În cursul nopții de vineri spre sâmbătă, în clubul bucureștean Bamboo s-a produs un incendiu major, zeci de persoane ajungând la spital pentru îngrijiri medicale, scrie Agepres. În acest context, MAI a început chiar de sâmbătă o serie de controale de amploare în cluburi și discoteci.
„Pentru asigurarea continuității acțiunilor preventive, din dispoziția ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, în cursul acestei nopți (noaptea de sâmbătă spre duminică - n. red.), pompierii, alături de reprezentanți ai structurilor MAI, constituiți în echipe mixte, au derulat controale și verificări la imobilele în care se desfășoară activități cu public numeros. Astfel, în cursul nopții s-au executat 162 controale la operatori economici din categoria cluburi și discoteci, fiind aplicate 118 amenzi, în cuantum de 203.000 de lei, pentru nerespectarea reglementărilor pe linia apărării împotriva incendiilor”, este explicat în comunicatul instituției.
Referitor la aspectele verificate de autorități, reprezentanții ministerului au detaliat că, în cadrul controalelor, s-a acordat o atenție deosebită:
- exploatării instalațiilor electrice;
- funcționării iluminatului pentru marcarea căilor de evacuare;
- funcționării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor;
- obstrucționării căilor de evacuare;
- instructajului angajaților;
- obținerii autorizației de securitate la incendiu;
- existenței planurilor de evacuare în caz de incendiu.
Totuși, controalele nu se opresc aici, ci acestea vor fi intensificate în perioada imediat următoare. „De asemenea, din ordinul ministrului afacerilor interne, în perioada următoare activitățile preventive vor fi intensificate, astfel încât siguranța celor care frecventează astfel de locații (cluburi și discoteci - n. red.) să fie asigurată, iar obligațiile legale ale beneficiarilor să fie respectate”, scrie în anunțul de presă.
Potrivit sursei citate, cea mai recentă acțiune națională de verificare a cluburilor și discotecilor a avut loc în luna noiembrie 2016, atunci când s-au aplicat amenzi în valoare de 788.000 de lei și s-au închis două localuri.
Notă: Informații despre schimbările legislative apărute în anul 2016 în domeniul protecției la incendiu sunt disponibile aici.