Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 601/2017 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind modul de efectuare a inspecțiilor și controlului asupra transporturilor rutiere, a activităților conexe acestora, a activității centrelor de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, a activității școlilor de conducători auto și a activității instructorilor auto autorizați, aprobate prin Ordinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nr. 995/2011 a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 455 din 19 iunie 2017.
- Actul introduce o serie de noutăți referitoare la controalele pe care le desfășoară autoritățile la transportatorii rutieri de mărfuri și de persoane. Notabil este că autoritățile vor începe din mai 2018 să adune informațiile din controale pentru a clasifica transportatorii în funcție de riscul prezentat de vehiculele pe care le folosesc.
- Informații mai multe sunt aici.
- Intrare în vigoare: 20 mai 2018.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 32/2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 460 din 20 iunie 2017.
- Decizia curții supreme a României stabilește, în esență, că imobilele cumpărate prin programul guvernamental „Prima Casă” nu pot fi executate silit de alți creditori în primii cinci ani de la achiziție.
- Detalii, aici.
- Obligatorie pentru toate instanțele din: 20 iunie 2017.
Legea nr. 140/2017 pentru modificarea art. 128 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 și pentru modificarea art. 55 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 461 din 20 iunie 2017.
- Dacă actele pe care le dau produc prejudicii cuiva, aleșii locali care le-au emis/aprobat nu mai răspund pentru semnătura lor ca până acum. Răspunderea este împărțită, în anumite condiții, sau chiar transferată integral la cei care dau avizele sau contrasemnează.
- Citește mai multe aici.
- Intrare în vigoare: 23 iunie 2017.
Legea nr. 143/2017 pentru completarea Legii locuinței nr. 114/1996 a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 461 din 20 iunie 2017.
- Persoanele evacuate pentru că nu și-au mai putut plăti ratele creditului ipotecar pot cere o locuință de la stat, în care să stea cu chirie mică.
- Află mai multe despre subiect de aici.
- Intrare în vigoare: 23 iunie 2017.
Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 895/2017 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2017 a operatorilor economici, precum și pentru reglementarea unor aspecte contabile a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 463 din 21 iunie 2017.
- Ordinul de ministru stabilește că operatorii economici care în exercițiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri de peste 220.000 de lei trebuie să depună raportările contabile pentru primul semestru al anului până pe 16 august 2017.
- Informații pe larg sunt aici.
- Intrare în vigoare: 21 iunie 2017.
Moțiunea de cenzură 2MC/2017 „România nu poate fi confiscată! Apărăm democrația și votul românilor!” a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 466 din 21 iunie 2017.
- Aceasta este moțiunea de cenzură votată săptămâna trecută de către Parlament, prin intermeniul căreia a fost demis Guvernul condus de Sorin Grindeanu.
- Detalii, aici și aici.
- Produce efecte din: 21 iunie 2017.
Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 894/2017 privind completarea Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 450/2016 pentru aprobarea Procedurii de corectare a erorilor cuprinse în situațiile financiare anuale și raportările contabile anuale depuse de operatorii economici și persoanele juridice fără scop patrimonial a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 467 din 21 iunie 2017.
- Două noi tipuri de erori din situațiile financiare anuale depuse de firme pot fi corectate oricând, prevede, în esență, acest ordin de ministru, despre care am scris mai multe aici.
- Intrare în vigoare: 21 iunie 2017.
Decizia Curții Constituționale a României nr. 225/2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 lit. a) și ale art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017.
- Potrivit celor constatate de Curte, barourile nu vor mai putea decide discreționar ce condamnări te împiedică să devii avocat.
- Am scris pe larg aici despre decizia judecătorilor.
- Obligatorie din: 22 iunie 2017.
Decizia Curții Constituționale a României nr. 264/2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei „în cazul în care conviețuiesc“ din cuprinsul dispozițiilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017.
- Ordinul de protecție împotriva unui membru de familie nu trebuie să depindă, conform deciziei, de conviețuirea agresorului cu victima, aspecte despre care am scris mai multe aici.
- Obligatorie din: 22 iunie 2017.
Ordinul comun al Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, al Ministerului Educației Naționale, al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice nr. 409/4.020/737/703/2017 privind încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017.
- Nu la fel de mulți programatori vor mai avea parte de scutirea de impozit pe venit, începând de luna următoare, ci doar cei care lucrează la angajatori cu venituri din crearea de programe pentru calculator de minimum 10.000 de euro pentru fiecare persoană scutită. Practic, se revine la ideea de prag minim, ce fusese scoasă în februarie 2017.
- Informații mai multe despre acest subiect sunt aici.
- Intrare în vigoare: 1 iulie 2017.
Ordinul Ministerului Justiției nr. 1.618/2017 pentru modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 2.333/2013 a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017.
- Documentul vine cu o serie de modificări procedurale privind examenul/concursul pentru notari stagiari.
- Intrare în vigoare: 22 iunie 2017.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 15/2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 470 din 22 iunie 2017.
- Judecătorii au stabilit că încetarea unui contract individual de muncă nu se poate produce automat dacă un salariat este condamnat cu suspendare, din moment ce acesta nu ajunge efectiv la închisoare.
- Am detaliat aici cele decise de curtea supremă.
- Obligatorie pentru toate instanțele din: 22 iunie 2017.
Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.718/2017 privind modificarea și completarea Ordinului Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.695/2016 pentru aprobarea formularelor privind definitivarea impozitului anual pe venit și a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 477 din 23 iunie 2017.
- Pe scurt, ordinul Fiscului introduce decizia privind stabilirea cheltuielilor admise cu bursele private.
- Intrare în vigoare: 23 iunie 2017.
Comentarii articol (0)