Porunca numărul 11: Nu mai semna, omule, unde ți se arată cu degetul!

Nu înțelegeam nici eu unele lucruri din actul respectiv, cu toată pregătirea mea, multă, puțină, habar n-am - dar măcar aveam conștiința că l-am citit înainte să-mi dau acordul. Am găsit și fraze care mi-au displăcut total în contractul acela și, chiar dacă le-am judecat abuzive pe alocuri și în răspărul intereselor mele, am zis DA la finalul citirii, pentru că mă aflam într-o poziție din care nu-ți permiți să schimbi regulile jocului: ori semnezi ori treci mai departe.

Ceea ce vreau să spun e că fiecare semnătură pe care o dăm pe un document înseamnă ceva: uneori, înseamnă că te abonezi să plătești 24 de luni o căciulă de bani pe un serviciu de care nu ai neapărată nevoie, fără posibilitatea să te retragi; alteori, înseamnă să renunți la o parte din moștenire, să recunoști o datorie, să renunți la un beneficiu, să dai mai mult decât vrei, să pierzi ceva, să aduci probleme altcuiva, să rămâi fără puținul pe care îl ai...

Ai descoperit ce scria în contract... când ai ajuns acasă?

Când ajungi acasă, după ce ai semnat, e prea târziu. Dacă nu înțelegi ce semnezi, ai mai multe variante: să suni un prieten, să întrebi publicul sau să nu semnezi pe loc (ori deloc). Principala apărare a celui pe care-l tragi la răspundere este asta: n-ai văzut ce-ai semnat? Și de foarte multe ori e suficientă, pentru că, exceptând situațiile în care cineva ți-a smuls semnătura, la propriu sau metaforic vorbind, nu mai poți anula înțelegerea respectivă.

Mi-ar plăcea, recunosc, ca oamenii să fie mai paranoici de fel. Să spună NU mai repede decât spun DA, să pună întrebări ca atunci când erau mici și voiau să priceapă totul. Creștem și credem că le știm pe toate, dar, în realitate...

Văd frecvent persoane care se plâng că au semnat ceva și întreabă în stânga și-n dreapta dacă-și mai pot retrage semnătura. S-au grăbit...

Ca să mă întorc la tehnologie, la Facebook și celelalte aplicații pe care le folosim zi de zi: de ce oare avea nevoie o aplicație ce înfrumusețează fotografiile de acces la contactele din telefon? Chiar nimeni nu și-a pus niciodată întrebarea?!

Paranoicul nostru cel de toate zilele n-are încredere nici în părinți

Îi fericesc pe cei care trăiesc într-o lume plină de îndoieli, că ei nu vor rămâne niciodată fără casă. Măcar atât.

Am semnat că renunț la X. N-am înțeles ce înseamnă, dar merg pe încredere - e sora mea și notarul, care mi-a explicat că e bine ce fac.

O avalanșă de răspunsuri îl descumpănesc pe cel care simte că s-a ales păgubit: Să nu mai mergi, nene, niciodată pe încredere! 

Când semnezi pe casa în care locuiești, unul dintre puținele bunuri pe care le ai (care, e adevărat, nu merge după tine în lumea de dincolo, dar n-ar strica să rămâi cu el atât cât mai ai de trăit în lumea de aici), e bine să mai ceri și alte sfaturi, să lași zilele să se așeze pe decizia pe care o iei. Măcar, dacă se dovedește că ai luat o decizie proastă, să nu te cuprindă gândurile negre mai apoi.

Mi-ar plăcea să fim cu toții mai conștienți și mai puțin grăbiți când aruncăm cu semnătura pe hârtie. Numai bine!