Potrivit Ordinului ANAF nr. 2264/2016, în vigoare din 29 iulie, Declaraţia informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național aferente perioadei de raportare precedente - formularul 394, se depune până pe data de 30 a lunii următoare încheierii perioadei de raportare, declarate pentru depunerea decontului (luna, trimestrul etc.), inclusiv dacă în această perioadă nu au fost realizate operaţiuni de natura celor care fac obiectul declaraţiei (deci declarația se depune și „pe zero”).
Cum însă în luna octombrie ziua de 30 a picat într-o duminică, termenul-limită de depunere a declaraţiei 394 aferente lunii septembrie sau trimestrului precedent (al treilea din 2016) a fost prelungit până astăzi.
De altfel, declaraţia 394 aferentă lunii septembrie este ultima care se depune completată doar parţial, cu informaţiile de la secţiune A-C, urmând ca începând cu formularul aferent lunii octombrie (termen de depunere 30 noiembrie) să fie trecute toate operațiunile efectuate - detalii despre completarea integrală a documentului, de la 1 octombrie, găsiţi aici.
Potrivit normelor în vigoare, dacă persoana impozabilă constată, după depunerea declaraţiei, existenţa unor omisiuni/erori în datele declarate, aceasta trebuie să depună o nouă declaraţie corect completată cu operaţiunile care necesită modificarea şi/sau operaţiunile care nu au fost declarate, document care înlocuieşte practic declaraţia informativă depusă iniţial.
Formularul 394 se depune în format electronic sub forma unui fișier PDF care are atașat un fișier XML. Transmiterea la ANAF se poate face online, pentru cei care dețin o semnătură electronică, sau direct la ghișeul organului fiscal. De asemenea, formularul poate fi transmis și prin poștă, cu confirmare de primire.
Cine e obligat să depună formularul
Potrivit prevederilor legale în vigoare, declarația 394 trebuie să fie completată și depusă la Fisc de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, pentru livrările de bunuri/prestările de servicii taxabile în România pentru care persoana obligată la plata taxei este furnizorul/prestatorul sau beneficiarul. Declaraţia se depune pentru orice operaţiune taxabilă în România pentru care este emisă o factură, inclusiv pentru avansuri, precum şi pentru operaţiunile la care se aplică sistemul TVA la încasare.
În această situație, declaraţia 394 trebuie să conţină facturile care au fost emise în perioada de raportare, inclusiv cele care au înscrisă menţiunea "taxare inversă" sau "TVA la încasare", indiferent de data la care intervine exigibilitatea TVA.
De asemenea, începând din luna august, în declaraţie se înscriu, pentru livrările de bunuri/prestările de servicii taxabile în România, următoarele informaţii:
- baza impozabilă şi TVA aferente facturilor emise prin autofacturare;
- valoarea totală a bonurilor fiscale, inclusiv facturile simplificate şi bonurile fiscale care îndeplinesc condiţiile unei facturi simplificate, indiferent dacă au/nu au înscris codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului;
- valoarea totală a documentelor emise pentru livrări de bunuri/prestări de servicii pentru care nu există obligaţia emiterii unei facturi şi nici a bonului fiscal.
În altă ordine de idei, mai au obligația să depună la Fisc declarația 394 și persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, care realizează achiziţii de bunuri sau servicii taxabile pentru care locul livrării/prestării este în România, inclusiv achiziţiile pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, indiferent de data la care intervine exigibilitatea taxei. În schimb, nu se înscriu în formularul 394 achiziţiile intracomunitare de bunuri şi servicii pentru care există obligativitatea înscrierii în declaraţia 390.
În acest caz, declaraţia trebuie să conţină facturile primite în perioada de raportare, indiferent de data la care intervine exigibilitatea TVA, inclusiv cele care au înscrisă menţiunea "taxare inversă" sau "TVA la încasare", precum şi borderourile de achiziţii de bunuri, filele din carnetele de comercializare a produselor din sectorul agricol în cazul achiziţiilor efectuate de la persoane fizice, contracte încheiate cu persoane fizice.
De asemenea, în declaraţie se înscrie valoarea totală a facturilor simplificate şi a bonurilor fiscale care îndeplinesc condiţiile unei facturi simplificate, dacă au înscris codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului.
Amenzi de până la 14.000 de lei pentru firmele mari care nu depun formularul 394
Nedepunerea declaraţiei 394 în termenul legal este considerată contravenţie şi se sancţionează cu amendă, în conformitate cu prevederile art. 336 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură fiscală, în vigoare de la 1 ianuarie.
Mai precis, cuantumul amenzii este diferențiat în funcție de mărimea contribuabilului, aşa încât sancțiunea aplicabilă contribuabililor mari și mijlocii este cuprinsă între 12.000 şi 14.000 de lei, în timp ce, pentru contribuabilii mici şi persoanele fizice, normele în vigoare stabilesc pentru nedepunerea formularului amintit o amendă de la 2.000 la 3.500 de lei.
Totodată, legislaţia în vigoare acordă contribuabililor sancţionaţi pentru nedepunerea la termen a declaraţiei 394 posibilitatea de a achita, în termen de 48 de ore de la comunicarea procesului verbal de contravenţie, jumătate din valoarea minimă a amenzii.