Când am dat de clauză în contract, n-am rămas nici surprinsă, nici nu mi-a provocat un gust amar. Cine știe dacă, în circumstanțe similare, n-aș fi procedat asemenea. Și, până la urmă, după atâția ani de experiențe nefaste pe frontul fiscal, un antreprenor călit cu răzgândirile și inovațiile legiuitorului român a învățat că mai bine să pună răul răului înainte, decât să riște să rămână fără business sau cu o afacere care nu mai e afacere nici în joacă, darămite în scop de profit. Și, deși am învățat în școală că antreprenoriatul este, înainte de toate, asumarea unui risc, mă întreb dacă încape în conceptul acesta batjocura de stil șah-mat în care e ținut antreprenorul român când azi i se spune că de mâine lucrurile cu care s-a obișnuit azi, intrate în vigoare ieri, se schimbă. Ce ne facem când antreprenorul începe să traducă, forțat, din riscul său către client? Către... noi.
Articolul continuă mai jos
Mai deunăzi îmi arunc ochii peste un contract care, într-o oarecare măsură, de la un anumit punct, mă privește. La măsurarea contraprestațiilor în viitor, fiind un contract cu executare succesivă, contractantul (mai forțos) vine cu ideea că prețul serviciului se va recalcula anual, în funcție de rata inflației (nimic nou sub soare, total obișnuit), după care completează și cu alte două chestiuni: (în funcție de) eventualele obligații fiscale nou introduse în sarcina operatorilor economici și de creșterea salariului minim.
Cum spuneam, nu m-a surprins formularea și ce urmărește antreprenorul respectiv. Dacă aș fi trăit sub masă în ultimii ani, dacă n-aș avea contact zilnic cu modificările legislative halucinante și de colorit atât de diferit, aș spune că sună bizar de tupeistă această clauză, chiar strigătoare. Dar nu o găsesc deloc așa. Pot să înțeleg dacă mă pun în bocancii antreprenorului respectiv.
Fac ce ar face oricine în locul meu: sun un prieten, doi, trei, oameni care se ocupă de punerea cap la cap a contractelor zi de zi -- avocați -- să le cer opinia. Pe unii (culmea!) i-a surprins formularea clauzei mai tare decât pe mine. Asta miroase deja a abuz, îmi spune cineva, dar, până la urmă, depinde din perspectiva cui te uiți. Altcineva îmi spune că, dincolo de formularea extrem de directă, unii antreprenori încearcă tot timpul să-și pună cocontractanții și clienții să suporte sarcinile legislative care nu-i avantajează.
Abuz, exagerare, nu mai contează. Dacă lucrurile continuă să ia, la nivel legislativ, cotituri atât de bruște, uite splitul, nu e splitul, azi un salariu minim de X lei, mâine unul de X+500 de lei, azi taxa pe lăcomie, mâine taxa pe greață, nu e deloc exclus ca firmele să aleagă să folosească tot mai des clauze precum cele de mai sus. Antreprenorul e dator să încerce orice îi permite legea ca să-și crească profitul sau, măcar, ca să nu meargă din gaură, în gaură, în abis. Deja, când vorbim de raportul profesionist-consumator, când contractele se impun, nu se negociază, ce-l împiedică în primă fază pe profesionist să încerce să-și salveze pielea pe spatele clientului său?
Când Ion se gândește să-și facă o afacere, el are în cap să rămână mult și bine pe piață, eventual, până când o dă altcuiva și se apucă de alta nouă. Nici prin cap nu-i trece sau n-ar trebui să-i treacă că va rămâne pe piață până când vede în Monitorul Oficial un text de lege care-l forțează să-și concedieze jumătate din angajați, să-și închidă șapte filiale și să plătească încă doi contabili ca să-l sfătuiască pe al treilea cum să facă atunci când inspectorii Fiscului, veniți cu prezumția de neconformare în frunte, îl crucifică pentru că n-a aplicat un text de lege pe care nu l-a înțeles (nimeni).
Nu vreau să le plâng de milă antreprenorilor din România, chiar dacă pe mine clauzele de genul celei de mai sus mă vor dezavantaja, client fiind, la un moment dat. Dar nici nu vreau să-mi doresc să nu mă intereseze soarta lor.
Noutățile nu doar fiscale, ci și de alte tipuri, venite peste noapte, croite în stil ia pușca și tragi, fără lungi dezbateri, fără studii de piață, fără să-i întrebi pe ei înșiși ce-i doare și ce-și doresc, de fapt, nu au cum să încurajeze antreprenorul român să aibă milă de clientul lui. Că nu-i mai rămâne milă decât pentru propria piele și teama de ce-l mai așteaptă anul viitor. Îmi e foarte, foarte greu să cred că această practică de încercări cu diferite mecanisme fiscale, care stau uneori atât de puțin în vigoare că e imposibil de tras o concluzie clară privind măsura cu pricina, intră în ceea ce se cheamă riscul activității de antreprenoriat.
Din păcate, unele dintre măsuri nu se traduc în practică imediat ca lovituri directe pentru colaterali. Se acumulează și se încarcă în timp, când devin destul de complicat de demonstrat, urmârind firul poveștii în sens invers. Iar omul de rând nu mai are oricum răbdare să asculte până la cap. El știe doar că a avut de suferit și caută cel mai apropiat vinovat: antreprenorul. Dar oare e mereu de blamat?
avocatnet.ro explicăm legislația
Comentarii articol (0)