Ultimele cuvinte ale călătorului RATB-ist sau despre doamna care cobora la stația următoare

În cel mai recent periplu RATB-ist pe care l-am avut, m-am lovit, împreună cu câțiva călători din spatele meu, de o doamnă care nu prea voia să ne lase să coborâm din autobuz. S-a întâmplat să nu vrem să coborâm la aceeași stație cu domnia sa, iar ea să fie gardianul ușii la care aveam acces.

Cu o stație înainte ca noi să coborâm, doamna, vajnică reprezentantă a categoriei de călători care circulă nelimitat cu autobuzul (mai ales la orele de vârf ale zilelor muncitorești), se îndreaptă de la locul său și se așeză în dreptul ușii din față a mașinii. Când, după lungi așteptări, ne apropiam de stația unde să coborâm, doamna ne-a dat un semnal întârziat că nu se scoboară la stația respectivă. A înaintat, s-a lipit de ușă și nici pomeneală să se urnească din drum. Când ușa s-a deschis, a rămas proptită locului.

Nedumerită, s-a uitat la noi și ne-a spus că dumneaei nu se dă jos la stația respectivă, ci la următoarea. Se uita la noi ferm convinsă de decizia sa de a nu coborî la respectiva stație și de a nu se da la o parte din drum.

Bine, bine, duduie, dar dă-te din drum!

Până ne-am dumirit noi, până ne-a răspuns domnia sa, secundele se înecau în comicul situației, șoferul autobuzului a apăsat să închidă ușile. 

A trebuit să-l rugăm să deschidă iarăși, ca să ieșim și noi, după ce am trecut de stimabilă doar cu forța verbelor. Da, am lăsat impulsul să bată neuronul, căci numai așa ne puteam da jos la stația respectivă.

Poate că greșeala a fost a noastră; că n-am folosit cuvintele acelea magice, întrebarea cu pricina (coborâți???), care i-ar fi activat picioarele, i-ar fi dezmorțit mintea și ar fi priceput de ce ne înghesuim ca proștii spre ieșire când autobuzul a ajuns în stație.

N-aș vrea să îndobitocesc această cutumă a călătorului cu autobuzul, deși am călătorit cu transportul în comun în alte țări, unde oamenii se dădeau pur și simplu din drum când cineva trebuia să coboare sau unde un simplu pardon era suficient ca să trezească pe cineva la realitatea că trebuie să dea voie cuiva să treacă. La noi, dacă nu spui cuvintele magice, când îți faci loc spre ieșire e interpretat ca un soi de mișcare involuntară a mușchilor, vreo boală rară care te deplasează contra voinței spre ieșirile din autobuz.

Oare coboară la următoarea, tanti? A zis?

Nu, maică, săracu'... Îl trage curentul afară din autobuz.

Cutuma aceasta cu întrebarea magică e înfrățită însă adesea cu aceea a urcatului în autobuz înainte de a permite mai întâi coborârea. Și am constatat cu nefericire că tocmai acea categorie de vârstă care le pretinde adesea tinerilor mai mult respect e cea care se repede să urce în autobuz precum o fac hienele după o pradă. Am auzit chiar explicându-mi-se că oamenii au rămas prost obișnuiți din comunism și se grăbesc să prindă ceva -- aici, locul în autobuz. În afară de a-mi vărsa hohotele de râs peste treaba asta, singura explicație pe care o pot înghiți este că lipsa de toleranță și bun-simț se vede cel mai bine în mijloacele de transport în comun, acolo unde omul oarecare se alătură omului oarecare și-i arată ce știe să facă cel mai bine.

INSTANTANEELE URBANE sunt o colecție de momente surprinse de oamenii de la avocatnet.ro în viața lor de cotidiană.