Nu lăsa pe 2019 ce poți face în 2018

Că începe un nou an și se schimbă calendarul e un formalism care pentru sine nu înseamnă foarte mult. Ne urcăm pe ideea că o să înceapă un nou eu, unul care face sport de patru ori pe săptămână, se lasă de fumat, pune bani deoparte, se înțelege mai bine cu soacra, pleacă mai repede de la birou, pune capăt unei relații șchioape și tot așa. Dar nu se produce vreo ruptură între anul care a trecut și cel care se instalează, să fim serioși!

În realitate, pentru unii, luna ianuarie nu e nici ca fata babei, nici ca fata moșului. E o lună posomorâtă, ascuțită de mici speranțe. Pentru alții, ianuarie marchează un sfârșit: s-a terminat minivacanța, se termină sarmalele, începe munca. Și mai sunt cinci-șase-șapte luni până la vacanța cu prosopul pe nisip. Noroc că vine Paștele între astea toate, ca să mai îndulcească trecerea un pic.

Segregăm anul în evenimente importante și undeva, acolo, strecurăm și planuri mari, modificări radicale în viața noastră personală ori profesională. Restul anului se umple cu neprevăzute. Planurile mari și dese sunt pentru oamenii care au mult timp la îndemână și se plictisesc, spunea cineva pe care mi-e teamă că nu-l pot cita aici.

Dar ce facem cu lucrurile care nu cer din partea noastră un efort colosal? Doar susținut. Ce dată-n calendar marcăm pentru cultivarea răbdării, a bunului-simț? Se prescrie în 2018 termenul în care vorbim politicos și învățăm să respectăm niște reguli (bune, proaste)?

Înainte sau după 1 mai învățăm să respectăm dreptul celuilalt la opinie? Sau să ascultăm, pur și simplu? 

Cam câte ore de mers pe jos ne ia să ne îndepărtăm de informațiile false și să căutăm mai multe lămuriri, înainte să ne pregătim zi de zi de sfârșitul lumii?

Cât efort consumăm să închidem televizorul și să ne aducem aminte că biblioteca nu-i pentru bibelouri, ci pentru cărți?

Și, poate, când mergem la Înviere cu cei mici, le spunem și că rugatul nu-i poate ocroti când pică bacul, ci doar ceasloavele acelea grele pe care le cară, de la șapte ani, în ghiozdan (numai să nu fie manualul unic al lui Bodog).

Poate că 2018 o să fie anul când ne ridicăm în fața patronului și ne cerem drepturile, așa, ca francezii, protestând. Azi ceva, mâine ceva, poate trecem peste sloganul lasă, bă, că merge așa. Nu mai merge așa de foarte mult timp. Și tu și eu și vecinul și noi toți știm că lucrurile nu mai pot merge așa.

Schimbarea unuia chiar face diferența pentru ceilalți și asta dintr-un motiv tare simplu: omul, ca și oaia lui Daea, are un fel de-a imita pe ceilalți din turma lui. Astfel că, riscând să faci un lucru bun, riști să încolțești și-n mintea celui de lângă tine tentația să comită faptul respectiv.

Să nu mai așteptăm 2019, zic, pentru toate lucrurile mărunte și însemnate pe care le putem face. Lista rămâne deschisă pentru completare, firește, de azi și tot înainte.

Numai un singur lucru mai am de spus: rezoluțiile pentru 2018 să le facem fiecare pentru propria ogradă și nu pentru a vecinului.

Un an nou cât mai reușit!