Românii vor putea solicita și anul viitor bani de la stat pentru a-și schimba mașina veche, dar regulile programului Rabla din 2019 se vor modifica. Schimbările au fost operate prin Ordinul Ministerului Mediului nr. 963/2018 privind modificarea și completarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2017 – 2019, ce a fost publicat recent în Monitorul Oficial și care se va aplica din luna ianuarie 2019.
Cea mai importantă schimbare adusă programului Rabla 2019 este cea legată de condițiile pe care trebuie să le îndeplinească mașinile pentru a putea fi casate. Mai exact, mașinile care vor putea fi casate de către persoanele sau firmele care vor dori să beneficieze de sprijin financiar de la stat prin programul Rabla de anul viitor vor trebui să aibă, pe lângă vechimea mai mare de opt ani, inspecția tehnică periodică valabilă.
O astfel de propunere a mai fost făcută și în cursul acestui an, dar, nefiind prea bine primită de către proprietarii de mașini vechi, s-a renunțat la ea. Astfel, în prezent, pentru a casa o mașină mai veche de opt ani nu este nevoie ca aceasta să aibă ITP valabil.
Potrivit actului normativ, anul viitor vor putea fi casate, cu condiția existenței unui ITP valabil și a vârstei de peste opt ani, autoturisme, microbuze, autoutilitare ușoare sau autospeciale/autospecializate uşoare. Acestea vor trebui să fie înmatriculate în țara noastră și să aibă cel puțin componentele esențiale, respectiv motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, dar şi echipamentele electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi catalizatorul, dacă acestea au fost montate pe mașină din fabricaţie. În cazul în care anul înmatriculării înscris în cartea de identitate este anterior anului fabricaţiei, se va considera an de fabricaţie anul înmatriculării.
În 2019, prima de casare va avea tot valoarea de 6.500 de lei, dar mașinile care se vor putea achiziționa vor trebui să genereze cel mult 120 g CO2/km, spre deosebire de limita din aceste an, care este de 130 g CO2/km.
De asemenea, cei ce vor dori să-și schimbe mașina veche vor putea primi și un ecobonus de 1.000 de lei dacă mașina nouă va fi dotată cu un motor care nu generează mai mult de 96 g CO2/km și/sau un ecobonus în valoare de 1.700 de lei pentru cumpărarea unui autovehicul nou cu motor hibrid. Așadar, în 2019, românii care vor dori să-și înlocuiască mașina veche vor putea obține până la 9.200 de lei.
Comentarii articol (40)