În urma alegerilor din 11 decembrie, au fost aleși reprezentanții românilor în Parlament. Aceștia s-au întrunit miercuri, când a avut loc validarea mandatelor de deputați și senatori și depunerea jurământului de credință al acestora. Totodată, au fost aleși, prin vot secret, cu buletine de vot, președinții celor două Camere ale Parlamentului.
Președintele Senatului este Călin Popescu-Tăriceanu, care aparține grupului parlamentar al Alianței liberalilor și democraților și care deținea această funcție și înainte de alegerile parlamentare, potrivit Hotărârii Senatului nr. 164/2016. Preşedintele Senatului este, conform Constituției, cel care asigură interimatul funcţiei de preşedinte al României (atunci când acest lucru se impune). De asemenea, printre altele, el poate:
- convoca Senatul în sesiuni ordinare şi extraordinare;
- conduce lucrările Senatului și ale Biroului permanent;
- asigura menţinerea ordinii în timpul dezbaterilor şi respectarea regulamentului;
- reprezenta Senatul în relaţiile cu preşedintele României, Camera Deputaţilor, Guvernul şi Curtea Constituţională, dar și în relațiile interne și externe;
- sesiza Curtea Constituţională.
Referitor la președintele Camerei Deputaților, Hotărârea Camerei Deputaților nr. 123/2016 stabilește că acesta este Liviu Dragnea, care aparține grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Până la numirea acestuia, Florin Iordache a fost președinte al Camerei, ca interimar, după ce Valeriu Zgonea și-a pierdut funcția. Președintele Camerei Deputaților este cel care:
- convoacă deputaţii în sesiuni ordinare sau extraordinare;
- conduce lucrările plenului Camerei Deputaţilor și ale Biroului permanent;
- sesizează Curtea Constituţională;
- asigură trimiterea de îndată la Senat, spre dezbatere, a proiectelor de legi adoptate sau respinse de Camera Deputaţilor ori, după caz, preşedintelui României, spre promulgare, a legilor votate, în termenele legale;
- reprezintă Camera Deputaţilor în relaţiile interne şi externe.
Tot în această săptămână au fost validate mandatele parlamentarilor nou-aleși, potrivit Hotărârii Senatului nr. 163/2016 și Hotărârii Camerei Deputaților nr. 122/2016. Membrii Parlamentului au un mandat de patru ani, astfel că noii senatori și deputați vor rămâne în funcție până în anul 2020.
În ceea ce privește grupurile parlamentare nou-constituite, liderii acestora sunt:
Camera Deputaților:
- Grupul parlamentar al PSD, 154 membri, lider Eugen Nicolicea;
- Grupul parlamentar al PNL, 69 membri, lider Raluca Turcan;
- Grupul parlamentar al USR, 30 membri, lider Nicușor Dan;
- Grupul parlamentar al UDMR, 21 membri, lider Korodi Attila;
- Grupul parlamentar al ALDE, 20 membri, lider Constantin Avram;
- Grupul parlamentar al PMP, 18 membri, lider Eugen Tomac;
- Grupul parlamentar al minorităților naționale, 17 membri, lider Varujan Pambuccian;
Senat:
- Grupul parlamentar al PSD, 67 membri, lider Nicolae Şerban;
- Grupul parlamentar al PNL, 30 membri, lider Oprea Mario-Ovidiu;
- Grupul parlamentar al USR, 13 membri, lider Ghica Cristian;
- Grupul parlamentar al UDMR, 9 membri, lider Cseke Attila-Zoltan;
- Grupul parlamentar al ALDE, 9 membri, lider Ilie Viorel;
- Grupul parlamentar al PMP, 8 membri, lider Bădulescu Dorin-Valeriu.
Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, așa cum este stabilit prin Constituție. Astfel, Parlamenul reprezintă puterea legislativă și este una dintre cele trei puteri fundamentale din stat, alături de puterea judecătorească (instanțele judecătorești) și puterea executivă (Guvernul).
Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaților și Senat. În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului, având atribuția de a adopta legi, hotărâri și moțiuni. Deși deputații și senatorii sunt cei care trebuie să vină, de obicei, cu propuneri de legi, inițiativa legislativă poate aparține și Guvernului sau cetățenilor.
Comentarii articol (0)