Obligația de a ține evidența orelor de lucru prestate zilnic de salariați nu este una nouă. A cunoscut o ușoară modificare în vara anului 2017, însă cele mai recente modificări făcute pe acest subiect au intrat în vigoare chiar vinerea trecută. În cele ce urmează, am sintetizat aspectele legate de evidența de lucru a salariaților, pornind de la ultimele noutăți.
1. Evidențe speciale pentru unii salariați
Mai nou, evidența orelor de lucru pentru salariații mobili (șoferii profesioniști, de exemplu) și cei care lucrează de acasă trebuie să fie personalizată în funcție de specificul activității lor. Totuși, evidența trebuie făcută numai în baza unui acord scris al salariatului, se prevede în Cod.
2. Evidențele trebuie să arate orele de sosire și cele de plecare
Codul muncii prevede, de vara trecută, că evidența trebuie să conțină atât orele de sosire, cât și orele de plecare.
„Angajatorul are obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și a celei de sfârșit al programului de lucru, și de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidență, ori de câte ori se solicită acest lucru”, dispune Codul muncii.
Cam asta e tot ce scrie în actul normativ despre ținerea evidenței, ceea ce înseamnă că firmele au o libertate destul de mare în această privință. Cu toate acestea, ca să corespundă cu "pretențiile" autorităților, angajatorii trebuie să aibă în vedere unele aspecte legate de forma evidențelor, despre cum se procedează în cazul salariaților cu program neobișnuit, precum și despre posibilitatea de a obliga un salariat să semneze evidența. Despre aceste chestiuni, abonații premium avocatnet.ro pot afla mai multe în continuare.
3. Forma evidenței nu este prestabilită
Legislația muncii nu stabilește o formă anume pentru evidența orelor de lucru, însă reprezentanții IM spun că, oricare ar fi aceasta, trebuie să reiasă cât se poate de clar timpul real de muncă prestat de fiecare angajat. De exemplu, evidența poate fi o condică de prezență sau o foaie colectivă de prezență, dar și un pontaj manual ori automat. Detalii, aici.
4. Ținerea evidenței în cazul salariaților cu program neobișnuit
Pentru a veni în ajutorul companiilor, reprezentanții IM au oferit detalii și vizavi de categoriile de salariați care au un program de lucru mai neobișnuit. De exemplu, vorbim de șoferii profesioniști, de profesori sau de paznici. În aceste situații, autoritățile spun că, pentru întocmirea evidenței, trebuie să se țină cont atât de prevederile legale generale și cele speciale, cât și de specificul muncii prestate. Detalii, aici.
5. Salariații nu sunt (dar pot fi) obligați să semneze evidența muncii
Actul normativ amintit nu conține o obligație în acest sens, astfel că salariații n-ar fi obligați, de principiu, să semneze evidența orelor de lucru prestate. Aici, reprezentanții IM spun că decizia aparține în totalitate angajatorului, acesta fiind singurul care poate decide dacă este sau nu nevoie de semnătura lucrătorilor pe evidența orelor de muncă. Detalii, aici.
Atenție! Angajatorii care nu țin evidența orelor de lucru riscă să fie amendați cu sume cuprinse între 1.500 și 3.000 de lei.