Reprezentanții CNIPMMR au semnalat, prin intermediul unui comunicat de presă remis recent redacției noastre, că decizia Guvernului de a majora CAS și CASS pentru angajații plătiți cu sume sub nivelul de salariului minim a fost luată fără efectuarea Testului IMM. Cu alte cuvinte, Executivul n-a evaluat ce impact va avea modificarea pentru companiile mici și mijlocii din România.
„Nu a fost realizat Testul IMM, prin care să fie reliefat efectul asupra IMM-urilor, în situația creșterii fiscalității pe forța de muncă”, scrie în document, acesta fiind unul dintre motivele pentru care CNIPMMR nu susține hotărârea Guvernului. Evaluarea impactului proiectelor de acte normative asupra IMM-urilor este o obligație prevăzută de Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.
„Pentru asigurarea unui mediu favorabil inițierii și dezvoltării afacerilor, în procesul de elaborare a actelor normative care au impact asupra întreprinderilor mici și mijlocii, inițiatorii vor respecta principiul «Gândiți mai întâi la scară mică», precum și principiul numărului constant. Principiul «Gândiți mai întâi la scară mică» presupune ca inițiatorii actelor normative să evalueze efectele introducerii noii reglementări, mai întâi și cu precădere, asupra activității întreprinderilor mici și mijlocii. Principiul numărului constant stabilește că introducerea unor noi sarcini administrative - obligații de raportare/conformare - pentru întreprinderi mici și mijlocii trebuie să aibă loc simultan cu eliminarea unor sarcini deja existente”, este explicat în lege.
Astfel, evaluarea sistematică a impactului proiectelor de acte normative asupra firmelor mici și mijlocii se face prin aplicarea Testului IMM. Testul trebuie efectuat de inițiatorul unui proiect de act normativ și acesta constă într-un sondaj cu privire la potențialele efecte aduse de introducerea noilor reglementări asupra activității IMM-urilor.
„Evaluarea rezultatelor Testului IMM trebuie să conducă la identificarea corecțiilor care se impun în definitivarea proiectului de act normativ. Este obligatorie consultarea organizațiilor reprezentative ale întreprinderilor mici și mijlocii privind conținutul proiectelor de acte normative, al analizelor de impact și a Testului IMM, cu valorificarea în mod corespunzător a propunerilor acestora sau motivarea nevalorificării poziției lor, documente ce vor însoți proiectul de act normativ până la adoptare”, se mai arată în document.
Proiectul de ordonanță a Guvernului ce modifică taxarea contractelor de muncă cu timp parțial și cu plata în acord a fost făcut public pe 14 august 2017 și ar fi trebuit să stea în dezbatere publică timp de zece zile de la apariție (adică până astăzi). Cu toate acestea, documentul a fost adoptat de Guvern după doar șase zile (joi) și urmează să apară în Monitorul Oficial. În nota de fundamentare a propunerii de ordonanță nu scrie nimic la secțiunea referitoare la impactul asupra IMM-urilor.
În comunicatul remis de CNIPMMR mai sunt indicate și alte motive pentru care Executivul ar trebui să-și regândească măsura. De exemplu, este precizat că majorarea CAS și CASS din august 2017 va duce la disponibilizări ale persoanelor angajate cu normă parțială, dar și la cheltuieli nejustificate pentru toți angajatorii, fie ei corecți sau nu. „Nu este normal sa fie «sancționați» toți angajatorii pentru că există angajatori care utilizează munca nedeclarată”, este subliniat în comunicatul de presă.
Totodată, sunt indicate efecte precum creșterea fiscalității pe forța de muncă și descurajarea angajării tinerilor care nu sunt cuprinși în nicio formă de școlarizare. În fine, CNIPMMR amintește și că reprezentanții Consiliului Economic și Social au votat împotriva măsurii luate joi de Guvernul Tudose.
Notă: Cei care vor să afle exact cât vor plăti în plus, începând din august 2017, pentru CAS și CASS, în cazul angajaților cu normă parțială, pot folosi calculatoarele de salarii puse la dispoziție aici de redacția noastră.