Peste câteva zile, ortodocșii sărbătoresc Paștele, astfel că salariații se vor bucura de un weekend prelungit, în condițiile în care vor avea liber și luni, în a doua zi a sărbătorii pascale. Pe lângă faptul că vor avea la dispoziție mai mult timp liber, angajații pot primi de la angajatori, în această perioadă, diferite cadouri în bani sau în natură, precum şi tichete cadou.
Concret, din 2016, cadourile, inclusiv tichetele cadou oferite de angajatori salariaţilor, cât şi cele oferite în beneficiul copiilor minori ai acestora, cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi beneficiile de acest tip oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea acestora pentru fiecare persoană în parte nu depăşeşte 150 lei.
Așadar, dacă sunt acordate cu ocazia situaţiilor amintite anterior, tichetele cadou nu sunt considerate venituri salariale şi nu sunt impozitate cu 16%. În plus, acestea nu intră în baza de calcul a contribuţiilor sociale dacă sunt prevăzute prin contractul de muncă şi sunt oferite cu ocazia evenimentelor specificate. Dacă stimulentele acordate salariaţilor depăşesc însă plafonul fixat la 150 de lei, diferenţa de bani reprezintă venit impozabil din salarii şi se cuprinde în baza de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii.
În aceste condiții, un angajat cu trei copii minori poate primi zilele acestea stimulente neimpozabile de până la 600 de lei: 150 de lei pentru el și câte 150 de lei pentru fiecare dintre cei trei copii ai săi.
Totodată, tratamentul fiscal este același și pentru salariații fără copii sau cu copii majori, astfel că și aceștia pot primi din partea angajatorului suma de 150 lei, sub formă de bani, bunuri, vouchere de cumpărături sau tichete cadou, fără a suporta impozite pentru aceasta.
În plus, angajatorii trebuie să mai știe că aceste cheltuieli cu cadourile în bani şi în natură sunt scăzute la calculul impozitului pe profit, cu condiţia ca sumele aferente să se încadreze în limita de 5% aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului. Practic, firmele sunt avantajate să acorde astfel de stimulente salariaţilor, din cel puţin două motive:
- sumele respective sunt neimpozabile pentru salariaţi, în limita a 150 de lei pentru fiecare angajat şi copil minor al acestuia (după cum am arătat mai sus);
- angajatorul recunoaşte o cheltuială care se scade din veniturile obţinute, rezultând astfel un impozit pe profit mai mic datorat la bugetul de stat.
Atenție! Atunci când sunt acordate cu alte ocazii decât cele prevăzute în Codul fiscal și enumerate anterior, stimulentele se iau în calcul la stabilirea impozitului pe venituri din salarii, prin impozitarea în cotă de 16%.