În ultimii ani, autoritățile au încercat să reglementeze domeniul jocurilor de noroc, în special ceea ce ține de segmentul online, însă cadrul legal din prezent nu este neapărat unul complet.
Asta mai ales pentru faptul că cei cei ce obțin venituri din jocuri de noroc la distanță, acolo unde intră mai ales veniturile obținute din pariuri sportive online, erau obligați să declare și ulterior să achite impozit pentru fiecare sumă retrasă din contul online, fără însă ca Fiscul să ia în calcul dacă respectivul contribuabil a și obținut efectiv vreun profit.
Această situație cel puțin ciudată, în care ANAF impozitează veniturile, chiar dacă o persoană este, per total, în pierdere (raportul investiții - câștiguri), a fost clarificată vineri, odată cu publicarea și intrarea în vigoare a OUG nr. 18/2018.
Astfel, în vederea aplicării unui regim fiscal unitar pentru toate tipurile de jocuri de noroc, impozitul pe veniturile obținute din pariuri online este reținut de-acum tot la sursă, pentru fiecare retragere, la fel cum se întâmplă și cu câștigurile realizate la casele de pariuri stradale.
"Pentru veniturile realizate de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanţă (online), impozitul datorat se determină și se reține la sursă de către organizatori/plătitori la fiecare retragere din contul de pe platforma de joc în contul bancar sau similar", scria în nota de fundamentare care a însoțit OUG nr. 18/2018 în forma sa de proiect.
Cu alte cuvinte, jucătorii vor fi scutiți de obligația depunerii declaraţiei privind venitul realizat și plății impozitului anual datorat, stabilit de organul fiscal competent pe baza deciziei de impunere. În noul sistem, aceste sume vor fi colectate integral de către organizatori și virate lunar către bugetul de stat.
Pâă acum, jucătorii erau obligați să declare veniturile realizate în anul precedent din jocuri de noroc la distanță sau festivaluri de poker, prin intermediul formularului 200.
Totuși, în contextul în care Fiscul a comasat șapte declarații fiscale, printre care și formularul 200, în una singură, veniturile din pariuri online aferente anului 2017 vor fi declarate anul acesta prin intermediul Declarației unice, până cel târziu la 15 iulie 2018, urmând ca impozitul să poată fi achitat până la 15 martie 2019.
Tot prin intermediul declarației unice, depuse până la 15 iulie 2018, vor fi declarate și veniturile efectuate de la începutul anului în curs și până la momentul publicării OUG nr. 18/2018. Concret, vizate sunt retragerile efectuate între 1 ianuarie și 23 martie 2018.
Și dacă vreți să declarați veniturile din pariuri sau din alte surse (activități independente, chirii, activități agricole etc) de acasă, fără să mai fiți nevoit să vă deplasați la Fisc, am explicat aici cum vă puteți crea un cont pe Spațiul Privat Virtual, astfel încât să comunicați cu Fiscul din fața propriului calculator.
O măsură identică, inclusă într-un proiect de lege aflat în Parlament
Asigurarea aceluiași tratament fiscal al veniturilor obținute din jocuri de noroc practicate în România este inclusă și într-un proiect de lege aprobat în decembrie 2017 și aflat acum în dezbaterile Camerei Deputaților (proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 79/2017).
În motivarea propunerii lor, senatorii au arătat că o astfel de măsură va reduce birocrația pentru contribuabili, cei ce vor scăpa de obligația declarării anuale a veniturilor din jocuri de noroc, urmând să elimine și sarcina administrativă pentru Fisc, cel care este implicat acum în colectarea unor sume infime, în contextul în care, în prezent, pentru câștigurile de până în 15.000 de euro (echivalentul sumei de 66.750 de lei), cota de impozit aplicată este de 1%.
Iar cum valoarea medie a retragerilor efectuate de jucători este situată între 120 și 180 de euro, rezultă că, pentru o retragere de 400 de lei, spre exemplu, jucătorul trebuie să achite un impozit de 4 lei (1% din 400 de lei), sumă "ce nu justifică sub nicio formă antrenarea organelor fiscale în colectarea acestor sume".
Totuși, rămâne de văzut care va fi forma finală în care proiectul de lege va trece de Parlament, în condițiile în care prevederea analizată a fost inclusă în OUG nr. 18/2018 și este deja în vigoare.
Comentarii articol (6)