Până pe 3 mai trebuie depuse:
Decontul privind accizele pentru anul precedent, Formular 120. Se depune de către operatorii economici plătitori de accize.
Decontul privind impozitul la țițeiul din producția internă pentru anul precedent, Formular 130. Se depune de către operatorii economici plătitori de impozit la țițeiul din producția internă.
9 mai este termenul-limită pentru:
Declarația de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară taxabilă în România, Formular 092. Se depune de contribuabilii înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară taxabilă în România, fiind astfel obligați să își modifice perioada fiscală, devenind plătitori de TVA lunar.
10 mai este ultima zi pentru:
Declarația de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, Formularul 010. Se depune de către persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire şi a cărei cifră de afaceri este mai mare sau egală cu plafonul de scutire trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, în termen de 10 zile de la data atingerii ori depăşirii plafonului. Data atingerii sau depăşirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins ori depăşit.
Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice române, Formularul 020. Se depune de persoanele fizice, altele decât cele care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze în scopuri de TVA în termen de 10 zile de la data atingerii ori depăşirii plafonului legal de scutire. Data atingerii sau depăşirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins ori depăşit.
Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, Formularul 070. Se depune de persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire. Data atingerii sau depăşirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins ori depăşit.
Până pe 16 mai trebuie efectuate raportările de mai jos:
Situația eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, destinat rulării în țigarete/alte tutunuri de fumat în luna... anul... (Anexa nr. 4 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați sau importatorii autorizați pentru produse din grupa tutunului prelucrat.
Situația eliberărilor pentru consum de țigarete/țigări și țigări de foi în luna... anul... (Anexa nr. 3 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați sau importatorii autorizați pentru produse din grupa tutunului prelucrat.
Situația centralizatoare privind achizițiile/utilizările de produse accizabile și livrările de produse finite rezultate în luna... anul..., pentru luna precedentă (Anexa nr. 26 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de operatorii economici care dețin autorizații de utilizator final (produse energetice).
Situația centralizatoare privind achizițiile/utilizările de produse accizabile și livrările de produse finite rezultate în luna..., pentru luna precedentă (Anexa nr. 26 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de operatorii economici care dețin autorizație de utilizator final (alcoolul etilic și a produse alcoolice).
Situația centralizatoare privind achizițiile și livrările de produse accizabile pentru luna precedentă (Anexa nr. 19 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de destinatarii înregistrați și reprezentanții fiscali pentru achizițiile și livrările de produse accizabile.
Situația privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de alcool și băuturi spirtoase pentru luna precedentă (Anexa nr. 12 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile.
Situația privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de vinuri/bauturi fermentate/produse intermediare pentru luna precedentă (Anexa nr. 13 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile.
Situația privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de bere pentru luna precedentă (Anexa nr. 14 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile.
Situația privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție tutunuri prelucrate pentru luna precedentă (Anexa nr. 15 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile.
Situația privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de produse energetice pentru luna precedentă (Anexa nr. 16 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile.
Situația privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de depozitare pentru luna precedentă (Anexa nr. 17 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați pentru depozitare produse accizabile.
Jurnalele pentru luna precedentă privind livrările de combustibil destinat utilizării exclusiv pentru aviație (Anexa nr. 29 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal)sau navigație (Anexa nr. 31 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depun de antrepozitarii autorizați pentru producție/ depozitare.
Jurnalele pentru luna precedentă privind achizițiile/livrările de combustibil destinat utilizării exclusiv pentru aviație (Anexa nr. 30 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal)sau navigație (Anexa nr.32 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depun de antrepozitarii autorizați pentru depozitare.
Situația centralizatoare privind livrările de produse accizabile în luna ... anul ..., pentru luna precedentă (Anexa nr. 21 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de operatorii economici care dețin autorizații de expeditor înregistrat.
Evidența achiziționării, utilizării și returnării marcajelor pentru luna precedentă (Anexa nr. 42 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați și importatorii autorizați de produse supuse marcării.
Important! Cu toate că nu este declarație fiscală, AvocatNet.ro vă reamintește că, până pe 15 mai, trebuie depusă declarația INTRASTAT, al cărei prag valoric este de 500.000 de lei pentru introducerile intracomunitare de bunuri și de 900.000 de lei pentru expedierile intracomunitare de bunuri. Termenul limită de transmitere a acestei declarații îl reprezintă întotdeauna data de 15 a lunii următoare celei de referință, chiar dacă într-o lună aceasta este o zi liberă, precum sâmbăta sau duminica. Totuși, declarația poate fi depusă online și în prima zi lucrătoare care urmează datei de 15 (dacă aceasta este o zi liberă), fără penalități.
Declarațiile cu termenul-limită de depunere în data de 25 mai sunt:
Notificarea pentru încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, Formular 097. Se depune de către persoanele impozabile care depășesc plafonul de 2.250.000 lei și de către persoanele impozabile care renunță la aplicarea sistemului TVA la încasare, conform Ordinului ANAF nr. 3884/2013.
Declarația privind obligațiile de plata la bugetul de stat, Formular 100. Se depune lunar de contribuabilii prevăzuți în Ordinul ANAF nr. 1950/2012, anexa 6, cap. I, subcap. 1, par. 1.1. De asemenea, se depune și la alte termene de contribuabilii prevăzuți în Ordinul ANAF nr. 1950/2012, anexa 6, cap. I, subcap. 1, par. 1.3.
Declaratia privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, Formular 112. Se depune, pentru luna precedentă, de persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, instituțiile prevăzute la art.136 lit. d) - f) din Codul fiscal, precum și persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidența legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte. Totodată, au obligația depunerii acestei declarații și persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori, precum și entitățile asimilate angajatorului, care au calitatea de plătitori de venituri din activități dependente, instituțiile publice care calculează, rețin, plătesc și suportă contribuții sociale obligatorii în numele asiguratului, precum și orice plătitor de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor.
Declarația privind veniturile realizate din România sau din străinătate, după caz, pentru fiecare categorie și sursă de venit, pentru anul precedent, Formular 200. Se depune de către persoanele fizice care au realizat venituri din activități independente, venituri din cedarea folosinței bunurilor (fără arendare), venituri din activități agricole, din silvicultură și piscicultură, câștiguri rezultate din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, operațiuni de vânzare - cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, câștigul/pierderea din orice alte operațiuni de acest gen.
Declarația privind veniturile realizate din străinătate, Formular 201. Se depune pentru anul trecut de contribuabilii care au realizat venituri din străinătate: profesii libere, activități comerciale, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor, dividende, dobânzi, premii și jocuri de noroc, câștiguri din transferul titlurilor de valoare, alte venituri din investiții, pensii, precum și alte venituri aflate în străinătate. Declarația se depune și de către persoanele fizice care îndeplinesc condițiile de rezidență timp de 3 ani consecutivi.
Declarația privind venitul estimat/norma de venit, Formular 220. Se depune pentru anul în curs de contribuabilii care în anul anterior au realizat pierderi și cei care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum și cei care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puțin 20% față de anul fiscal anterior.
Declarația privind veniturile din activități agricole impuse pe bază de norme de venit, Formular 221. Se depune pentru anul în curs de contribuabilii care obțin venituri din activități agricole, conform art. 103 alin. (1) din Codul fiscal.
Declaratia privind veniturile estimate pentru asocierile fără personalitate juridică și entitățile supuse regimului transparenței fiscale pentru anul în curs, Formular 223. Se depune de către asociatul desemnat prin contract de asociere și se completează în cazul asociațiilor fără personalitate juridică, constituite între persoane fizice care realizează venituri din activități independente - comerciale și profesii libere, inclusiv din activități adiacente, venituri din activități agricole pentru care venitul net anual se determină în sistem real pe baza contabilității în partidă simplă, precum și venituri din silvicultură și piscicultură. Declarația se depune și în cazul persoanelor fizice care obțin venituri dintr-o activitate desfășurată într-o formă de organizare cu personalitate juridică (SPRL) constituită potrivit legii speciale și care este supusă regimului transparenței fiscale.
Declarația privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obținute de către persoanele fizice care desfășoară activitate în România și de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice și posturilor consulare acreditate în România pentru luna precedentă, Formular 224. Se depune de persoanele fizice care obțin salarii din străinătate pentru activități în România și persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice și posturilor consulare acreditate în România.
Cererea privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe salarii și venituri asimilate salariilor, Formularul 230. Se depune de persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate acestora, în următoarele situații:
- au efectuat în anul de raportare cheltuieli pentru acordarea de burse private conform Legii nr. 376/2004 și solicită restituirea acestora;
- optează pentru virarea unei sume reprezentând până la 2% din impozitul anual pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii sau a unităților de cult, precum și contribuabilii care solicită deducerea din veniturile impozabile din salarii, obținute la funcția de bază, a cheltuielilor efectuate pentru economisire în sistem colectiv pentru domeniul locativ, potrivit legii, în limita unei sume maxime egale cu 300 lei pe an.
Decontul de taxă pe valoarea adăugată, Formular 300. Se depune lunar, trimestrial, semestrial sau anual de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal.
Decontul special de taxă pe valoarea adăugată pentru luna precedentă, Formular 301. Se depune de persoanele menționate în instrucțiunile de completare a formularului, pentru fiecare secțiune.
Declarația privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată, Formular 307. Se depune de persoanele impozabile prevăzute la art.280 alin.(6), art.270 alin.(7), art.310 alin.(7), art.316 alin.(11) lit.a) - e) și g) din noul Cod fiscal.
Declarația privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat, Formular 311. Se depune de persoanele impozabile al căror cod de TVA a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) - e), lit. g) sau lit. h) din Codul fiscal și care efectuează în perioada în care nu au cod valid de TVA, livrări și/sau achiziții /prestări de bunuri/ servicii care sunt obligate la plata TVA.
Declarația recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare de bunuri pentru luna precedentă, Formular 390 VIES. Se depune de contribuabilii înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 sau art. 317 din Codul fiscal.
Declarația informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național aferente perioadei de raportare precedente (luna, trimestrul etc; perioada de raportare este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art. 322 din Codul fiscal), Formular 394. Se depune de:
- persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform art. 316 din Codul fiscal obligate la plata taxei conform art. 307 alin. (1), (2), (6) și (7) din Codul fiscal, pentru operațiuni impozabile în România conform art.268 alin. (1);
- persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform art. 316 din Codul fiscal, care realizează în România, de la persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, achiziții de bunuri sau servicii taxabile.
Atenție! Declarația 394 nu se depune pe zero.
Ce taxe şi impozite trebuie plătite până pe 25 mai?
Până pe 25 mai trebuie achitate următoarele taxe si impozite:
- Accize;
- TVA;
- Impozit pe țiteiul și gazele naturale din producția internă,
- Impozit pe veniturile nerezidenților,
- Impozit pe salarii (OP separat pentru Sediu Social și fiecare sediu secundar, dacă este cazul),
- Impozit pe veniturile din activități independente, cu regim de reținere la sursă,
- Impozit pe veniturile din dividende plătite în luna precedentă,
- Impozit pe veniturile din dobânzi,
- Impozit pe alte venituri din investiții,
- Impozit pe veniturile din pensii,
- Impozit pe veniturile din premii și din jocuri de noroc,
- Impozit pe veniturile din alte surse,
- Impozitul reținut la sursă în luna precedentă - se plătește de către plătitorii următoarelor venituri: din drepturi de proprietate intelectuală, din premii și jocuri de noroc, obținute de nerezidenți sau din alte surse;
- Impozitul pe contrucții - prima rată - se plătește de către persoanele juridice române, cu excepția instituțiilor publice, institutelor naționale de cercetare-dezvoltare, asociațiilor, fundațiilor și a celorlalte persoane juridice fără scop patrimonial, potrivit legilor de organizare și funcționare; persoanele juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România; persoanele juridice cu sediu social în România înființate potrivit legislației europene;
- Contribuția trimestrială pentru medicamente - trimestrul I 2016 - se achită de către deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții legali ai acestora.
- Vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate;
- Contribuția de asigurări sociale (pensii),
- Contribuția la asigurările sociale de sănătate;
- Contribuția pentru concedii și indemnizatii de asigurări sociale de sănătate;
- Contribuția la bugetul asigurărilor pentru șomaj,
- Contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale.
30 mai, termenul-limită pentru depunerea situațiilor financiare pe anul 2015
Situațiile financiare pentru anul 2015 se depun până pe 30 mai de către societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, subunitățile fără personalitate juridică din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, cu excepția subunităților de societăți rezidente în state aparținând Spațiului Economic European.
AvocatNet.ro a scris pe larg despre acest subiect AICI.
Comentarii articol (2)