Chiar dacă românii nu mai vor să folosească o mașină, aceștia sunt obligați prin lege să achite în continuare pentru aceasta asigurarea RCA. Asta chiar dacă își țin automobilul în curte sau în garaj.
„Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării sau înregistrării în România, precum și tramvaie au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de vehicule (...)”, scrie în Legea RCA. Același lucru este subliniat și într-un ghid al autorităților.
Recent, chiar și judecătorii Curții de Justiție a Uniunii Europene au stabilit că mașinile înmatriculate și funcționale trebuie să aibă poliță RCA. Chiar dacă nu mai sunt folosite și sunt ținute acasă.
Însă atât din Legea RCA, cât și din ce au stabilit judecătorii europeni reies destul de clar cele două condiții în care românii pot scăpa de cheltuieli cu mașinile pe care nu le mai folosesc, dar pe care vor să le păstreze.
- Înainte de toate, mașina trebuie radiată din circulație de la poliție. Adică să i se ia plăcuțele cu numărul de înmatriculare.
- Apoi, aceasta trebuie parcată pe o proprietate privată (de exemplu, în curte, în garaj, în grădină).
Așadar, o mașină neînmatriculată și depozitată pe un teren privat nu trebuie să aibă poliță RCA. Cei care sunt obligați să aibă polița RCA și n-o au sau cei care, deși au radiat mașina din circulație, o țin într-un spațiu public (de exemplu, pe stradă, pe trotuar, în parcare) riscă să fie amendați.
Desigur, mai există și varianta suspendării asigurării RCA, dar aceasta nu se aplică momentan din lipsa unor reglementări secundare ce se lasă așteptate.
Dacă ți-a plăcut această curiozitate legislativă, mai avem și altele. Le găsești pe toate aici.
Comentarii articol (2)