Potrivit legislației în vigoare, persoanele fizice care realizează venituri din activități independente și determină venitul net anual în sistem real sau pe baza normelor anuale de venit au obligația de a depune la Fisc, până cel târziu la 31 ianuarie, formularul 600, în baza căruia li se calculeză CAS datorată în acest an.
Totuși, nu tuturor PFA le-a revenit obligația de a completa și depune documentul amintit, în condițiile în care baza de calcul pentru CAS nu poate să fie mai mică de 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și nici mai mare de echivalentul a de cinci ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Practic, la depunerea declarației 600, prin care se stabilesc plățile anticipate, contribuabilii trebuie să țină cont de câștigul salarial mediu brut aferent anului pentru care se depune formularul. Pentru 2017 însă, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat a fost stabilit abia pe 20 februarie 2017, atunci când au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 7/2017 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017.
Concret, salariul mediu brut pentru anul în curs este de 3.131 de lei, majorat cu 450 de lei față de valoarea sa din 2016 (2.681 de lei). Astfel, în 2017, baza de calcul pentru CAS nu poate fi mai mică de 1.095,85 lei/lună, dar nici mai mare de 15.655 lei/lună. Pentru 2016, plafonul minim a fost de 938 de lei (35% din 2.681 de lei).
Prin urmare, persoanele fizice care realizează venituri din activități independente și care determină venitul net anual în sistem real, dar și cele care determină venitul net anual pe baza normelor anuale de venit, s-au raportat în depunerea formularului 600 la valoarea salariului mediu brut din 2016, în condițiile în care autoritățile nu au stabilit în timp util valoarea salariul mediu pentru anul în curs. De altfel, această informație a fost confirmată redacției noastre chiar de către reprezentanții ANAF - detalii, aici.
Astfel, persoanele care au avut anul trecut venituri sub plafonul minim de 938 de lei/lună nu au avut obligația depunerii formularului 600 şi, implicit, nici nu vor datora CAS în 2017. În acelaşi timp însă, aceste persoane nu se vor bucura de stagiu la pensie, ca o consecinţă a acestui fapt.
Cum procedezi dacă ai avut în 2016 venituri cuprinse între vechiul și noul plafon
Așa cum am precizat deja, o PFA ce a depășit în 2016 plafonul de 938 de lei/lună a trebuit să depună declarația 600 la organul fiscal competent până la 31 ianuarie 2017.
Totuși, dacă autoritățile nu ar fi întârziat să publice actul normativ care stabilește salariul mediu brut utilizat în 2017, iar valoarea acestuia ar fi fost stabilită, de exemplu, în ianuarie, aceste persoane nu ar mai fi avut obligația depunerii formularui decât dacă ar fi depășit noul plafon de 1.095 de lei/lună, adică 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat în 2017.
Astfel, apare situația acelor PFA care au realizat anul trecut câștiguri cuprinse între vechiul și noul plafon, adică între 938 lei și 1.095 de lei lunar. Expertul contabil Cristian Rapcencu le recomandă persoanelor fizice aflate în această situație să ceară Fiscului anularea formularului 600, depus până la final de ianuarie.
"Dacă o PFA se încadrează chiar în intervalul dintre vechiul și noul plafon (938 lei și 1.095 de lei, n. red.), normal ar fi ca persoana să meargă cu o adresă și să solicite anularea Formularului 600 depus. Organul fiscal nu știe exact ce venit net a obținut PFA-ul respectiv în anul precedent. În formular nu se trece și suma obținută, se pune doar o bifă prin care declari că ai avut peste 35% din salariul mediu brut", a explicat specialistul.
Lectorul universitar Cristian Rapcencu a arătat și care va fi practica organului fiscal, în cazul în care contribuabilii nu vor notifica instituția că nu se mai încadrează în noul plafon. Astfel, inspectorii ANAF vor emite deciziile de plăți anticipate pentru CAS, chiar dacă respectivele persoane nu se mai încadrează în noul plafon fixat pentru 2017.
Notă: Pe lângă PFA care realizează venituri mai mici decât plafonul minim de 35% din salariul mediu brut, de la obligaţia asigurării în sistemul public de pensii sunt scutiți pensionarii și cei asigurați în sisteme proprii de asigurări sociale, cazul avocaților. O analiză a tuturor contribuțiilor sociale pe care le datorează o PFA în 2017 este disponibilă aici.