Începând din 2019, firmele plătitoare de impozit pe profit trebuie să depună la Fisc o declarație anuală informativă referitoare la sponsorizările, actele de mecenat și bursele private acordate în anul precedent.
Această nouă obligație a fost inclusă anul trecut în Codul fiscal și este detaliată prin Ordinul Fiscului nr. 1.825/2018. Concret, vorbim despre declarația 107, care trebuie depusă anual până la data la care trebuie raportat impozitul pe profit pe anul precedent, adică până pe 25 martie 2019.
Formularul 107, a cărui versiune electronică este disponibilă pe site-ul Fiscului, este obligatoriu atât pentru plătitorii de impozit pe profit, cât și pentru plătitorii de impozit mixt (adică firmele care datorează concomitent impozit specific și impozit pe profit).
„Formularul se completează cu ajutorul programului de asistență și se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, este detaliat în ordinul amintit mai sus.
Aceasta este doar una dintre măsurile luate de autorități în ultima perioadă cu privire la sponsorizări. Mai precis, în cursul anului trecut s-a stabilit că inspectorii Ministerului Finanțelor pot veni în control la ONG-uri, pentru a verifica folosirea banilor primiți din sponsorizări. Controalele pot fi făcute inclusiv pentru perioade anterioare datei de 3 septembrie 2018, în cadrul termenului de prescripție de cinci sau zece ani.
Autoritățile indică astfel, în mod indirect, că, mai nou, vor să țină sub observație banii care circulă de la companii la ONG-uri și folosirea ulterioară a acestora.
În altă ordine de idei, inclusiv microîntreprinderile trebuie să declare anual ce sponsorizări fac, însă termenul pentru aceste firme este data de 25 ianuarie. Iar începând cu trimestrul al doilea al anului 2019, numai ONG-urile înscrise într-un viitor registru al Fiscului vor mai putea primi sponsorizări de la plătitorii de impozit pe profit și de la microfirme.
Impozitul pe profit pentru anul 2018 trebuie declarat și achitat tot până la data de 25 martie 2019. Totodată, același termen este și pentru pregătirea dosarului prețurilor de transfer pentru marii contribuabili.