Angajatorii sunt obligați să inițieze, între 20 noiembrie și 20 decembrie 2017, negocieri colective cu propriii salariați, în vederea ajustării salariilor brute. Concret, salariile brute ar trebui majorate pentru a acoperi trecerea contribuțiilor de pensii (CAS) și sănătate (CASS) în totalitate la angajați, evitându-se scăderea salariilor nete.
Obligația a fost introdusă recent prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2017. Însă, potrivit lui Șerban Pâslaru, partener, și lui Mihai Anghel, managing associate, actul normativ „pare să ridice probleme importante de interpretare și aplicare, atât din punct de vedere al delimitării obiectului negocierilor, cât și al stabilirii părților participante la negociere”, după cum scrie într-o informare recentă de la Țuca Zbârcea & Asociații.
1. Nu se știe exact ce ar trebui să se negocieze. Cei doi avocați atrag atenția că obiectul negocierilor nu este precizat în mod clar, din moment ce formularea folosită de Executiv este destul de vagă.
Concret, se prevede că negocierile trebuie făcute pentru punerea în aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2017, document care include, printre altele, și măsura trecerii CAS și CASS în totalitate la salariați. „Rămân, de asemenea, neclare eventualele remedii sau sancțiuni în situația în care negocierile ar eșua”, scrie în informare.
2. Firmele cu mai puțin de 21 de angajați n-au reprezentanți ai salariaților. O altă problemă identificată la obligația negocierii colective pentru toți angajatorii, indiferent de numărul de salariați, este că firmele cu mai puțin de 21 de angajați n-au reprezentanți ai salariaților pe care să-i cheme la discuții.
„De asemenea, lipsa unor reprezentanți ai salariaților ar face imposibilă negocierea în situația în care nu există sindicat constituit la nivelul unității, respectiv atunci când negocierea se presupune a se face cu reprezentanții unei federații reprezentative la nivel de sector sau ai unei confederații reprezentative la nivel național, dar la invitația reprezentanților salariaților”, spun specialiștii firmei de avocatură.
3. La companiile care deja au un contract colectiv de muncă, salariații nu pot declanșa un conflict colectiv de muncă, dacă angajatorul refuză negocierile colective privind ajustarea salariilor brute. Practic, scăpările din OUG nr. 82/2017, spun cei doi avocați, lasă salariații amintiți fără posibilitatea de a apela la acest instrument esențial al negocierii colective.
Notă: Informații mai multe despre negocierile colective impuse de Guvern tuturor angajatorilor, fără excepție, pentru perioada 20 noiembrie - 20 decembrie 2017, pot fi găsite aici.
Comentarii articol (0)