Începând cu data de 1 ianuarie 2018, salariații vor putea beneficia de deduceri personale mai mari, iar pragul salariului brut până la care acest drept se poate acorda urmează să crească de la 3.000 de lei, cât este în prezent, la 3.600 de lei. Măsura este prevăzută în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017, ce a fost publicată în Monitorul Oficial pe 10 noiembrie 2017.
Totuși, măsura de care, la prima vedere, ar trebui să beneficieze un număr mai mare de salariați, având în vedere creșterea salariului brut până la care această facilitate fiscală se va acorda, este lipsită de efecte concrete. Acest lucru se datorează modalității diferite de calcul a salariului brut, ceea ce face ca în ambele situații (în 2017 și 2018) salariul net maxim până la care deducerea se poate acorda să fie aproximativ egal: 2.105 lei în acest an și 2.107 lei începând cu 1 ianuarie 2018.
Astfel, creșterea salariului brut nu va conduce la o creștere similară a salariului net, ca urmare a faptului că se vor aplica formule de calcul diferite pentru calculul contribuțiilor sociale. Spre deosebire de situația actuală, începând cu anul viitor, salariul brut va cuprinde, pe lângă salariul net, doar două contribuții sociale în loc de trei, dar cu procente mult mai mari:
- contribuția la pensii (CAS) pentru condiții normale de muncă de 25% (față de 10,50% în prezent);
- contribuția la sănătate (CASS) de 10% din salariul brut (față de 5,5% în prezent; în plus, dispare contribuția la șomaj de 0,5%).
Costul total pentru forța de muncă va include, pe lândă salariul brut detaliat mai sus, doar o contribuție asiguratorie pentru muncă de 2,25% din valoarea salariului brut.
Astfel, având în vedere transferul celor două contribuții sociale importante în sarcina exclusivă a salariatului (CAS și CASS, care acum sunt împărțite de angajator și de salariat), salariul brut înregistrează o creștere accentuată față de situația înregistrată în prezent, pentru același câștig salarial net.
Pentru detaliere, prezentăm modalitatea de calcul pentru salariul brut la care deducerea personală nu se va mai acorda: 3.001 lei în prezent, față de 3.601 lei începând cu anul viitor:
Astfel, deși salariul brut maxim de acordare a deducerii personale crește de la 3.000 de lei la 3.600 de lei, salariul net maxim care asigură acest drept angajatului este, în cele din urmă, același.
La prima vedere, lucrurile par să stea altfel
La prima vedere, pare că mai mulți salariați vor beneficia, de la 1 ianuarie 2018, de deducerea personală, în contextul în care un asemenea avantaj fiscal va putea fi oferit angajaților cu un venit lunar brut mai mic de 3.600 de lei, față de 3.000 de lei, așa cum prevede legislația din prezent. Totuși, așa cum am explicat mai sus, lucrurile nu vor sta deloc așa.
În prezent, deducerea personală este acordată angajaților cu venituri lunare brute de maximum 3.000 de lei, care au sau nu persoane în întreținere, însă avantajul fiscal va fi acordat, din 2018, salariaților cu venituri de până la 3.600 de lei.
„Persoanele fizice (...) au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcția de bază”, este explicat în Codul fiscal, cu precizarea că, de la anul, în cazul celor cu un venit lunar brut de până la 1.950 de lei (în loc de 1.500 de lei), deducerea personală va fi de:
- 510 lei (în loc de 300 de lei), pentru salariații fără persoane în întreținere;
- 670 de lei (în loc de 400 de lei), pentru salariații care au o persoană în întreținere;
- 830 de lei (în loc de 500 de lei), pentru salariații care au două persoane în întreținere;
- 990 de lei (în loc de 600 de lei), pentru salariații care au trei persoane în întreținere;
- 1.310 lei, (în loc de 800 de lei), pentru salariații care au patru sau mai multe persoane în întreținere.
În cazul salariaților cu venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1.951 lei şi 3.600 lei, inclusiv, deducerile personale vor fi degresive (vor descrește treptat) faţă de cele de mai sus și se vor stabili conform unui tabel ce va apărea în Codul fiscal.
"Persoana în întreţinere poate fi soţia/soţul, copiii sau alţi membri de familie, rudele contribuabilului sau ale soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri, impozabile şi neimpozabile, nu depăşesc 510 lei lunar (limita e acum de 300 de lei - n. red.)", mai scrie în OUG nr. 79/2017, care va stabili și anumite excepții totuși.
Cât despre salariații care vor realiza venituri brute lunare din salarii de peste 3.600 de lei, aceștia nu vor beneficia de deducere personală, nici pentru ei înșiși, nici pentru persoanele aflate în întreținerea lor.
Deducerea personală se acordă persoanelor angajate pe teritoriul României cu contract individual de muncă, indiferent de natura acestuia (normă întreagă/timp parțial, pe durată determinată/nedeterminată etc) exclusiv la acel angajator unde salariatul își declară funcția de bază. Aceasta se acordă de către angajatorii cu sediul sau domiciliul în România, pentru veniturile din salarii, realizate de persoanele încadrate cu contract individual de muncă în condițiile de mai sus.
Valoarea deducerii personale nu se fracţionează în cadrul lunii şi se acordă o singură dată în lună de către un singur angajator. În practică, se acordă la angajatorul unde salariatul are încă în vigoare contractul individual de muncă la data 1 a lunii pentru care se calculează statul de plată.
Din 2016, deducerea personală pentru copiii minori se acordă ambilor părinți. De aici aflați și în baza căror documente justificative se acordă deducerea personală.
Concluzie: Așadar, chiar dacă la prima vedere pare că mai mulți salariați vor beneficia de deducerea personală, începând din 2018, lucrurile vor rămâne, practic, neschimbate față de ce se aplică în prezent.