Companiile care vor să beneficieze de pe urma unor avantaje precum cele de mai sus (pentru o listă extinsă a avantajelor care apar odată cu listarea la bursă a unei companii, puteți citi această notă informativă de pe pagina BVB) trebuie să îndeplinească anumite condiții, pentru a putea fi listate la BVB.
Aceste condiții implică, în principal, anumite cerințe legate de structura companiei, capitalul disponibil, precum și, în anumite cazuri, un istoric al situațiilor financiare. Bineînțeles, trebuie menționat, din start, că, deși bursa este, de obicei, văzută ca o piață unde sunt tranzacționate acțiunile unor companii mari, există și posibilitatea listării la bursă a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), condițiile de listare, în cazul acestora, fiind mai laxe.
Astfel, în ceea ce privește listarea companiilor la bursă, BVB a emis un ghid, în acest scop, pentru a clarifica ce condiții sunt aplicabile, în funcție de mărimea companiei (condiții general aplicabile și condiții separate aplicabile IMM-urilor).
În ceea ce privește listarea companiilor la bursă, ca regulă, trebuie îndeplinite următoarele condiții:
- să fie societate pe acțiuni (astfel, o societate cu răspundere limitată nu va putea fi listată la bursă);
- există capitalizare anticipată/ capitaluri proprii de cel puțin un milion de euro;
- cel puțin 25% din acțiuni trebuie să poată fi libere spre tranzacționare;
- trebuie să existe un istoric al situațiilor financiare în ceea ce privește cel puțin ultimii trei ani.
Totuși, există și o posibilitate pentru IMM-uri să beneficieze de avantajele listării la bursă, îndeplinind anumite condiții (mai laxe decât precedentele):
- în cazul structurii, condiția este aceeași, ca mai sus: trebuie să fie o societate pe acțiuni;
- există capitalizare anticipată/ capitaluri proprii de cel puțin 250.000 de euro;
- cel puțin 10% din acțiuni trebuie să poată fi libere spre tranzacționare sau societatea trebuie să aibă cel puțin 30 de acționari.
Astfel, posibilitatea pentru companii mai mici de a fi listate la bursă există, permițând, de exemplu, atragerea de capital prin emiterea de acțiuni sau publicitatea extinsă de care beneficiază o companie listată la bursă și în cazul unor astfel de companii.