PFA-urile și întreprinderile individuale ori familiale înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, pot primi sprijin financiar nerambursabil în 2017 pentru dezvoltarea propriilor afaceri prin intermediul a numeroase programe de finanțare.
Fondurile nerambursabile pot fi accesate pentru înființarea sau dezvoltarea unor afaceri în domenii precum agricultura, prestarea de servicii, producția de bunuri, activități medicale, activități turistice și meșteșugărești. Toate programele de finanțare prezentate în acest articol spijină inclusiv întreprinderile debutante, înființate în anul în care are loc și depunerea proiectului.
Programele de finanțare nerambusabilă prezentate mai jos nu sunt destinate în exclusivitate persoanelor fizice autorizate și întreprinderilor individuale. Societățile comerciale, dar și întreprinzătorii debutanți ce înființează o societate cu răspundere limitată debutantă, pot accesa, în aceleași condiții, aceste finanțări.
Cu o singură excepție reprezentată de România Start-Up Plus, toate programele de finanțare prezentate mai jos necesită înregistrarea activității economice la Registrul Comerțului înainte de depunerea proiectului.
Mai jos sunt prezentate programele de finanțare în funcție de domeniile de activitate sprijinite.
Fonduri nerambursabile pentru producție și servicii
Investițiile non-agricole făcute în mediul rural sunt sprijinite prin intermediul a două linii de finanțare din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).
Submăsura 6.2 din PNDR (PNDR 6.2) acordă sprijin nerambursabil pentru înființarea unei activități economice în alte domenii de activitate decât agricultura. Sunt eligibile doar proiectele care prevăd înființarea unor activități noi în cadrul unor întreprinderi start-up sau cu istoric.
În acest ultim caz, societatea cu istoric nu poate obține sprijin pentru activitățile pe care deja le desfășoară, ci doar pentru activități noi, fără legătură cu activitățile deja desfășurate la momentul depunerii cererii de finanțare.
Spre exemplu, o societate cu activitate în producția de textile poate propune un proiect pentru înființarea unei pensiuni agro-turistice, dar nu poate obține fonduri pentru modernizarea atelierului de textile.
Sprijinul acordat prin intermediul PNDR 6.2 este de 50.000 de euro în cazul activităților de servicii și de 70.000 de euro pentru activități de producție, cabinete medicale și activități de cazare în pensiuni agro-turistice.
Prin intermediul PNDR submăsura 6.4 (PNDR 6.4) se acordă spijin pentru înființarea unor activități noi (precum în cazul PNDR 6.2), dar și pentru modernizarea unor activități deja desfășurate de către societate la data depunerii cererii de finanțare.
Ajutorul nerambursabil maxim este de 200.000 de euro, iar ponderea ajutorului nerambursabil este diferită, în funcție de activitatea desfășurată:
- 70% în cazul activităților de servicii;
- 90% în cazul activităților medicale, activităților de producție, sau al pensiunilor agro-turistice.
Programul național de finanțare România Start Up Nation a fost publicat în Monitorul Oficial în data de 30 ianuarie 2017. Doar întreprinderile înregistrate după această dată pot fi eligibile pentru un spriin nerambursabil ce poate ajunge la 44.000 de euro. Normele de aplicare ale acestui program de finanțare urmează a fi publicate în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a programului de finanțare, astfel că doar după 1 martie 2017 vom avea o imagine clară a activităților eligibile în cadrul programului Start Up Nation.
România Start Up Plus este o măsură de finanțare oferită prin intermediul Programului Operațional de Capital Uman (POCU România Start Up Plus) și presupune facilitarea accesului la cursuri de cultură antreprenorială pentru un număr de cel puțin 6.300 de beneficiari persoane fizice și finanțarea unui număr minim de 630 de mici afaceri. Pașii necesari sunt:
- înscrierea la cursurile de antreprenoriat organizate gratuit de către entitățile care vor gestiona fondurile alocate prin POCU Start Up Plus. Aceste entități pot fi universități, organizații nonguvernamentale, centre de formare profesională etc;
- efectuarea unui stagiu de practică oferit gratuit persoanelor înscrise în acest program;
- organizarea unui concurs de idei de afaceri, la care pot participa cursanții înscriși la programul de antreprenoriat;
- finanțarea planurilor de afaceri declarate câștigătoare;
- înființarea noilor întreprinderi și implementarea planurilor de afaceri.
Sprijinul nerambursabil acordat este de 40.000 de euro:
- prima tranșă în sumă de 30.000 de euro se acordă la semnarea contractului de finanțare;
- tranșa a doua se acordă după implementarea planului de afaceri și reprezintă 10.000 de euro.
Acordarea tranșei a doua este condiționată de implementarea corectă a planului de afaceri și crearea a două locuri de muncă.
Fonduri nerambursabile pentru agricultură
Programul Național de Dezvoltare Rurală, prin intermediul submăsurii 4.1 (PNDR 4.1) acordă finanțări nerambursabile pentru sprijinirea înființării și modernizării exploatațiilor agricole din sectoarele vegetal, zootehnic sau fermelor mixte.
Valoarea ajutorului nerambusabil este de cel mult două milioane de euro și se acordă tuturor categoriilor de beneficiari eligibili, inclusiv constituiți sub forma unor PFA, II sau IF.
Ajutorul financiar acordat reprezintă cel mult 90% din valoarea eligibilă a proiectului, iar beneficiarul este obligat să susțină cel puțin 10% din valoarea eligibilă, dar și toate cheltuielile neeligibile care intervin în implementarea proiectului.
Prin intermediul PNDR submăsura 4.2 (PNDR 4.2) se acordă sprijin nerambursabil pentru procesarea produselor agricole, astfel că în cadrul acestei linii de finanțare se pot depune proiecte pentru înființarea sau modernizarea unor centre de procesat lapte, fabrici de conserve din fructe sau legume, abatoare, etc.
Valoarea sprijinului acordat este de cel mult 2,5 milioane de euro și reprezintă 50% din întreaga valoare eligibilă a proiectului.
Prin intermediul submăsurii 6.1 din PNDR se acordă sprijin nerambursabil pentru instalarea tinerilor fermieri la conducerea unei exploatații agricole.
Sprijinul se acordă în funcție de dimensiunea fermei și este de 40.000 de euro sau 50.000 de euro. Se acordă persoanelor care au mai puțin de 40 de ani la data depunerii proiectului și care se află în primii doi ani de când au înființat sau au preluat o fermă agricolă.
Submăsura 6.3 din PNDR sprijină dezvoltarea fermelor mici și tranformarea lor în exploatații agricole viabile, în care o parte mai mare din producție să fie destinată comercializării și nu consumului propriu în cadrul gospodăriilor agricole.
Ajutorul acordat este de 15.000 de euro, complet nerambursabil, iar detaliile acestei finanțări sunt disponibile aici.
Fonduri nerambursabile pentru participarea la cursuri de formare profesională
* Programul Femeia Manager facilitează accesul gratuit al femeilor antreprenor la cursuri de formare profesională, workshopuri și conferințe regionale sau internaționale. În cadrul acestui program de finanțare nu se realizează o plată directă către beneficiarul final.
Programul Femeia Manager beneficiază de un buget de un milion de lei în anul 2017 și va permite sprijinirea antreprenoriatului feminin prin următoarele măsuri:
- accesul unui număr de cel puțin 400 de participante la conferințe regionale;
- cel puțin 120 de femei vor participa la workshopuri;
- cel puțin 28 de participante la conferințe internaționale.
Programul România Start-Up Plus a fost detaliat mai sus în acest articol.
Participarea la cursurile de antreprenoriat și stagiile de practică este gratuită pentru toate persoanele selectate. Ajutorul de 40.000 de euro prezentat în tabel se acordă planurilor de afaceri selectate pentru a primi finanțarea.
În funcție de proveniența fondurilor prezentate mai sus, finanțările sunt din fonduri europene sau din fonduri naționale.
Programele de finanțare din surse europene:
- PNDR 4.1;
- PNDR 4.2;
- PNDR 6.1;
- PNDR 6.2;
- PNDR 6.3;
- PNDR 6.4;
- POCU - Romania Start Up Plus.
Programele de finanțare din fonduri naționale:
- Femeia Manager 2017;
- Start Up Nation 2017*.
* Pentru acest program de finanțare se vor publica normele de aplicare în Monitorul Oficial la sfârșitul lunii februarie.
Comentarii articol (25)