Începând de astăzi, odată cu apariția în Monitorul Oficial a Ordinului ANAF nr. 1.382/2017, formularul 010 a fost modificat, în sensul introducerii unor informații referitoare la organizarea și conducerea contabilității contribuabililor pe bază de contracte de prestări servicii în domeniul contabilității.
Astfel, noua variantă a formularului 010, ce este valabilă începând de azi, cuprinde, în cadrul secțiunii "Alte date privind contribuabilul", o rubrică referitoare la persoanele fizice sau companiile ce asigură organizarea și conducerea contabilității entității în cauză. Suplimentar, datele de identificare ale acestor persoane sunt cuprinse într-o anexă a declarației 010. În altă ordine de idei, aceleași informații privind contabilitatea firmei sunt cerute acum și prin formularul fiscal 098.
În motivarea demersului lor, reprezentanții Fiscului explicau că lipsa informațiilor referitoare la organizarea și conducerea contabilității contribuabililor produce efecte asupra procedurii de înregistrare în scopuri de TVA, astfel că am dorit să aflăm, mai exact, care sunt motivele care duc la un astfel de blocaj. Concret, în referatul de aprobare ce a însoțit Ordinul ANAF nr. 1.382/2017 în forma sa de proiect se făcea referire la îmbunătățirea procesului de acordare a codului de TVA, astfel că Radu Georgescu, managing partner la CFO Network, consideră că noile măsuri vor determina companiile care doresc să devină plătitoare de TVA să încheie contracte cu firme de contabilitate, în prezent existând și entități care nu fac asta.
"Această măsură va influența companiile mici care nu au contracte cu firme de contabilitate și care nu solicitau cod de TVA. Pentru companiile cu activitate redusă, administratorii care au studii economice superioare pot conduce contabilitatea, fiind cei care întocmesc și depun declarațiile la ANAF", a explicat specialistul pe care l-am contactat. Totodată, prin aprobarea noilor prevederi, ar putea fi eliminate companiile care prestează servicii contabile fără sa fie membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) sau fără să aibă avizele anuale de la această instituție, crede Radu Georgescu.
Prevederea conform căreia contabilitatea poate fi organizată şi condusă pe bază de contracte de prestări de servicii în domeniul contabilităţii, încheiate cu persoane fizice sau juridice (firme), autorizate potrivit legii, membre ale CECCAR, este prevăzută la articolul 10 din Legea contabilității nr. 82/1991.
Fiscul invocă abrogarea formularului 088 și lipsa informațiilor
Potrivit răspunsului formulat, la solicitarea redacției noastre, de Serviciul Comunicare, Relații Publice și Mass-Media din cadrul ANAF, simplificarea și modernizarea procedurilor fiscale constituie unul dintre demersurile prin care instituția urmărește eficientizarea activității de administrare fiscală. În acest sens, unele declarații au fost reexaminate/reformulate, în timp ce altele au dispărut din legislație.
Este și cazul formularului 088, abrogat de la 1 februarie 2017, ceea ce înseamnă că înregistrarea în scopuri de TVA și, implicit, evaluarea intenției și capacității de a desfășura afaceri ce implică TVA nu mai sunt condiționate acum de depunerea documentului amintit.
În lipsa documentelor și informațiilor solicitate prin intermediul formularului 088, organul fiscal nu mai are posibilitatea de a analiza anumite aspecte la care nu avea acces și care reprezentau o componentă în cadrul procedurii de evaluare. Practic, Fiscul trebuie să verifice corectitudinea și realitatea informațiilor furnizate, inclusiv cele privind modul în care este organizată și condusă contabilitatea persoanelor impozabile.
Iar cum datele existente în bazele de date ale ANAF, precum și cele obținute de la alte entități, prin schimbul de informații, nu sunt mereu suficiente, s-a impus modificarea formularului 010, prin introducerea unei rubrici în care să fie înscrise datele de identificare ale persoanei care asigură pentru contribuabilul supus analizei organizarea și conducerea contabilității în baza unui contract de prestări de servicii în domeniul contabilității.
Bine de știut. Formularul 088, ce era folosit în trecutul apropiat pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura afaceri ce implică TVA, a fost eliminat din legislație în prima zi a lunii februarie 2017. Totuși, așa cum au arătat unii specialiști la momentul respectiv, procedura de obținere a codului de TVA a rămas, în esență, neschimbată. Detalii despre subiect sunt aici.
Comentarii articol (3)