N-o să-ți vină să crezi! Ce i-a spus Lupul Scufiței înainte s-o înghită

Păcăleală și dezinformare, cu litere mari și strălucitoare, cu semne de exclamare și fețe pseudo-serioase, în spatele cărora se ascunde un lacheu transformat în Joker. În păcăleală și dezinformare nu se ascunde decât rea-credință. Nu e loc de glumă când anunți super-reduceri la produse vândute de o firmă care nu există, super-oferte la bilete de avion care nu se ridică de la sol și cupoane-cadou la magazinele de electrocasnice pentru toți cei care distribuie postarea în primele 30 de minute.

Senzaționalul este, de cele mai multe ori, banal până în măduva oaselor. Poate doar dacă am sta închiși în case ni s-ar părea incredibile jumătate dintre lucrurile care ne sunt prezentate ca atare în fiecare zi. Am ajuns să fug de prezentările de felul acesta, de semne de exclamare în titluri și de incendiarul fiecărei zile atât de mult, încât am căzut în extrema cealaltă: să tind să cred că se ascunde o informație utilă/interesantă într-un loc unde nu pare nimic util/interesant.

Păcăleală și dezinformare... de când lumea. Numai că, în lumea de astăzi, canalul oferit de internet asigură propagarea unor informații false mai repede ca niciodată. M-am lovit deseori de dificultatea de a le explica celor de lângă mine, mai puțin circumspecți și mai ușor de entuziasmat, de ce e atât de ușor de văzut unde se ascunde informația falsă ori parțial falsă dintr-un anunț pe un site care arată cel puțin dubios.

Apoi, mai rămâne acel 1% dintre cei pe care virusul informației false i-a lovit mortal. Pe principiul, primul venit, ultimul plecat, informația falsă rămâne sedimentată bine în mințile celor mai ușor de manipulat; a celor care n-au mai fost de multă vreme într-o vacanță și vor cu tot dinadinsul să creadă că cineva le dă bilete de avion pe gratis; a celor care nu învață din greșeli și săptămâna viitoare se lasă iar târâți prin același experiment; și a celor foarte, foarte plictisiți.

Dacă vreau să-mi păcălesc vecinii că în apartamentul de la etajul cinci, lângă lift, se face trafic cu stupefiante și pornografie infantilă, nici nu trebuie să mă deplasez la ușa fiecăruia dintre ei și să mă obosesc să port o conversație cu fiecare. E de ajuns să-i spun vecinei care asigură transportul informației către alți doi, trei vecini, la fel de plictisiți ca ea și informația se va duce, într-un final, în tot blocul. Când adevărul o să țâșnească la suprafață, cel puțin unul dintre vecinii mei va rămâne convins, chiar și în fața probelor irefutabile, că la apartamentul de la etajul cinci se leagă și dezleagă  ierburi. Deși acolo locuiește doar un biet absolvent de Conservator.

Când cazi în plasă, nu-ți rămâne decât să contemplezi și să te înveți minte. Ai dat banii pe un telefon cumpărat de la un privat, pe un site de anunțuri, iar în pachet a venit o pompă de desfundat țevi. O folosești, că doar n-o s-o arunci. Ai închiriat un apartament și n-ai niciun document la mână, nici cheia, nici datele complete din buletinul proprietarului, dar ai dat banii pe prima lună și o garanție substanțială. Ia-l de unde nu-i! Cauți alt apartament. Tot timpul se exploatează o nevoie sau un defect.

Îmi place să cred că de majoritatea păcălelilor ne putem feri cu ceva mai multă prudență și punându-ne ceva mai multe întrebări. Că de cele mai multe senzaționaluri ne curățăm prin a le ignora cu desăvârșire. Că naivitatea ne-o tratăm cu forța, prin educație, acasă și în școli (unde, din nefericire, am fost învățați să nu punem sub semnul întrebării ce ne spun dascălii ori părinții noștri niciodată).