Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2.372/2017 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului (700) "Declaraţie pentru înregistrarea/modificarea categoriilor de obligaţii fiscale declarative înscrise în vectorul fiscal", cod 14.13.01.10.01 a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 747 din 18 septembrie 2017.
- Începând cu ianuarie 2018, contribuabilii vor putea modifica online, cu ajutorul formularului 700, toate obligațiile fiscale declarative care sunt înscrise în vectorul fiscal, cu o excepție: solicitarea înregistrării în scopuri de TVA.
- Mai multe detalii despre acest subiect, aici.
- Intrare în vigoare: 1 ianuarie 2018.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 11/2017 a Completului pentru soluționarea recursurilor în interesul legii a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 750 din 19 septembrie 2017.
- Potrivit acestei decizii, doar polițiștii rutieri sunt îndreptățiți să aplice sancțiuni contravenționale în situația în care aceștia cer, fără succes, să afle de la proprietarii mașinilor cui le-au împrumutat.
- Informații în plus, aici.
- Intrare în vigoare: 19 septembrie 2017.
Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2.661/2017 pentru modificarea și completarea Normelor tehnice privind aplicarea uniformă a reglementărilor vamale în zonele libere, aprobate prin Ordinul ANAF nr. 2.759/2016 a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 750 din 19 septembrie 2017.
- Actul normativ aduce completări cadrului legal în care se depozitează mărfurile neunionale în zona liberă.
- Intrare în vigoare: 19 septembrie 2017.
Ordinul comun al Ministerului Finanțelor Publice și al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene nr. 1.016/3.824/2017 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului 401 "Declarație informativă privind proprietățile imobiliare deținute de rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României" a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 752 din 20 septembrie 2017.
- Ordinul citat aprobă un nou model al formularului 401, prin care rezidenți ai altor state membre UE își declară proprietățile deținute pe teritoriul țării noastre.
- Intrare în vigoare: 20 septembrie 2017.
Hotărârea Camerei Consultanților Fiscali nr. 11/2017 privind susținerea examenului de atribuire a calității de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent - sesiunea noiembrie 2017 a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 757 din 22 septembrie 2017.
- Potrivit actului normativ, examenul de atribuire a calității de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent va avea loc pe 4 noiembrie 2017, înscrierile urmând să se facă între 2 și 20 octombrie 2017.
- Totodată, documentul include tematica și bibliografia din care va fi susținut examenul.
- Intrare în vigoare: 22 septembrie 2017.
Ordinul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat nr. 1.199/2017 privind modificarea schemei de ajutor de minimis prevăzute în Programul pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii "Start-up Nation - România" a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 759 din 22 septembrie 2017.
- Principala prevedere inclusă în documentul apărut vineri o reprezintă prelungirea, până la 15 octombrie 2017, a termenului pentru semnarea acordurilor de finanțare pentru proiectele aprobate în cadrul programului Start-up Nation.
- Mai multe detalii despre desfășurarea acestui program sunt aici.
- Intrare în vigoare: 22 septembrie 2017.