Impozitul pe venit
Trebuie depusă declarația de impozit pe venit (D200) aferentă anului 2016 până la 25.05.2017. Dacă se dorește ca în 2016 plățile anticipate să nu se calculeze în funcție de venitul realizat în 2016, ci în funcție de un venit declarat în 2017, atunci trebuie depusă, împreună cu D200, și declarația estimativă de venit pe 2017 + Memoriu justificativ. Pentru a se lua în calcul de către Fisc, acestea trebuie depuse cât mai repede.
Atenție! Declarația D200 s-a modificat prin Ordinul Fiscului nr. 3.695/2016.
Contribuția individuală de asigurări sociale de sănătate (CASS)
Pentru CASS nu se depune nimic în mod special. La fel ca în anii trecuți, se vor face plăți anticipate în funcție de venitul estimat pe 2017 (care va fi egal cu cel realizat în 2016, dacă nu se depune D220 împreună cu D200) și se vor regulariza cu CASS final în funcție de venitul realizat la sfârșitul anului. Din 2017, baza de calcul lunar a CASS se va limita la cinci salarii medii pe economie.
Contribuția de asigurări sociale (CAS)
Trebuie verificată condiția: venitul net din 2016/12 < 35% * 2.681. Dacă condiția se îndeplinește => nu se va mai datora CAS în 2017 => nu se depune D600 și nu vor plăti CAS în 2017, dar nici nu vor avea stagiu la pensie.
Dacă condiția nu se îndeplineste => se va datora CAS în 2017 => se depune D600 (model nou aprobat prin Ordinul Fiscului nr. 3.696/2016).
Cota standard de CAS este 10,5%.
Notă: Prin opțiune, PFA pot alege ca în loc de cota de 10,5% să platească 26,5%. Opțiunea este posibilă pentru că prin plata cotei de 10,5% nu se va asigura stagiul integral la pensie. Alegerea se face prin Declarația 600, care trebuie depusă la Fisc până la 31.01.2017.
Declarația 600: Până la 31.01.2017 pentru toate PFA, altele decât cele care sunt avocați asigurați la Casa de pensii a avocaților și pensionari.
Comentarii articol (3)