Chiar dacă plătesc contribuția de sănătate, că obligat, că voluntar, PFA-urile nu dobândesc automat dreptul la concedii medicale și indemnizațiile aferente, prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate. Ca să beneficieze de acestea, potrivit acestei ordonanțe, trebuie să plătescă contribuția de concedii și indemnizații medicale, prin încheierea unui contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate.
Contribuția aceasta este în cuantum de 1% și se aplică venitului ales de contribuabil. Venitul ales e prevăzut în OUG nr. 158/2005 ca fiind cuprins între cel puțin salariul minim (1.900 de lei) și cel mult 12 salarii minime brute (adică 22.800 de lei, în prezent).
"Venitul lunar pentru care se optează plata contribuției este un venit ales care nu poate fi mai mic decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii, și nici mai mare decât valoarea a de 12 ori a acestuia", scrie, mai exact, în ordonanță.
Actul normativ citat anterior stabileşte tipurile de concediu medical şi indemnizaţiile ce pot fi acordate PFA-urilor după ce-și fac un astfel de contract și plătesc indemnizație sunt:
- concedii medicale și indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii;
- concedii medicale și indemnizații pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă, exclusiv pentru situațiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale;
- concedii medicale și indemnizații pentru maternitate;
- concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav;
- concedii medicale și indemnizații de risc maternal.
Pentru a beneficia de concedii și indemnizații, PFA-urile trebuie să încheie contractul de asigurare pentru concedii și indemnizații cu casa de asigurări de sănătate la care sunt luate în evidență ca persoane asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Contractul se înregistrează la casa de asigurări de sănătate și produce efecte de la data înregistrării.
Important! Nicio prevedere nu obligă PFA-ul să-și facă asigurare pentru concedii medicale cu statul și să plătească acel procent lunar de 1%. Dacă PFA-ul se poate regăsi în obligația de a plăti CASS, să zicem, pentru că are venituri nete de peste 22.800 de lei, asta nu-l obligă să-și plătească și acest 1% pentru concedii medicale. Asigurarea este pur facultativă.
Potrivit legislației în vigoare acum, stagiul minim este de șase luni realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical, însă există şi excepţii de la această regulă, printre ele fiind cazul urgenţelor medico-chirurgicale, tuberculozei, bolilor infectocontagioase din grupa A, neoplaziilor şi SIDA, când dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă nu sunt condiţionate de realizarea stagiului de cotizare.
În cazul în care stagiul de cotizare este mai mic de șase luni, baza de calcul al indemnizațiilor de asigurări sociale o constituie media veniturilor lunare asigurate, înscrise în contractul de asigurare sau, după caz, venitul lunar din prima lună de asigurare.
În fine, dacă tot suntem la indemnizații și contribuții de plătit de PFA-uri, reamintim că, de anul acesta, PFA-urile depun obligatoriu declarația unică pentru fiscalizarea veniturilor obținute. Termenul de depunere a declarației este 15 martie din anul pentru care se estimează veniturile. Prin declarația unică se plătește impozitul, dar și contribuțiile sociale. Regăsiți aici un ghid complet pentru completarea și depunerea declarației unice de către acești contribuabili.
Comentarii articol (4)