Modelul documentelor pentru internshipuri au fost publicate recent în Monitorul Oficial și vor fi folosite, în mod obligatoriu, de firmele care lucrează cu interni. Astfel, Ordinul MMJS nr. 2004/2018 conține, pe lângă modelele certificatului și contractului de internship, și cererea pentru solicitarea primei pentru angajarea internului.
Această primă este introdusă de Legea internshipului și poate fi solicitată de firmele care angajează persoane ce efectuează stagii de internship în cadrul acesteia. Practic, subvenția se acordă pentru fiecare intern angajat, cu condiția ca acesta să fie păstrat ca angajat cel puțin doi ani, iar contractul individual de muncă să fie încheiat în cel mult 60 de zile de la finalizarea internshipului.
Potrivit Legii internshipului, angajatorii vor putea solicita de la stat, după cum am detaliat aici, suma de 4.586 de lei, adică aproape 1.000 de euro, pentru fiecare stagiu de internship transformat în angajare. Chiar dacă documentul în baza căruia firmele pot solicita subvenția este publicat și în vigoare, așa după cum aminteam mai sus, companiile trebuie să respecte condiția angajării timp de doi ani a internului, astfel că primele recompense pentru angajarea internilor se vor acorda abia în anul 2020.
După intrarea în vigoare a actului normativ ce reglementează toate aspectele lui, internshipul nu mai poate fi făcut fără un contract în acest sens. În cazul în care firmele nu respectă această regulă, ele riscă amenzi ce pot ajunge până la 20.000 de lei pentru fiecare intern găsit în neregulă. Pe lângă nerespectarea acestei reguli, firmele pot primi aceleași amenzi și pentru nedeclararea la stat a contractelor.