ACCES PREMIUM
De ce premium?
Agenda fiscală a lunii decembrie: Descarc-o gratuit de aici!
Și anul acesta, luna decembrie este una ușor atipică, în condiţiile în care multe dintre obligaţiile fiscale trebuie transmise Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) mai devreme decât de obicei. Este şi cazul declaraţiilor şi plăţilor scadente de obicei în data de 25 a lunii, dar care vor fi efectuate în decembrie până cel târziu în ziua de 21. Din cele ce urmează aflaţi care sunt toate obligaţiile fiscale stabilite de Fisc pentru ultima lună din an.
Articolul continuă mai jos
În decembrie, primele obligații fiscale apar luni, când este termenul-limită pentru formularul 394 aferent lunii octombrie 2017, al cărui termen obișnuit de raportare (30 noiembrie), va fi prelungit până luni, în condițiile în care 30 noiembrie a fost zi de sărbătoare națională și este urmată de alte trei zile nelucrătoare.
Mai departe, vinerea viitoare aduce obligația depunerii formularului 092 de către contribuabilii înregistrați în scopuri de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară taxabilă în România, fiind astfel obligați să își modifice perioada fiscală, devenind plătitori de TVA lunar.
Celelalte obligații fiscale de îndeplinit în ultima lună din 2017, care este diferită de celelalte luni ale anului, pot fi consultate în fișierul anexat acestui articol.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.