Ce bani trebuie să primeşti atunci când eşti în concediu medical şi de la cine

Dispoziţiile aplicabile în prezent concediului pentru incapacitate temporară de muncă sunt prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

Acest act normativ stabileşte că incapacitatea temporară de muncă poate interveni fie din cauza unor boli obişnuite, fie din cauza unor accidente suferite în timpul liber. Pe durata concediului medical, contractul individual de muncă al salariatului este suspendat în mod automat, potrivit Codului muncii, astfel că acesta nu primeşte salariu de la angajator. În schimb, se acordă o indemnizaţie lunară pentru incapacitate temporară de muncă.

"Suspendarea de drept a contractului individual de muncă are ca efect nu doar suspendarea prestării muncii de către angajat, ci şi suspendarea plăţii salariului şi a oricăror altor drepturi de natură salarială, cu excepţia celor prevăzute în mod expres că pot continua să existe şi în această perioadă, prevederi care pot fi menţionate în contractul colectiv de muncă, în contractul individual de muncă sau chiar în regulamentul intern. Aşadar, angajatorul nu va achita angajatului nicio sumă cu titlu de salariu pe perioada cât acesta se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă", a lămurit, la solicitarea AvocatNet.ro, Natalia Berindean, avocat partener în cadrul Berindean & Dascăl SCA.

Concret, cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă este determinat, conform ordonanţei de urgenţă a Guvernului, prin aplicarea unui procent de 75% la baza de calcul. Baza de calcul este determinată "ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară lunar", aşa cum scrie în document. Pentru acordarea concediului de incapacitate, cele două condiţii de îndeplinit sunt stagiul minim de cotizare de o lună în ultimele 12 luni şi prezentarea adeverinţei de la plătitorul de indemnizaţii din care să reiasă numărul de zile de concediu de incapacitate temporară de muncă avute în ultimele 12 luni (aici fiind exceptate urgenţele medico-chirurgicale şi bolile infectocontagioase din grupa A).

"Dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă este condiţionat de plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate destinată suportării acestor indemnizaţii, denumită contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii. Această contribuţie, în cazul angajaţilor, se achită de către angajator. Pot beneficia de concediu şi indemnizaţie doar angajaţii care prezintă un certificat medical eliberat de medicul curant sau orice alt medic cu autorizaţie valabilă de liberă practică", a subliniat Natalia Berindean.

Atunci când intrarea în concediul medical este determinată de tuberculoză, SIDA, neoplazii, o boală infectocontagioasă din grupa A sau urgenţe medico-chirurgicale, cuantumul indemnizaţiei este de 100% din baza de calcul, stagiul de cotizare nefiind necesar.

În ceea ce priveşte plata indemnizaţiei aferente concediului medical, aceasta este achitată de către angajator, potrivit avocatei de la Berindean & Dascăl SCA: "Plata efectivă a indemnizaţiei se realizează de către angajator către angajat. Dar trebuie menţionat că, pentru primele cinci zile calendaristice ale concediului, indemnizaţia se suportă de către angajator, începând cu ziua a şasea urmând să fie suportată de către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Deconturile cu Fondul se realizează prin grija exclusivă a angajatorului".

Mai precis, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 prevede că indemnizaţia este suportată astfel:

• de către angajator, din prima şi până în a cincea zi de incapacitate temporară de muncă;
• din bugetul Fondului, începând cu:
  • ziua a şasea şi până la data încetării incapacităţii temporare de muncă sau a pensionării salariatului;
  • prima zi de incapacitate temporară de muncă pentru: şomeri; asociaţi, comanditari sau acţionari; membrii asociaţiei familiale; persoanele autorizate să desfăşoare activităţi independente; persoanele care au încheiat un contract de asigurări sociale pentru concedii şi indemnizaţii pentru maternitate şi concedii şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav; soţia/soţul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate care participă la activitatea întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate.

Important! Avocata consultată de redacţia noastră a atras atenţia că incapacitatea temporară de muncă nu trebuie confundată cu incapacitatea permanentă, deoarece aceasta din urmă poate sta la baza unei concedieri.

Ce durată poate avea concediul medical

În principiu, un salariat poate sta în concediul pentru incapacitate temporară de muncă aproximativ şase luni pe an, durata fiind calculată din prima zi de îmbolnăvire. Dacă este nevoie de întreaga perioadă, atunci salariatul trebuie să obţină aprobare de la doi doctori diferiţi.

"Durata de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă este de cel mult 183 de zile în interval de un an, socotită din prima zi de îmbolnăvire, conform OUG nr. 158/2005. Pentru primele 90 de zile este suficient certificatul medical eliberat de medicul curant, dar, începând cu a 91-a zi, concediul se poate prelungi de către medicul specialist până la 183 de zile, cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale", a detaliat Natalia Berindean.

În cazul anumitor boli speciale, ordonanţa de Guvern amintită dispune că durata concediului de incapacitate temporară de muncă este mai mare, fiind acordată după cum urmează:

• un an, în intervalul ultimilor doi ani, pentru tuberculoză pulmonară şi unele boli cardiovasculare stabilite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS);
• un an, cu drept de prelungire până la un an şi şase luni, de către medicul expert al asigurărilor sociale, în intervalul ultimilor doi ani, pentru tuberculoză meningeală, peritoneală şi urogenitală, inclusiv a glandelor suprarenale, pentru SIDA şi neoplazii, în funcţie de stadiul bolii;
• un an şi şase luni, în intervalul ultimilor doi ani, pentru tuberculoză pulmonară operată şi osteoarticulară;
• şase luni, cu posibilitatea de prelungire până la maximum un an, în intervalul ultimilor doi ani, pentru alte forme de tuberculoză extrapulmonară, cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale.

Dacă bolnavul nu se recuperează până la expirarea concediului de incapacitate temporară de muncă, medicul primar sau medicul specialist poate propune pensionarea de invaliditate. Totuşi, în situaţii justificate de posibilitatea recuperării, medicul primar sau medicul specialist poate propune prelungirea concediului medical cu maximum 90 de zile peste durata iniţială de 183 de zile. Această decizie poate fi luată pentru a evita pensionarea de invaliditate a salariatului.

În altă ordine de idei, avocata Natalia Berindean a punctat că, dacă angajatorii comit abuzuri în ceea ce priveşte acordarea concediului medical, salariaţii se pot adresa caselor de sănătate, Inspecţiei Muncii sau Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în funcţie de situaţie: "OUG nr. 158/2005 prevede faptele angajatorilor care pot constitui contravenţii (refuzul nejustificat de plată a indemnizaţiilor, calculul şi plata eronată a indemnizaţiei etc.), iar constatarea acestora se face de către organele de control ale CNAS şi ale caselor de asigurări de sănătate, dar, în acelaşi timp, în funcţie de abuzul angajatorului, se poate sesiza Inspectoratul Teritorial de Muncă sau chiar Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării".

Notă: Adeverinţa de care au nevoie salariaţii pentru a primi concediu medical are, din luna februarie a anului curent, un nou model.

Concediul medical nu mai afectează durata concediului de odihnă

Începând din ianuarie 2015, Codul muncii a fost modificat astfel încât concediul pentru incapacitate temporară de muncă să nu mai afecteze durata concediului de odihnă anual la care au dreptul salariaţii. Astfel, de-acum, concediul medical este considerat perioadă de activitate prestată.

"Salariatul are dreptul la concediu de odihnă anual şi în situaţia în care incapacitatea temporară de muncă se menţine, în condiţiile legii, pe întreaga perioadă a unui an calendaristic, angajatorul fiind obligat să acorde concediul de odihnă anual într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care acesta s-a aflat în concediu medical", este explicat în Legea nr. 53/2003.

Înainte de aceste modificări, durata efectivă a concediului de odihnă anual era stabilită în funcţie de activitatea prestată într-un an calendaristic. "Durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabileşte în contractul individual de muncă, cu respectarea legii şi a contractelor colective aplicabile, şi se acordă proporţional cu activitatea prestată într-un an calendaristic", prevedea Codul muncii, însă menţiunea despre acordarea proporţională a fost eliminată.

Totodată, din ianuarie 2015 s-a dispus, în mod expres, că, dacă incapacitatea temporară de muncă intervine în timpul concediului de odihnă, acesta din urmă se întrerupe şi salariatul se bucură ulterior de zilele neefectuate.

Recent, Guvernul a decis să facă aceeaşi schimbare şi în privinţa bugetarilor. Concret, bugetarii care lipsesc de la muncă un întreg an calendaristic, pentru că s-au aflat în concediu medical sau în concedii fără plată pentru interese personale, vor putea să se bucure, în anul respectiv, de concediu de odihnă. Schimbarea este inclusă într-un proiect de hotărâre de Guvern adoptat zilele trecute, ce urmează să apară în Monitorul Oficial.

“Poliţia” concediilor medicale a fost eliminată

Tot anul trecut, însă în luna iulie, parlamentarii au eliminat din legislaţie prevederile conform cărora salariaţii aflaţi în concediu medical puteau fi verificaţi la domiciliu. Această posibilitate fusese introdusă în anul 2010.

În afară de îndeplinirea stagiului minim de cotizare şi de prezentarea adeverinţei de la plătitorul de indemnizaţii, OUG nr. 158/2005 mai conţinea şi o a treia condiţie pentru acordarea concediului de incapacitate temporară de muncă. Concret, în actul normativ scria că salariaţii trebuiau să fie prezenţi la domiciliu între anumite ore ale zilei, pentru a putea fi verificaţi.

"Verificarea prezenţei asiguraţilor aflaţi în incapacitate temporară de muncă la adresa de domiciliu sau la reşedinţa indicată se efectuează de către plătitorii de indemnizaţii, însoţiţi, dacă este cazul, de un reprezentant al poliţiei, avându-se în vedere programul individual de recuperare recomandat de către medicul specialist. Verificarea prezenţei asiguraţilor nu va afecta drepturile şi libertăţile cetăţeneşti garantate de Constituţia României", prevedea ordonanţa de urgenţă înainte de modificările operate în iulie 2015.

Verificarea prezenţei la domiciliu putea fi făcută în intervalele orare 8:00-11:00, 12:00-17:00 şi 18:00-20:00. Iar dacă angajaţii lipseau sau refuzau verificarea prezenţei, plata indemnizaţiei de incapacitate temporară de muncă era sistată.