avocatnet.ro a analizat Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii, pentru anul 2018, pentru a vedea controalele pe care le au autoritățile în plan în perioada octombrie - decembrie.
Pe întreaga durată a anului, deci și în ultimul trimestru din 2018, inspectorii de muncă desfășoară o campanie coordonată la nivel european pentru a verifica respectarea legislației din domeniul SSM. Aceasta vizează, în același timp, relațiile de muncă ale lucrătorilor temporari și detașați.
Autoritățile organizează însă și campanii naționale pe SSM. Astfel, pe final de an, vor exista verificări la firme pe respectarea instruirii și informării salariaților din sectorul construcțiilor, pe verificarea respectării legislației zilierilor, precum și pentru verificarea autorizării din punct de vedere al SSM.
Printre acțiunile desfășurate de inspectori în cadrul campaniilor se vor număra:
- identificarea unei metode de evaluare a factorilor psihosociali de risc și a măsurilor de combatere a stresului la locurile de muncă;
- verificarea modului în care firmele mențin locurile de muncă sănătoase pentru toate vârstele;
- verificarea respectării regulilor de SSM la desfășurarea activităților ce implică articolele pirotehnice;
- controlarea cerințelor minime de SSM pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase;
- verificarea respectării regulilor de SSM în unitățile de prelucrare primară a lemnului;
- monitorizarea riscurilor de la muncă în întreprinderile mijlocii.
Info util: Redacția noastră desfășoară în aceste zile o amplă campanie informativă referitoare la obligațiile angajatorilor în domeniul SSM. Toate articolele din seria „Ghid de SSM pentru angajatori” pot fi găsite aici.
Campanii majore de verificări se vor mai face, în ultimele trei luni din 2018, și în domeniul relațiilor de muncă. Potrivit programului-cadru al Inspecției Muncii, în trimestrul al patrulea se vor derula campanii pentru:
- identificarea și combaterea muncii nedeclarate în domeniile de activitate în care aceasta este folosită frecvent (construcții, fabricarea produselor de brutărie și a produselor făinoase, depozitarea și comercializarea produselor cerealiere și a produselor de panificație, industria lemnului, comerțul cu ridicata și cu amănuntul, paza, companiile din stațiunile montane și de pe litoral, firmele cu activitate nocturnă, colectarea și reciclarea deșeurilor nepericuloase, întreținerea și repararea autovehiculelor etc.);
- verificarea relațiilor de muncă acolo unde sunt folosiți zilieri;
- verificarea detașărilor salariaților în străinătate.
Totodată, vizitele inspectorilor muncii vor avea și scopuri informative în ultima parte a anului. Mai precis, în afară de controale, autoritățile vor urmări:
- informarea angajatorilor și a angajaților despre avantajele muncii declarate și dezavantajele muncii nedeclarate;
- informarea angajatorilor și a angajaților despre legislația națională a detaşărilor în străinătate;
- informarea românilor care vor să lucreze în străinătate despre riscurile la care se pot expune dacă nu cunosc legislația (totodată, străinii care lucrează în România sunt informați despre condițiile de angajare și drepturile pe care le au în țara noastră);
- informarea și verificarea celor care folosesc ucenici și stagiari;
- informarea angajatorilor despre legislația Revisal;
- informarea angajatorilor despre obligațiile pe care le au pe partea de dialog social (contracte colective, negocieri colective, greve etc.);
- informarea angajatorilor despre înregistrarea zilierilor folosiți în activitatea lor.
Altă campanie de controale face referire la supravegherea pieței produselor industriale din domeniul de competență al Inspecției Muncii, aceasta fiind desfășurată în conformitate cu programul coordonat de Comisia Europeană.
Lecturi suplimentare: Află mai multe despre controalele inspectorilor de muncă în 2018 din articolul de aici, iar aici găsești un calendar al estimărilor redacției noastre pentru verificările la firme în anul curent.
Comentarii articol (0)