Începând cu data de 1 ianuarie 2018, firmele aflate în insolvență și cele care înregistrează datorii la plata TVA peste un anumit plafon sunt obligate să aplice sistemul privind plata defalcată a TVA-ului, conform Ordonanței Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA, aprobată cu modificări majore prin Legea nr. 275/2017.
În varianta inițială a Guvernului, OG nr. 23/2017 prevedea faptul că plata defalcată a TVA urma să fie obligatorie, de la 1 ianuarie 2018, pentru toate firmele înregistrate în scopuri de TVA. Prin urmare, forma modificată de Parlament prin lege prevede o restrângere semnificativă a aplicării sistemului, doar firmele în insolvență sau cele cu datorii peste o anumită valoare aplicând obligatoriu split TVA.
Pentru a crește numărul companiilor care aplică split TVA începând cu data de 1 ianuarie 2018, statul acordă o reducere cu 5% a impozitului pe profit/pe veniturile microîntreprinderilor aferent perioadei în care se aplică sistemul.
Deși facilitatea oferită este semnificativă, se mizează pe faptul că un număr important de companii vor aplica benevol sistemul split TVA, urmând să-și deschidă conturi bancare speciale pentru operațiunile de încasare și plată a TVA-ului, atrăgându-i în acest circuit financiar.
În forma sa inițială, Ordonanța Split TVA prevedea, de asemenea, o anulare a penalităților de întârziere în cazul contribuabililor care aplică opțional plata defalcată a TVA, având obligații fiscale restante privind plata TVA. Aceste prevederi nu se aplicau în mod direct, fiind nevoie ca firmele care urmăreau obținerea anulării penalităților de întârziere să îndeplinească mai multe condiții:
- obligațiile fiscale principale reprezentând TVA trebuiau stinse până la data de 21 decembrie 2017, inclusiv;
- dobânzile aferente acestor obligații fiscale se stingeau, la rândul lor, până la data de 21 decembrie 2017;
- contribuabilul trebuia să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data de 31 decembrie 2017;
- contribuabilul depunea notificarea la organul fiscal central, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2017, inclusiv, sub sancțiunea decăderii.
Prin urmare, având în vedere că scutirea de la plata penalităților de întârziere nu se mai aplică, putem spune că firmele care aplică benevol sistemul de split TVA primesc automat facilitatea fiscală descrisă anterior, respectiv reducerea cu 5% a impozitului pe cifra de afaceri sau a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.