În perioada 8 iulie - 8 noiembrie 2019, microîntreprinderile vor putea cere finanțare nerambursabilă de la stat pentru extinderea propriilor afaceri. Aceasta va putea fi de minimum 25.000 de euro și de maximum 200.000 de euro și va acoperi cel mult 90% din valoarea eligibilă a proiectului. Cu alte cuvinte, microfirmele vor trebui să acopere și ele cel puțin 10% din costuri.
„Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este 25.000 de euro, iar valoarea maximă a finanțării nerambursabile solicitate trebuie să respecte normele de acordare a ajutorului de minimis: valoarea maximă a ajutorului de minimis ce poate fi acordat unei întreprinderi unice, din fonduri publice, pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi (ultimii doi ani fiscali înainte de data depunerii cererii de finanțare și anul curent depunerii cererii de finanțare), este de 200.000 de euro, echivalent în lei”, este explicat în comunicatul de presă al MDRAP.
Concret, banii se vor putea folosi la construirea, modernizarea și extinderea spațiilor de producție sau de prestare a serviciilor. De asemenea, finanțarea va putea acoperi dotarea cu active corporale și necorporale (inclusiv magazine online).
Autoritățile au explicat că doar regiunile de dezvoltare Nord-Est, Sud-Est, Sud-Vest Oltenia, Vest și Centru vor primi finanțare în cadrul acestui program destinat IMM-urilor. Practic, nu se vor da bani pentru investițiile din regiunile de dezvoltare Sud Muntenia, Nord-Vest, București-Ilfov și Delta Dunării, județul Tulcea și nordul județului Constanța.
Ghidul pentru accesarea programului de finanțare urmează să fie publicat online în prima parte a lunii mai 2019, se mai arată în comunicatul de presă al MDRAP.