Procedura de aplicare a măsurilor asigurătorii: Când recurge Fiscul la acestea?

Ordinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) nr. 2546/2016 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente şi pentru aprobarea modelelor, modului de utilizare şi de păstrare a unor formulare a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 703 din 9 septembrie şi a intrat în vigoare la momentul publicării.

Prin actul normativ, autorităţile clarifică situaţiile în care organele fiscale competente pot institui măsuri asigurătorii împotriva contribuabililor, în cadrul procedurilor de control sau inspecţie fiscală la care sunt supuşi cei din urmă. Concret, Ordinul ANAF apărut vineri stabileşte că instituţia poate dispune astfel de măsuri doar în cazuri excepţionale, adică atunci când există riscul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă sau să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea creanţelor fiscale, prevederi cuprinse, de asemenea, şi în Codul de procedură fiscală. 

Un aspect important de precizat este acela că măsurile asigurătorii, pe care le găsiți mai jos, nu sunt măsuri de executare silită, ci doar unele de prevenire a eventualelor situaţii de sustragere de la control la care ar putea recurge debitorii. 

Practic, luarea măsurilor asigurătorii trebuie raportată la o anumită atitudine de rea-credinţă a debitorului care încearcă să-şi sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanţa fiscală. Astfel, măsurile asigurătorii nu sunt o etapă obligatorie care precede orice executare silită fiscală, ci se aplică doar în cazurile limitate în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea necorespunzătoare a debitorului. 

Revenind la situaţiile în care pot fi aplicate astfel de măsuri, acestea sunt, potrivit actului normativ:

• în urma constatării unor împrejurări privind săvârşirea unor fapte sancţionate în domeniul fiscal sau vamal;
• pe parcursul desfășurării inspecției fiscale sau a verificării fiscale personale, până la finalizarea acţiunii, când se vor comunica rezultatele acesteia;
• în timpul sau ca urmare a unui control inopinat;
• în timpul acțiunilor de control, când se constată o ”suspiciune rezonabilă”, cu privire la săvârșirea unor fapte penale, până la stabilirea diferențelor de impozite și taxe prin acte administrative fiscale;
• în situația în care au fost aplicate amenzi contravenționale sau au fost deja dispuse confiscări de bunuri sau sume de bani.

Notă: Măsurile asigurătorii dispuse de la 1 ianuarie şi până la 9 septembrie vor continua potrivit noului ordin. 

Măsurile asigurătorii dispuse de Fisc

Actul normativ enumeră următoarele patru măsuri asigurătorii ce pot fi dispuse de organul fiscal. Concret, este vorba despre:

• sechestrul asigurător pentru bunurile imobile;
• sechestul asigurător pentru bunurile mobile, inclusiv titlurile de valoare și bunurile mobile corporale;
• poprirea asigurătorie asupra sumelor datorate debitorului de către un terț;
• poprirea asigurătorie asupra disponibilităților bănești din conturile bancare.

Dacă ANAF nu deține suficiente informații privind activele patrimoniale ale debitorului, aceasta este îndreptățită să facă activități de documentare și pregătire pentru fiecare dintre domeniile amintite, având acces, totodată, la bazele de date ale mai multor instituţii, precum Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor sau Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, precum şi orice altă entitate ce poate oferi informaţii relevante cu privire la patrimoniul debitorului.

Totodată, documentul citat stabileşte şi valoarea la care vor fi instituite măsurile asigurătorii, şi anume în limita a 150% din valoarea sumei pentru care se dispune măsura. Dacă valoarea bunurilor pentru care s-a dispus măsura asigurătorie nu acoperă 150% din valoarea sumei estimate/ stabilite, iar ulterior comunicării deciziei de instituire a măsurilor sunt identificare alte bunuri sau venituri urmăribile, organul de executare va institui sechestrul asigurător cu respectarea limitei de 150% din valoarea sumei estimate (stabilite) sau va înfiinţa poprirea asigurătorie, după caz.

Nu în ultimul rând, ordinul ANAF reglementează şi ordinea tipurilor de bunuri asupra cărora vor fi dispuse măsurile asigurătorii. Astfel, atunci când un debitor deține mai multe tipuri de bunuri, măsurile asigurătorii se dispun în următoarea ordine:

• bunuri mobile și imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce generează principala sursă de venit a debitorului;
• bunuri ce nu sunt destinate desfășurării activității ce constituie principala sursă de venit;
• bunuri mobile și imobile destinate să fie folosite la terți (date cu chirie, concesiune etc.);
• amsamblul de bunuri ce împreună cu altele pot fi valorificate mai avantajos;
• mașini unelte, utilaje, bunuri mobile și bunuri imobile, ce participă la realizarea principalei surse de venit;
• produse finite;
• bunuri degradabile sau perisabile;
• bunuri deținute în comun de către debitori cu alți terți, pentru cota parte proprietate a debitorului.

Când încetează măsurile asigurătorii?

Măsurile asigurătorii dispuse de organele fiscale competente se duc la îndeplinire de către organele de executare silită, cele care vor întocmi următoarele documente:

• procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile;
• procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile;
• adresa de înfiinţare a popririi asigurătorii asupra disponibilităţilor băneşti;
• adresa de înfiinţare a popririi asigurătorii asupra sumelor datorate debitorului de către terţi. 

În ceea ce priveşte situaţiile în care încetează măsurile asigurătorii, actul normativ aminteşte de:

• momentul în care încetează motivele pentru care s-au dispus măsurile asigurătorii;
• atunci când debitorul prezintă o garanție. Potrivit Codului de procedură fiscală, garanțiile pe care le poate aduce debitorul sunt:
  • scrisoarea de garanție bancară sau o poliță de asigurare emisă de o societate de asigurare. Pot fi de asemenea garanții ipoteci asupra unor bunuri imobile, gajul asupra bunurilor mobile sau consemnarea unor sume de bani la trezoreria statului.
• în situaţia în care în termen de şase luni de la instituirea măsurilor asigurătorii nu au fost emise titluri de creanță și nu au fost sesizate organele penale.

Notă: Detalii despre atacarea în instanţă a unei decizii prin care sunt dispuse măsuri asigurătorii găsiţi în acest articol publicat în februarie de AvocatNet.ro.