În prezent, termenul-limită pentru pregătirea dosarului prețurilor de transfer, de către firmele mari, este data 25 martie a anului curent pentru anul anterior. Cu alte cuvinte, acesta este identic cu cel de depunere a declarației privind impozitul pe profit pe anul anterior.
Deoarece reprezentanții companiilor au reclamat că termenul este mult prea scurt pentru întocmirea adecvată a dosarului prețurilor de transfer, autoritățile se gândesc serios la amânarea acestuia. Potrivit vicepreședintelui ANAF, noul termen ar urma să fie identic cu cel al depunerii situațiilor financiare anuale (adică finele lunii mai, în principiu) sau acesta ar putea fi stabilit chiar ulterior raportării bilanțurilor.
„Analizăm și sunt convins că vom găsi o variantă în care să prelungim acel termen de [pregătire pentru dosarul prețurilor de transfer], pentru că, într-adevăr, nu vă ajută nici pe dumneavoastră, contribuabilii, prea mult și nici pe noi să avem pe o dată fixă -- desigur, pe o categorie restrânsă de contribuabili -- dosarul prețurilor de transfer, întrucât timpul de analiză a lui nu este de o zi, două, trei, patru. Iar informația respectivă nu este neapărat necesară la data prevăzută în acest moment în legislație. Așadar, analizăm, într-adevăr, și sper să ieșim foarte rapid cu un act normativ în sensul ăsta. Analizăm dacă vom duce termenul la data depunerii situațiilor financiare sau la o dată ulterioară”, a declarat marți Daniel Tudor, vicepreședintele ANAF, la o conferință de fiscalitate organizată de PwC România.
Conform Ordinului ANAF nr. 442/2016, contribuabilii mari sunt obligați să întocmească dosarul prețurilor de transfer până la data de 25 martie a anului curent pentru anul anterior. Pentru 2017, dosarul trebuie să fie gata până la 26 martie 2018.
„Contribuabilii/Plătitorii din categoria marilor contribuabili, stabiliţi prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care desfăşoară tranzacţii cu persoane afiliate cu o valoare totală anuală, calculată prin însumarea valorii tranzacţiilor efectuate cu toate persoanele afiliate, exclusiv TVA, mai mare sau egală cu oricare din pragurile de semnificaţie, prevăzute la prezentul alineat, au obligaţia întocmirii anuale a dosarului preţurilor de transfer. Termenul de întocmire a dosarului preţurilor de transfer este termenul legal stabilit pentru depunerea declaraţiilor anuale privind impozitul pe profit, pentru fiecare an fiscal”, este precizat în actul normativ amintit.
Pentru informații suplimentare legate de întocmirea dosarului prețurilor de transfer în 2018, puteți citi articolul nostru de aici.
Atenție! Amânarea termenului de întocmire a dosarului prețurilor de transfer NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, o asemenea modificare trebuie inclusă într-un proiect de act normativ, adoptată și apoi publicată în Monitorul Oficial.