Potrivit Codului de procedură fiscală, pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată principale la scadenţă, contribuabilii datorează statului după acel termen dobânzi şi penalităţi de întârziere.
În ceea ce privește dobânda, aceasta este obligația fiscală accesorie reprezentând echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale principale ca urmare a neachitării la scadență, de către debitor, a obligațiilor fiscale principale.
Și în 2018, valoarea dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere (echivalentul a 7,3% într-un an), cuantum întâlnit şi în ultimii doi ani. Dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Cât despre penalitatea de întârziere, aceasta este, conform Codului de procedură fiscală, o obligație fiscală accesorie reprezentând sancțiunea pentru neachitarea la scadență, de către debitor, a obligațiilor fiscale principale.
Penalitatea de întârziere este de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere și se calculează, la rândul ei, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Pentru diferențele de obligații fiscale stabilite prin declarații de impunere rectificative sau decizii de impunere, nu se datorează obligații fiscale accesorii în limita sumei plătite dacă, anterior stabilirii obligațiilor fiscale, debitorul a efectuat o plată, iar suma plătită nu a stins alte obligații. Aceste dispoziții se aplică și în situația în care debitorul a efectuat plata obligației fiscale, iar declarația de impunere a fost depusă ulterior efectuării plății.
În cazul obligaţiilor fiscale administrate de organele fiscale locale, nivelul majorării de întârziere este de 1% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Sancțiuni suplimentare pentru cei ce nu îşi declară corect veniturile
Potrivit normelor în vigoare, nedeclararea sau subdeclararea, în declarații de impunere, a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale atrage o sancțiune suplimentară, denumită penalitate de nedeclarare și reglementată la art. 181 din Codul de procedură fiscală.
Concret, pentru obligațiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor și stabilite de organul de inspecție fiscală prin decizii de impunere, contribuabilul/plătitorul datorează, şi în 2018, o penalitate de nedeclarare de 0,08% pe fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare scadenței și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Documentul citat stabileşte şi situaţiile în care nu se percepe penalitatea de nedeclarare. Astfel, aceasta nu se aplică dacă obligaţiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor şi stabilite de organele de inspecţie fiscală prin decizii de impunere rezultă din aplicarea unor prevederi ale legislaţiei fiscale, de către contribuabil/plătitor, potrivit interpretării organului fiscal cuprinsă în norme, instrucţiuni, circulare sau opinii.
În schimb, penalitatea de nedeclarare se poate majora cu 100% în cazul în care obligaţiile fiscale principale au rezultat ca urmare a săvârşirii unor fapte de evaziune fiscală, constatate de organele judiciare.
În ceea ce priveşte comunicarea actelor administrative fiscale prin care se instituie dobânzi şi penalităţi de întârziere, Fiscul notifică periodic, prin intermediul unor decizii, contribuabilii care au restanţe la bugetul de stat şi care datorează astfel accesorii.
De asemenea, Codul de procedură fiscală prevede că penalitatea de nedeclarare poate fi redusă, la cererea contribuabilului/plătitorului, cu 75%, dacă obligaţiile fiscale principale stabilite prin decizie:
- se sting prin plată sau compensare;
- sunt eşalonate la plată, în condiţiile legii. În acest caz, reducerea se acordă la finalizarea eşalonării la plată.
Penalitatea de nedeclarare nu este stabilită de organul fiscală dacă este mai mică de 50 de lei.
Dobânzi pentru neachitarea impozitelor cu perioadă fiscală anuală
Codul de procedură fiscală stabileşte distinct, la art. 175, modul în care se aplică dobânzile pentru neplata impozitelor pentru care perioada fiscală este anuală.
Prin urmare, pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale reprezentând impozite pentru care perioada fiscala este anuală, contribuabilii datorează dobânzi după cum urmează:
- în anul fiscal de impunere, pentru obligațiile fiscale stabilite, potrivit legii, de organul fiscal sau de contribuabili, inclusiv cele reprezentând plăți anticipate, dobânzile se calculează din ziua următoare termenului de scadență și până la data stingerii sau, după caz, până în ultima zi a anului fiscal de impunere, inclusiv;
- pentru sumele neachitate în anul de impunere potrivit lit. a), dobânzile se calculează începând cu prima zi a anului fiscal următor până la data stingerii acestora inclusiv;
- în cazul în care obligația fiscală stabilită prin decizia de impunere anuală sau declarația de impunere anuală, după caz, este mai mică decât cea stabilită prin deciziile de plăți anticipate sau declarațiile depuse în cursul anului de impunere, dobânzile se recalculează, începând cu prima zi a anului fiscal următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală sau declarația de impunere anuală, urmând a se face regularizarea dobânzilor în mod corespunzător;
- pentru diferențele de impozit rămase de achitat conform deciziei de impunere anuală sau declarației de impunere anuală, dobânzile se datorează începând cu ziua următoare termenului de scadență prevăzut de lege. În cazul impozitului pe venit, această regulă se va aplica numai dacă declarația de venit a fost depusă până la termenul prevăzut de lege. În situația în care declarația de venit nu a fost depusă până la termenul prevăzut de lege, dobândă se va datora începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere.
Aceste reguli se aplică și în cazul în care contribuabilii nu-și îndeplinesc obligațiile declarative, iar creanța fiscală se stabilește de organul fiscal prin decizie.
Dacă în cadrul unei proceduri de control fiscal organul fiscal stabilește diferențe de impozit suplimentare, atunci dobânzile se calculează la diferența de impozit începând cu 1 ianuarie a anului următor celui de impunere.
De altfel, în prezent, toate aceste prevederi se aplică și în cazul contribuțiilor sociale.