Recent, după ani în care mai multe persoane, organizații și asociații pentru protecția animalelor au încercat să convingă autoritățile să accepte acest lucru, Curtea de Casație din Italia a declarat animalele ca fiind “simțitoare”, adică pot simți durerea și sunt afectate de aceasta. În trecutul îndepărtat, animalele erau considerate obiecte, iar proprietarii acestora le supuneau la tratamente rele sau chiar torturi.
Codul penal din Italia, în secțiunea care reglementează abuzurile comise asupra animalelor, prevede că orice persoană care provoacă, prin cruzime sau fără motiv, o leziune unui animal sau care îl supune unui abuz, prin implicarea acestuia în activități de lungă durată sau obositoare, poate fi pedepsit cu închisoarea de la trei la 18 luni sau cu amendă cuprinsă între 5.000 și 30.000 de euro. Așadar, maltratarea animalelor este o faptă penală, nu o contravenție.
Potrivit legislației în vigoare, relele tratamente aplicate animalelor sunt acele tratamente care fac animalele să simtă disconfort sau chiar durere, inclusiv ținerea acestora în spații necorespunzătoare din punct de vedere al dimensiunilor (prea mici) sau în condiții insalubre. Alte exemple de maltratare a animalelor sunt și intervențiile chirurgicale efectuate pentru a modifica aspectul unui animal, nu pentru tratarea acestuia, și anume eliminarea corzilor vocale, tăierea urechilor sau a cozii. Sterilizarea unui animal nu intră în categoria relelor tratamente aplicate acestora.
Contrar părerii unora, maltrare nu înseamnă numai rănirea unui animal, ci și implicarea în activități nespecifice rasei (de exemplu, câine pus să tracteze o greutate sau să lupte) și administrarea de substanțe dopante.
Sesizarea cazurilor de maltratare a animalelor poate fi făcută de persoane obișnuite, dar și de medici veterinari sau asociații pentru protecția animalelor. Mai mult, medicii veterinari sunt chiar obligați să sesizeze autorităților cazurile de maltratare întâlnite în timpul desfășurării activității. Persoanele care întâlnesc un caz de maltratare a unui animal pot face o sesizare direct la secțiile de poliție și carabinieri sau pot anunța o asociație pentru protecția animalelor, care va alerta autoritățile.
Comentarii articol (2)