Am deschis discuția referitoare la montarea camerelor video în blocurile de apartamente în contextul GDPR cu ideea că, îi place sau nu, asociația este fără discuție operator de date personale și trebuie să respecte legislația de protecția datelor personale în acest context.
Cine e cât de cât familiarizat cu GDPR știe că există o listă de temeiuri legale în baza cărora operatorul alege să facă prelucrarea de date personale (firește, poate alege mai multe, de la caz la caz). Cum asociația este operator în acest context, care ar fi temeiul în baza căruia se face prelucrarea de date aici? Consimțământul luat de la locatari (care ar putea fi oricând retras, conform GDPR)? Interesul legitim? Vreo prevedere legală? Un contract între asociație și locatarii?
"Aș spune că, din toate punctele de vedere, ar putea fi un interes legitim aici. Dar aș face o distincție între următoarele două lucruri: pe de o parte, luarea deciziei de a monta camere, ca decizie bugetară de implicare financiară a asociației, unde e decizia e luată conform legii asociațiilor -- aici, de fapt, se semnează și se dă consimțământul; pe de altă parte, prelucrarea datelor cu caracter personal, care se face de către asociația de proprietari în temeiul interesului legitim de a securiza proprietatea locatarilor ș.a.m.d.", explică Alin Popescu, avocat specializat pe probleme de protecția datelor personale.
Temeiul legal pentru prelucrarea datelor aici ar fi interesul legitim în securizarea proprietății, iar nu semnătura pe care o dau locatarii atunci când își manifestă acordul pentru montarea sistemului de supraveghere și asumarea costurilor sale. Consimțământul dat în acest fel nu reprezintă consimțământ în accepțiunea și condițiile GDPR (detaliate aici).
Sistemul de supraveghere e singura măsură pentru atingerea scopului?
"Așa cum se procedează de obicei, interesul legitim are câteva etape de parcurs până la finalizarea consacrării lui ca temei: identifici interesul, vezi ce variante ar fi să atingi obiectivul în cauza, faci un test de balans între drepturile și libertățile oamenilor versus interesul operatorului și alegi varianta de implementare în care balanța e cât mai echilibrată. Aici, deci, ar trebui văzut dacă nu cumva există și alte metode de a atinge obiectivul de securitate (portar la ușa blocului sau alte soluții). Apoi, dacă se alege posibilitatea monitorizării, ajungem la o altă consecință a folosirii interesului legitim, respectiv la «dreptul de opozitie» pe care îl are orice persoana vizată", mai spune Alin Popescu.
Nu e suficient să alegi temeiul prelucrării și să-l pui la căpătâiul operațiunilor de prelucrare a datelor, potrivit GDPR. Când e vorba de interesul legitim ca temei de prelucrare, operatorul (aici, asociația) trebuie să bună în balanță drepturile celor vizați de prelucrări (aici, locatarii acelui bloc) și atingerea scopului prin opțiunea camerelor de supraveghere. Nu cumva balanța este dezechilibrată? Ceea ce spune specialistul este că, de fapt, dacă ar exista fie și numai o altă variantă mai puțin intruzivă pentru drepturile și libertățile locatarilor, aceea ar trebui să fie soluția pentru securizarea proprietății.
Și autoritatea română de supraveghere a protecției datelor, într-un ghid formulat pe legea veche a protecției datelor personale, a punctat aceeași idee la momentul respectiv. Astfel, arăta autoritatea, în luarea deciziei de a monta un sistem de supraveghere ar trebui să se țină cont de chestiuni precum:
- implementarea unor metode mai puțin intruzive în viața privată nu au avut rezultatul dorit (de genul: acces restrâns în condominiu pe bază de cheie, interfon, cartele magnetice sau angajarea unei/unor persoane pentru paza condominiului); numai în măsura în care utilizarea unor mijloace de restricţionare a accesului în zonele comune administrate de asociaţia de proprietari se dovedeşte a fi ineficientă, aceasta ar putea considera justificată utilizarea unui sistem de supraveghere video;
- producerea, în trecut, a unor incidente în bloc, precum: agresiuni, furturi, distrugeri, în special în spațiile comune/indivize, în legătură cu comiterea cărora asociația trebuie să dețină dovezi – plângeri depuse la poliție.
- folosirea unui astfel de sistem va avea ca efect înlăturarea producerii incidentelor menționate anterior sau reducerea aproape în totalitate a acestora.
"În cazurile în care sistemul de supraveghere este deja instalat, cât și ulterior introducerii sale, asociațiile de proprietari vor evalua periodic necesitatea menținerii în funcțiune a respectivului sistem, raportat la rezultatele obținute. În evaluarea cerințelor de mai sus, se va lua în considerare dacă în perioada anterioară luării deciziei de utilizare a unui astfel de sistem, s-au produs fapte penale de natura celor amintite, pentru care organele de cercetare legal sesizate nu au putut identifica făptuitorii și au recomandat în scris asociațiilor de proprietari adoptarea unor măsuri de pază suplimentare", a punctat autoritatea română în ghidul său.
Notă: Acest material face parte dintr-o serie de articole realizate pe tema montării sistemelor de supraveghere în blocurile de locuințe, în contextul GDPR. Restul materialelor se regăsesc aici.