Agentia Nationala de Administrare Fiscala a aprobat, prin Ordinul nr.2605/2010, procedura de aplicare efectiva a masurilor asiguratorii dispuse de Codul de procedura fiscala.
Ordinul ANAF nr. 2605/2010 a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 732 din 3 noiembrie 2010.
Organul de control poate dispune masuri asiguratorii ori de cate ori sunt indicii ca exista pericolul ca debitorul sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul, periclitand sau ingreunand in mod considerabil colectarea, in urmatoarele situatii:
a) in urma constatarii unor acte si fapte care pot constitui infractiuni de evaziune sau frauda fiscala, in cazul carora prejudiciul nu a fost stabilit prin acte administrative fiscale de impunere, potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Garzii Financiare, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2004, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) in situatia in care au fost stabilite obligatii fiscale cu ocazia actiunii de control prin acte administrative fiscale de impunere;
c) in situatia in care urmeaza sa fie stabilite obligatii fiscale cu ocazia actiunii de control prin acte administrative fiscale de
impunere;
d) daca sunt indeplinite conditiile pentru deschiderea procedurii de atragere a raspunderii solidare dupa emiterea deciziei de atragere a raspunderii solidare;
e) in cazul in care sunt indeplinite conditiile pentru deschiderea procedurii de atragere a raspunderii solidare inainte de emiterea deciziei de atragere a raspunderii solidare.
Masurile asiguratorii dispuse vor fi duse la indeplinire de organul de executare, in timpul actiunii de control, impreuna cu organul de control.
Masuri asiguratorii dispuse
-Sechestru asigurator pentru bunuri imobile
-Sechestru asigurator pentru bunuri mobile, inclusiv titlurile de valoare si bunuri mobile necorporale
-Poprirea asiguratorie asupra sumelor datorate debitorului de catre terti
-Poprirea asiguratorie asupra disponibilitatilor banesti din conturile bancare.
Modul de desfasurare a procedurii
Masurile asiguratorii dispuse de catre organul de control se duc la indeplinire de organul de executare, in timpul actiunii de control, impreuna cu organul de control. in acest scop se desfasoara urmatoarele activitati:
In situatia in care organul de control, in timpul actiunii de control, efectuata dupa procedurile prealabile de documentare pentru control, si in urma analizei dosarului fiscal, situatiilor financiare, declaratiilor fiscale sau a altor documente si a informatiilor pe care le detine, constata ca exista suficiente informatii ca debitorul nu si-a declarat materia impozabila si totodata apreciaza ca exista pericolul iminent sa se sustraga de la plata obligatiilor la bugetul general consolidat sau sa prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitand sau ingreunand in mod deosebit colectarea, va dispune luarea masurilor asiguratorii, iar organul de executare va proceda la ducerea la indeplinire a masurilor asiguratorii impreuna cu organul de control.
In cazul in care masurile asiguratorii urmeaza sa fie dispuse inainte de stabilirea si individualizarea creantei fiscale printr-un act administrativ fiscal de impunere, pentru reducerea timpului de aplicare efectiva, acestea vor fi duse la indeplinire de organul de executare, in timpul actiunii de control, impreuna cu organul de control.
Masurile asiguratorii se pot lua si in situatia in care creanta este individualizata, dar termenul de plata nu este indeplinit, precum si in cazul in care se aproba deschiderea procedurii de atragere a raspunderii solidare.
In timpul derularii controlului/antrenarii raspunderii solidare sau in fazele premergatoare acestor activitati (analiza, documentare, informare), daca nu sunt detinute suficiente informatii, organul de control/organul de executare, pentru stabilirea si instituirea masurilor asiguratorii, va desfasura, dupa caz, urmatoarele activitati de documentare si pregatire:
a) identificarea conturilor de disponibilitati si a depozitelor bancare ale debitorului/persoanelor la care s-a atras sau urmeaza sa se atraga raspunderea solidara, dupa caz, precum si a unitatilor bancare care le administreaza, evidentiate in documentele contabile ale acestora, precum si consultarea aplicatiei informatice clienti-banci detinute de Agentia Nationala de Administrare Fiscala si utilizate de unitatile subordonate;
b) identificarea in declaratiile informative si/sau evidenta contabila a sumelor datorate debitorului/persoanelor la care s-a atras sau urmeaza sa se atraga raspunderea solidara de catre terti;
c) identificarea bunurilor proprietate a debitorului/persoanelor la care s-a atras sau urmeaza sa se atraga raspunderea solidara
si a locatiilor unde acestea se gasesc.
Dispunerea si/sau ducerea la indeplinire a masurilor asiguratorii asupra bunurilor proprietate a debitorului se efectueaza, de regula, in limita a 150% din valoarea creantei estimate/stabilite si in urmatoarea ordine:
a) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate desfasurarii activitatii care constituie principala sursa de venit;
b) bunurile mobile si imobile care nu sunt direct folosite in activitatea ce constituie principala sursa de venit a contribuabilului;
c) bunurile mobile si imobile care se afla temporar in detinerea altor persoane in baza contractelor de arenda, de imprumut, de inchiriere, de concesiune, de leasing si altele;
d) ansamblu de bunuri in conditiile prevederilor art. 158 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
e) masini-unelte, utilaje, materii prime si materiale si alte bunuri mobile, precum si bunuri imobile ce servesc activitatii care constituie principala sursa de venit;
f) produse finite;
g) sume urmaribile datorate cu orice titlu debitorului de catre terte persoane;
h) disponibilitati aflate in conturile bancare;
i) bunuri perisabile sau supuse degradarii.
Pentru estimarea valorii bunurilor mobile si imobile proprietate a debitorului ce vor face obiectul masurilor asiguratorii, se vor avea in vedere urmatoarele:
a) valoarea de inventar a bunurilor din contabilitatea debitorului;
b) valoarea titlurilor de valoare conform datelor publicate pe piata bursiera;
c) valoarea estimata direct de catre organul de executare prin metoda comparativa;
d) pentru bunurile imobile, valoarea rezultata din expertizele actualizate privind valoarea de circulatie a bunurilor imobile utilizate de Camera Notarilor Publici
Bunurile sechestrate asiguratoriu vor putea fi lasate in custodia sau in administrarea debitorului ori, dupa caz, a altei persoane desemnate de organul de executare. in cazul bunurilor mobile, acestea vor putea fi ridicate si depozitate de catre organul de executare. in cazul in care se considera necesara stabilirea custodiei sau administrarii bunurilor sechestrate asiguratoriu in sarcina altei persoane, conducatorul organului de executare va aproba aceasta masura in baza unui referat justificativ.
Comentarii articol (12)