produce dacă s-a realizat integral obligaţia din titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare şi celelalte sume datorate potrivit legii. Alte cazuri de încetare a executării sunt când aceasta nu mai poate fi efectuată/continuată din lipsa bunurilor urmăribile sau a imposibilităţii de valorificare a unor astfel de bunuri, când creditorul a renunţat la executare, când a fost desfiinţat titlul executoriu sau când a fost anulată executarea. În toate aceste situaţii, executorul judecătoresc trebuie să întocmească o încheiere motivată pe care să o comunice atât creditorului, cât şi debitorului.
Comentarii articol (8)