Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, INS este autorizat prin Legea 226/2009 a organizării și funcționării statisticii oficiale din România să solicite și să obțină gratuit date statistice de la toate persoanele fizice și juridice rezidente în România sau nerezidente care își desfășoară activitatea pe teritoriul țării noastre.
Printre principalele scopuri ale colectării datelor solicitate sunt fundamentarea deciziilor din domeniul micro și macro economic și elaborarea Programului Statistic Național Anual (PSNA).
Periodicitățile și termenele până la care trebuie completate și transmise, anul acesta, chestionarele către Institutul Național de Statistică sunt cuprinse în PSNA 2019.
De exemplu, anul acesta va fi chestionat în Ancheta structurală de întreprindere un eșantion format din cca. 35.000 de întreprinderi cu minim douăzeci de salariaţi. Ancheta are două chestionare, unul general și unul simplificat, pentru a căror completare INS a pus la dispoziție un ghid metodologic și precizări metodologice.
Ancheta este realizată în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice, iar furnizorii de date (agenții economici) sunt obligați să transmită chestionarele completate la direcţiile teritoriale de statistică până în 14.06.2019 (termen precizat în PSNA 2019).
Obiectivul anchetei este obţinerea, într-o manieră precisă, fiabilă şi oportună, a informaţiilor necesare pentru:
- caracterizarea sistemului productiv şi comercial al întreprinderilor;
- calcularea indicatorilor sintetici la nivelul economiei naţionale;
- actualizarea Registrului statistic al întreprinderilor - REGIS.
Unitățile anchetate sunt selectate în eșantion în funcție de domeniul de activitate (întreprinderile a căror activitate economică principală este cuprinsă într-una din secţiunile A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K – parţial, L, M, N, P, Q, R, S conform CAEN Rev. 2) și specificitatea indicatorilor solicitați.
Această anchetă are termen anual, însă, în funcție de obiectivul, sfera de cuprindere, conţinutul cercetării, sursa datelor etc., periodicitatea desfășurării anchetelor poate fi lunară, trimestrială, semestrială, ori o combinație între acestea.
În PSNA 2019 este prevăzută și intensificarea utilizării Portalului WEB pentru preluarea on-line a datelor statistice (eSOP), ca mijloc de a reduce sarcina de raportare a repondenţilor și de a eficientiza procesul de colectare.
Drepturile și obligațiile firmelor chestionate
Conform Legii 226/2009, agenții economici chestionați au dreptul de a fi informaţi de către producătorii de statistici oficiale, înainte de momentul colectării datelor, cu privire la:
- baza legală a colectării datelor statistice;
- obiectivul pentru care se solicită colectarea datelor;
- caracterul obligatoriu al furnizării datelor;
- producătorul de statistici oficiale autorizat să realizeze colectarea datelor;
- garantarea utilizării datelor furnizate numai în scopuri statistice;
- garantarea confidenţialităţii datelor;
- consecinţele care rezultă din refuzul de a furniza date sau ca urmare a furnizării de date incomplete, incorecte sau după expirarea datei-limită stabilite prin programul statistic naţional anual.
În același timp, firmele sunt obligate să transmită producătorilor de statistici oficiale date corecte, actuale şi complete, la termenele, periodicităţile, în forma şi după metoda de colectare prevăzute în PNSA. Nerespectarea acestei obligații constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 la 50.000 de lei.
De asemenea, furnizorii de date au obligaţia de a prezenta persoanelor autorizate de producătorii de statistici oficiale documentele şi evidenţele necesare verificării calităţii datelor statistice furnizate. Refuzul constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 la 50.000 de lei.
Rectificarea chestionarelor completate în mod eronat
Se poate întâmpla ca datele comunicate să nu fie corecte, actuale şi/sau complete.
Când agentul economic este cel care constată acest lucru, obligația lui e să notifice producătorul de statistici oficiale care le-a solicitat, să le să corecteze/ actualizeze/ completeze (după caz) şi să le transmită de îndată.
Dacă cel care constată situația este producătorul de statistici oficiale, acesta transmite măsurile și termenele în care furnizorul de date e obligat să corecteze/ actualizeze/ completeze (după caz) chestionarele şi să le transmită. Nerespectarea măsurilor și termenelor stabilite constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 la 100.000 de lei.
Atenție! Obligaţiile firmelor NU se sting dacă le sunt aplicate sancțiuni, ci continuă până la conformarea completă, înăuntrul termenului stabilit de producătorul de statistici oficiale.
Datele colectate ajung și la EUROSTAT
Peste 90% din lucrările statistice cuprinse în PSNA au ca destinație statistică și EUROSTAT (European Statistical Office), departamentul Comisiei Europene responsabil de publicarea unor statistici comparabile pentru tot teritoriul Uniunii Europene. Această obligație decurge din statutul de statistică oficială a unui stat membru al Uniunii Europene.
Totodată, statisticile sunt solicitate atât de beneficiari interni, cum ar fi ministere sau alte instituții guvernamentale, patronate, mass media etc. cât și de beneficiari externi: instituții ale Uniunii Europene și alte organisme internaționale.