Actul sexual cu un minor, violul comis asupra unui minor, agresiunea sexuală sau coruperea sexuală sunt infracțiunile din Codul penal care ne interesează, atunci când vorbim de fapte sexuale cu copii (sau de față cu aceștia), chestiune intens discutată zilele acestea în presă. Fiecare dintre aceste infracțiuni are un specific anume, adică se referă la anumite tipuri de fapte și fiecare are pedepse specifice în legea penală.
Violul se referă la acte/raporturi sexuale de orice fel, unde esențialul e că victima violului nu și-a dat consimțământul. Când victima e un copil, atunci pedeapsa e între cinci și 12 ani de închisoare și tenativa se pedepsește.
Actul sexual cu un minor este o altă infracțiune din Codul penal și, deși se referă la aceleași fapte ca la viol, aici nu mai vorbim de lipsa consimțământului. Pedeapsa e închisoarea de la unu la cinci ani, când minorul are între 13 și 15 ani. Dacă vorbim de un copil mai mic de 13 ani, pedeapsa e între doi și șapte ani de închisoare, iar pentru copiii între 15 și 18 ani avem o pedeapsă identică, dar nu toate faptele sunt pedepsite, ci numai cele care îndeplinesc anumite condiții (de pildă, minorul e membru de familie al adultului făptuitor).
O agresiune sexuală e o faptă ce nu poate fi încadrată ca viol, comisă tot prin constrângerea victimei, punerea în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința ori profitând de această stare a victimei, potrivit Codului penal. Dacă victima e chiar un minor, atunci pedeapsa e de la trei la zece ani de închisoare. Evident, tentativa se pedepsește.
În fine, în Codul penal o să mai dăm și peste fapta de corupere sexuală a minorilor care se referă la fapte ce nu pot fi încadrate ca acte sexuale cu minori, dar care presupun acte sexuale "împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, precum și determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act". Aici, pedeapsa e închisoarea între unu și cinci ani, dar poate fi între doi și fapte ani, dacă:
- copilul este rudă în linie directă, frate sau soră;
- el se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
- fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
- fapta a pus în pericol viața minorului.
Tot despre corupere sexuală a minorilor vorbim și în cazul în care cineva comite un act sexual în prezența unui copil mai mic de 13 ani (între șase luni și doi ani de închisoare e pedeapsa, dar poate fi dată și o amendă penală). "Determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiționist ori la spectacole sau reprezentații în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum și punerea la dispoziția acestuia de materiale cu caracter pornografic se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă", mai scrie în Cod la această infracțiune.
Prin urmare, de la caz la caz, vorbim de încadrări diferite și de pedepse diferite pentru faptele sexuale în care sunt implicați cei mici. Însă important e să reținem că pedofilia, sub chiar această denumire, nu e sancționată de Codul penal. Un pedofil este o persoană cu tulburări psihice care are preferințe sexuale pentru copii. Un pedofil nu trebuie neapărat să ajungă să comită una dintre faptele de mai sus și să fie pedepsit penal.
Comentarii articol (7)