Ordinul ANAF nr. 1.855/2018 pentru aprobarea Procedurii de anulare a impozitului pe venit stabilit pentru anul 2018 prin decizii de plăți anticipate a fost publicat marți în Monitorul Oficial și se aplică de la momentul apariției.
Este vorba, în esență, de persoanele fizice care, înainte de introducerea mecanismului declarației unice, datorau impozit pe venit pentru anul 2018 în baza deciziilor de plăți anticipate emise de ANAF.
„Decizia de anulare a impozitului pe venit stabilit pentru anul 2018 prin decizii de plăți anticipate se întocmește de către compartimentul de specialitate în două exemplare, se avizează de șeful compartimentului și se aprobă de conducătorul unității fiscale”, scrie în actul normativ, decizia fiind comunicată persoanei fizice în cauză.
Dacă deciziile de impunere au fost emise, dar n-au apucat să fie comunicate persoanelor fizice (sau n-au apucat să fie emise), decizia de anulare nu se mai emite. Totodată, există reguli și pentru cei care deja au apucat să achite anticipat impozitul în baza deciziilor Fiscului.
Concret, dacă deja au plătit impozitul, persoanele fizice pot să solicite restituirea prin depunerea unei cereri la unitatea fiscală din zona lor. „Cererea de restituire (...) se depune la organul fiscal central competent, în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire (...)”, este subliniat în ordin.
Astfel, dacă persoana fizică are datorii la Fisc, se face o compensare, iar dacă nu - banii sunt restituiți. În orice caz, persoana fizică vizată va fi informată de modul în care s-a soluționat cererea sa.
În primăvară, Guvernul a introdus un nou mecanism pentru declararea veniturilor persoanelor fizice și plata taxelor aferente acestor venituri.
Concret, persoanele fizice care obțin venituri independente, din chirii sau din investiții, printre altele, depun anual, până la data de 15 martie, o declarație unică, iar până în anul următor la aceeași dată achită impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate.
Astfel, s-a trecut de la plata anticipată a impozitului în patru rate la o plată unică (sau în mai multe tranșe, după cum vrea contribuabilul). Plata unică (sau în mai multe tranșe, la alegere) este valabilă și pentru contribuțiile sociale datorate.
--
Notă: Ordinul ANAF nr. 1.855/2018 a fost semnat de președintele Fiscului pe 26 iulie 2018, însă a fost lansat în dezbatere publică pe 7 august 2018. Conform regulilor de transparență decizională, proiectele de acte normative trebuie publicate în dezbatere înainte de a fi aprobate, nu după.