Weekendul acesta a adus încă o minivacanță pentru salariați, din moment ce Adormirea Maicii Domnului (15 august) pică mâine. Astfel, în cazul bugetarilor vorbim de o minivacanță garantată de patru zile, între 12 și 15 august, deoarece Guvernul a dat liber astăzi.
Având în vedere că orice minivacanță înseamnă creșteri în vânzarea de bunuri și servicii, mai ales vara în zonele turistice, apar motive ca autoritățile să-și întețească verificările la companii. Estimările redacției noastre se bazează pe informațiile puse la dispoziție de autorități în ultimii ani, însă acestea sunt strict orientative. Prin urmare, nu toate firmele ce ar putea fi vizate vor fi controlate efectiv, plus că există șanse ca și alte autorități să desfășoare controale suplimentare în perioada 12-15 august 2017, nu doar cele amintite mai jos.
În cursul minivacanței de Sfânta Maria pot apărea intensificări ale controalelor desfășurate de Inspecția Muncii (IM) și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Totodată, în aceeași perioadă deja vor fi mai activi decât de obicei reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
În continuare poți citi despre:
- unde sunt șanse mari să apară inspectorii IGSU și ce verifică de obicei;
- ce companii sunt vizate de controalele inspectorilor sanitari și de cele ale Protecției Consumatorilor;
- unde pot apărea în control reprezentanții Fiscului și cei ai Inspecției Muncii.
IGSU are la mare mai mulți oameni decât de obicei
Începutul sezonului estival a adus o suplimentare a numărului inspectorilor IGSU prezenți în stațiunile turistice de pe litoralul Mării Negre. Măsura, ce a fost anticipată de redacția noastră încă din prima parte a anului curent, a fost confirmată în iunie 2017 printr-un comunicat oficial.
„Pentru consolidarea climatului de securitate a cetățenilor care tranzitează stațiunile litoralului românesc, IGSU a dispus suplimentarea personalului și tehnicii existente la nivelul județului Constanța cu efective și mijloace specifice din mai multe județe ale țării, care să optimizeze misiunile pompierilor și salvatorilor. De la începutul sezonului estival, inspectorii de prevenire au participat la acțiuni de promovare a mesajului informativ-educativ în rândul turiștilor, precum și la activități de îndrumare, instruire și control pe linia respectării măsurilor de apărare și stingere a incendiilor”, a informat recent IGSU.
Astfel, au fost (și vor fi) verificate hotelurile, pensiunile, barurile, terasele, cluburile și parcurile de distracții, iar pe lângă controalele deja planificate au fost făcute și unele inopinate (pe timp de zi și de noapte). Principalul aspect verificat constant a fost (și va fi) existența autorizării pentru securitatea la incendiu. Totodată, alte aspecte urmărite de reprezentanții IGSU sunt:
- documentele de organizare a apărării împotriva incendiilor;
- exploatarea instalațiilor tehnice cu defecțiuni sau improvizații;
- lipsa mijloacelor tehnice de primă intervenție;
- nerespectarea reglementărilor și măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor la exploatarea centralelor termice.
În altă ordine de idei, bine de știut este că termenul-limită pentru obligația localurilor fără autorizare de securitate la incendiu de a o obține a fost amânat de curând pentru finele lunii septembrie 2017, așa cum scriam aici.
Notă: Informații suplimentare despre controalele IGSU în 2017 sunt aici.
Inspectorii sanitari au o activitate intensă pe litoral
ANSVSA și-a activat comandamentul de vară de la începutul lunii curente și de atunci informează constant despre neregulile descoperite la firmele din stațiunile de pe litoral. Controalele suplimentare ale inspectorilor sanitari sunt programate până la începutul lunii septembrie 2017.
În principal, verificările au în prim-plan restaurantele, fast-foodurile, braseriile, barurile, magazinele alimentare, cofetăriile și patiseriile, bufetele, dar nu sunt scăpate din vedere nici depozitele alimentare, pensiunile sau tonetele. Astfel, printre principalele nereguli ce pot duce la amendarea companiilor sunt fapte precum:
- manipularea necorespunzătoare a alimentelor;
- comercializarea directă către consumatori a alimentelor în spații neaprobate sanitar-veterinar;
- nerespectarea condițiilor de igienă în spațiile de producție;
- etichetarea necorespunzătoare a alimentelor;
- depozitarea în condiții necorespunzătoare a alimentelor;
- neanunțarea de către firme a începerii activități supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor.
De asemenea, inspectorii ANSVSA desfășoară ample acțiuni de control în contextul apariției unor noi focare de pestă porcină africană în Belarus, Cehia, Estonia, Lituania, Polonia, Rusia și Ucraina. Mai exact, se fac verificări în porturi și aeroporturi, la transporturile internaționale de persoane și de mărfuri, pentru a preveni răspândirea în țară a pestei.
În paralel, inspectorii ANPC pot apărea și ei în control la mare în sectorul alimentației publice (restaurante, patiserii, terase, baruri, fast-fooduri și cluburi, de exemplu) sau la societăți ce oferă servicii specifice zonelor turistice (cazarea, agrementul, plajele, închirierea obiectelor de plajă, transportul, estetica și igiena personală).
Notă: Informații mai multe despre controalele ANSVSA în 2017 sunt în acest articol.
Zonele de cazare și distracție, verificate pentru respectarea legislației fiscale și a muncii
În mod obișnuit, inspectorii ANAF și IM se concentrează, odată cu creșterea considerabilă a numărului de turiști în stațiunile de pe litoral, pe afacerile în care există un risc mare de neconformare fiscală sau de muncă nedeclarată.
În principal, este vorba de hotelurile, restaurantele, barurile, terasele și cluburile de pe litoral, dar și din alte zone turistice populare ale țării. Actele de proveniență, folosirea caselor de marcat, emiterea bonurilor fiscale, a chitanțelor, a facturilor, înregistrarea tuturor achizițiilor și a veniturilor reale sunt aspecte urmărite constant de ANAF.
Totodată, IM caută să depisteze orice formă de muncă la negru și verifică protecția salariaților la locul de muncă. În acest sens, inspectorii muncii mai pot apărea și în alte domenii în care se folosește munca sezonieră, cum ar fi construcțiile sau agricultura. Pe deasupra, autoritățile umblă în control și în zonele în care se anunță de obicei temperaturi ridicate extreme.
Notă: Pentru mai multe detalii despre controalele ANAF și IM în timpul anului 2017, citește articolele de aici și aici.
Comentarii articol (0)